Când ninge

A nins lin, frumos, calm, ușor, așa încât s-a așternut liniștit și splendid un strat destul de generos de zăpadă pufoasă. Dimineața, foarte devreme, m-a trezit cu bucurie lumina nuanțată a nopților de iarnă ninse, pictate în tonuri bleu, violet deschis, luminate de auriul felinarelor, sau umbrite elegant de câteva griuri  perlate și alte tonuri, surprinzătoare în toată această monocromie hibernală.

Romanian Easter spring

Voi reconstrui din imagini reflectate drumul de la Cluj la Târgu Mureș, un drum pe care îl parcurgem des, de câte ori mergem la bunicii Enyei din partea tatălui și la unchii ei. Și pentru că asta se întâmplă cu precădere de sărbători, am ținut să fotografiez mai ales satele gătite de sărbătoare, cu pomi înfloriți în curțile aranjate, cu pajiști înverzite și dealuri superb colorate, parcă spălate în bătaia soarelui, cu biserici renovate sau chiar noi, cu liliac înflorit la porți, cu natura surâzâtoare. Poate nu toate fotografiile conțin reflexii clasice, unele reflectând doar veselia clipei, dar periplul nostru de Paști, în imagini din satele de pe drum, sper că vorbește de la sine.

„Fluturi și oameni”. Compania Passe Partout

Bucuria clujenilor constă în fapul că un nou spectacol al Companiei Passe Partout Dan Puric, și anume „Fluturi și oameni”, care va fi prezentat la Cluj în data de 25 mai, orele 11,00 , respectiv 18,00, la Casa de Cultură a Studențior-Cluj. Evenimentul cultural este organizat tot de Cortina Events, care este ”un proiect nou, născut din dorința unor oameni pasionati de frumos de a aduce mai aproape realitatea de spectacol.” (click”Fluturi si oameni” – un spectacol pentru copii şi părinţi neastâmpăraţi ”.)

Făgetul în weekend

Azi toamnă, când pădurea aurită și arămită zâmbea în soarele de octombrie, v-am arătat niște fotografii însoțite de o scurtă poveste, din Făgetul Clujului, un loc binecuvântat și frumos, unde noi, clujenii, încă mai putem să ne încărcăm bateriile pentru o nouă săptămână urbană.

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus