8 august, 2019

8 August – Ziua internațională a pisicii – zi dedicată felinelor pentru a crește gradul de conștientizare al oamenilor față de nevoile pisicilor! Ziua internaţională a pisicii se sărbătorește în 8 august și este sărbătoarea dedicată celui mai popular animal de companie din lume, pisica!După cum spuneam, este celebrată în fiecare an pe data de 8 August. Legătura dintre om şi pisică este veche, de peste 9.000 ani.  Numărul pisicilor […]

10 decembrie, 2018

Îmi amintesc ziua aceea de iarnă, cu soare, cer senin și curat, luminos, în care frumoasa Serafina stătea la soare, cu caloriferul cald aproape, fericită și încă bine…Încă… Apoi s-a întâmplat ceva, niciun veterinar bun n-a știut exact ce anume, dar a suferit cam o lună…Și ca să nu mai sufere, vet-ul și noi, cei care am iubit-o enorm și pe care ne-a iubit așa cum numai o pisicuță știe, […]

27 februarie, 2015

Ziua lor e în 28 februarie, dar le spun de acum: La mulți ani frumoși și sănătoși!!

28 februarie, 2014

Pikinii noștri împlinesc astăzi doi ani. La mulți ani frumoși, Picky și Odin! Da, sunt cei doi năstrușnici, fetița-pisică și băiețelul-motan care de doi ani încoace s-au ”insinuat” cald și minunat în inimile noastre, crescând sub ochii noștri, devenind parte din familie. Una importantă! Miau, la mulți ani fericiți, blănoșii noștri dragi! Să fiți sănătoși, cuminți (hahaha) și să vă înțelegi bine cu noi și între voi! Că deștepți și frumoși sunteți, așa că, noroc și voie bună, pikinilor! La mulți ani cu sănătate și whiskasuri gustoase! La mulți ani celor ce iubesc pisicile! ;) Firește că Enya îi ține în poze, ea cu pupatul, noi cu umblatul. Nu că nu i-am pupa și noi foarte des!

26 septembrie, 2013

Unei pisici de Jorje Luis Borges Păşeşti tiptil, că nici nu te simţim, Învăluită-n taină şi tăcere. Sub clar de lună, eşti ca o panteră Pe care-n depărtare o zărim. Parcă-mplinind porunci dumnezeieşti, Necontenit, zadarnic încercăm secretul nepătruns să ţi-l aflăm. Decât apusul mai bătrână eşti. Primeşti a mâinii mele mângâiere, Spinarea-ncovoiată s-o-nfioare. Din depărtări de veac vii şi uitare, Vieţuitoare-a unei alte ere. Nu eşti de-aici, ci dintr-un loc închis. Stăpână peste-un vast tărâm de vis.

20 septembrie, 2013

Postarea se înscrie la rubrica Happy Weekend, Elly Weiss fiind prietenoasa inițiatoare și gazda acestui joc frumos. La ea găsiți mai multe informații și vă puteți înscrie Cei doi frați felini sunt pregătiți pentru toamnă. Domnișoara pisicuță Picky și motanul Odin încep să facă gulerașe pufoase de blăniță și au o poftă de somn mai grozavă decât în timpul canicularei veri. I-am fotografiat într-o zi absolut banală din viața lor de pisici răsfățate, frumoase și deștepte. Hai să-i vedem în acțiune, chiar dacă acțiunile lor conduc inevitabil către... somn. Miau!

29 august, 2013

Cu gândul la Picky și Odin cel puțin de două ori pe zi, când vorbeam la telefon cu mama, care a avut grijă de pikinii noștri cât timp am fost plecați în vacanță, era imposibil să nu ne întâlnim și în Grecia cu niște pisici pe gustul nostru (nu că ar exista pisici care nu corespundă gustului nostru, cât timp fac parte din specia felinelor, au patru picioare, o coadă și torc)! Adevărul este că ne simt, ne (re)cunosc, părând a spune: v-au trebuit atâția ani să ne găsiți, să veniți aici, să ne vedeți și să ne admirați? Iată-vă, în sfârșit, v-am așteptat atâta vreme! Nu că n-ar fi iubite și de localnici, dar doreau ele să ne cunoaștem și să ne împrietenim. Să depună mărturie Zeus, Kalimera, Aphrodita, Ares și Achille, în sprijinul celor afirmate de mine, aici. Cine-s ei?! Păi, sunt pisicile cu care ne-am împrietenit pe plaja Rivierei Olimpului, în restaurante, dar și în Thessaloniki.

9 august, 2013

Postarea se înscrie la rubrica Happy Weekend, Elly Weiss fiind prietenoasa inițiatoare și gazda acestui joc frumos. La ea găsiți mai multe informații și vă puteți înscrie. Deoarece sunt în vacanță, am rugat-o pe Elly să mă înscrie în tabel . Vacanță plăcută tuturor, în continuare!

2 iulie, 2013

În suplimentul de azi al ziarului Evenimentul Zilei, AnimalZoo, a apărut o poveste specială, scrisă cu talentul, stilul și umorul deja bine cunoscute ale lui Ioan Usca - Vania, un prieten care ne face onoarea de a scrie articole deosebite la întâlnirile bilunare ale Clubului Poveștii Parfumate, fiind membru al clubului nostru. Povestea Șoricelul și parfumul salcâmilor se poate citi la pagina numărul 2 a ziarului. Odin și salcâmii parfumați aduc celebritate nu doar autorului, care e cunoscut ca scriitor, și nu doar Clubului, care câștigă aplauze azi, ci și lui Odin însuși, ba chiar și Picky are de câștigat din fotografia care ilustrează superbul articol.

29 iunie, 2013

Vă recomand, pentru acest weekend, un Mic tratat de pisicologie scris de Șerban Foarţă sau ”un manual indispensabil iubitorilor de pisici, recomandat celor care vor să înveţe să privească, să deprindă rafinamentul şi graţia. Cu profesori ca Charles Baudelaire, Guillame Apollinaire, Paul Verlaine, Jorge Luis Borges, Fernando Pessoa, Max Jacob, Raymond Queneau, Virgil Mazilescu, Mircea Ivănescu, Emil Brumaru şi mulţi alţii, aleşi cu atenţie de Şerban Foarţă – doctor în pisicologie –, care la rândul lor au fost cu toţii elevi la şcoala de pisici, aveţi şansa chiar de a învăţa să deveniţi scriitori. Iată, spre exemplu, ce îl sfătuieşte Aldous Huxley pe un tânăr prieten: "Dacă vrei să fii romancier psiholog şi să scrii despre fiinţe, cel mai bun lucru pe care-l poţi face este să ţii o pereche de pisici.“Feline celebre, ca Pisica de Cheshire a lui Lewis Carroll, Motanul-Încălţat al lui Perrault, motanul Murr al lui Hoffmann, Mungojerrie şi Rumpelteazer ai lui T. S. Eliot, pisici aristocrate ca Myōbu no Otodoto, pisica de la curtea imperială a Japoniei, dar şi Japonica lui Gellu Naum, pisicile mozartiene ale lui Eric-Emmanuel Schmitt, pisici frumoase, elegante, orgolioase, motani înţelepţi şi pisoi jucăuşi...Pisicile Colettei, pisicile noastre, Picky și Odin, cu nimic mai prejos decât alte pisici celebre, mult iubite de companionii lor bipezi, niciodată stăpâni, mereu sclavi asumați.