Ssst! Să nu ne audă…Nu te mai mișca…Stai așa!
Frate-meu abia mai sufla: mic, blond, cu ochii lui albaștri, măriți de spaima ca va fi auzit.
-Și ce să fac aici?! întreba el naiv, plictisit și cu gândul la mingea de-afară.
-Să stai pur și simplu! îi ordonam eu autoritar și absolut aiurea, căci numai pe mine mă fascina pe vremea aceea un șifonier imens, din lemn masiv, cu miros frumos, uscat, care păstra o mulțime de haine așezate pe două rânduri, agățate pe umerașe mari, lucrate migălos. Mă ghemuiam cu genunchii adunați, închideam ochii și îmi imaginam ale cui sunt hainele din jurul meu, aflate în întunecimea imensului șifonier din casa copilăriei.
Parfum de leagăn
Poate pentru că nu avem amintiri mai vechi decât cele datând de pe la vârsta de trei-patru ani, și acelea estompate de trecerea timpului, dorim, odată în plus, să fim noi înșine părinți, mame, să avem proprii copii! Aceasta pe lângă celelalte o mie de motive și dragi dorințe!
Parfum de fericire
Și mă trezesc într-o zi atât de nouă, cea mai nouă ce mi-a fost dat s-o trăiesc vreodată … Și simt că soarele e undeva, acolo, chiar dacă încă n-a răsărit, lăsând dâre roz pe cerul calm…Mireasmă de aer, de viață, de lumină aurie. Și gândesc a spune: mulțumesc că m-am trezit! Am intrat într-o zi tânără, o nou-născută zi, pe care o trăiesc, cu uimire, pentru prima oară. Aburul aromat al cefelei negre e una din cele mai depline fericiri ale acestei vieți. Câte-or mai fi urmând?! Vieți, nu cafele… Dacă. Parfum de cafea neagră, tare, alintată, miracol parfumat.
Parfumul serilor
Seara…Seri de vară tânără, cu aer îmbălsămat și cer auriu, înroșit precum fragii parfumați, de amurgul târziu, reflectat pe bolți cu miresme dragi venind dinspre mare…Seri pline și aproape verzi, cu miros umed călăuzit către noi dinspre pădurile pregătite de somn, ale munților gânduri de înserare parfumată…
Parfum de cinema
Fiind toamnă târzie, cu ploaie măruntă, burniță și cer gri de nori, tata ne-a luat, pe mine și pe frate-meu într-o plimbare fără țintă, înainte de masa de duminică. Masă respectată în familia nostră. Eram toți patru în jurul minunat aranjatei mese duminicale, cu tacâmuri prețioase de argint și farfurii crem, tivite cu cobalt, dantelate pe margini. Aburii măncării gustoase sunt mai prezenți ca oricând toamna, în amintirile mele din copilărie… În dimineața aceea, înfofoliți în paltonașe bleumarin cu blăniță albă (mi le amintesc și zâmbesc cu drag, caraghioase mai erau!), rătăceam pe covorul de frunze maronii.”Să vă duc la un film”?! ne întrebă tata, făcându-ne, de fapt, o propunere. În secunda următoare urcam treptele cinematografului Clubului (era vorba de un club muncitoresc, din inima orășelului în care am copilărit și care, cu toate că deja cunoșteam Clujul meu natal, îmi devenise foarte drag).
Parfumul dimineții de Crăciun
Bună dimineața la Moș Ajun!
Ne dati ori nu ne dati, ne dati ori nu ne dati?
Am venit și noi odată,
La un an cu sănătate
Domnul sfânt să ne ajute,
La covrigi și la nuci multe.
Bună dimineața la Moș Ajun!
Ne dati ori nu ne dati, ne dati ori nu ne dati?
Si la anul să venim
Sănătoși să vă găsim!
Bună dimineața la Moș Ajun!
Parfumul îngerilor
Ce este un înger? Cuvântul ”înger” vine din limba greacă, iar termenul ”αγγελος„ (aprox. ”anghelos”) înseamnă mesager. In teologiile creștine, musulmane, evreiești dar si altele, un înger este acela care acționează ca un mesager, însoțitor sau agent al lui Dumnezeu. Peste tot în Biblie este văzut ca acela care aduce sau îndeplinește voința lui Dumnezeu. Entități […]
Parfum de cozonac
Later Edit: Povestea de azi e scrisă pe o temă propusă de Vienela. Este ediția cu numărul 71 a Poveștii noastre parfumate. Câte teme, câte povești, câtă frumusețe! Vă mulțumesc tuturor și vă aștept cu drag, duminica viitoare în 9 decembrie, la povestea cu o temă aleasă de Karmapolice, numită Parfumul îngerilor. După care, Ochii Verzi a ales pentru 16 decembrie tema numită Parfumul magic al dimineții de Crăciun! O temă în avans, dar foarte binevenită acum, în preajma sărbătorilor.
Un adevărat ritual se petrecea, odată cu forfota dezlănțuită de venirea nepoților….Bunica, cu părul strâns într-o basma bleumarin cu puncte mici , albe, își punea un sort mai mare ca de obicei, dar la fel de alb, aducea făina cernută bine, maiaua de drojdie, laptele, ouăle, zahărul, vanilia, uleiul…Separat, ne dădea nouă de lucru, spre bucuria și marea mândrie că suntem utili și că vom avea ”puiuț de cozonac” fiecare. Fredonam colinde, convinși fiind că așa vor crește mai bine cozonacii și chiar creșteau. Și bunica fredona cu noi. Într-un castron, amestecam nucile măcinate cu zahăr și lapte. În altul, curățam stafidele, iar în al treilea, opărea bunica macul, că noi nu ne pricepeam. Pe un lemn, tăiam bucăți mici de rahat turcesc și le tăvăleam prin făină. Erau buni de dus la un concurs de frumusețe, cozonacii bunicii. Rumeni, pufoși și cu multă umplutură aromată. Puiuții de cozonac erau cam ca niște chifle, de obicei cu rahat și bucățele de nucă rămase. Erau cei mai buni, deoarece erau primii savurați înaintea Crăciunului.
Parfumul primilor fulgi de nea
Era dimineață. Mă pregăteam de mers la școală, când l-am văzut pe tata aducând cizmele îmblănite din debara. Le alinia frumos și începea, tacticos, să le dea cu cremă de ghete, după care le lustruia cu o perie mare. Cu o zi înainte purtasem ghetele ușoare, bleumarin, din piele fină și cu șireturi mătăsoase. Am amintiri frumoase legate de ghetele acelea, mai degrabă niște botine cu șiret, aduse de la București. Ei, dar în dimineața mohorâtă, întunecată (era pe la începutul lui decembrie) și înfrigurată, cu somn pe la gene, îmbrăcată în grabă cu un jerseu gros din lână, tricotat perfect de mama, mirosul acela de cremă de ghete, tare, ca de petrol și ceară de parchet, se răspândea în toată casa primei mele copilării. Cât iubeam iarna în copilărie! Nu, nu mai mult decât vara…dar aproape la fel de mult.