Ziua internaţională a cărţii pentru copii

De ce o ”Zi internaţională a cărţii pentru copii”?! Poate pentru că aceste cărți trebuie să le vorbească celor mici simplu, sincer, coerent și frumos, să îmbine realul cu fantasticul fără să-i sperie, ci să-i educe și învețe lucruri noi și interesante. Fie că unii deja le citesc singuri, fie că le sunt citite de bunici, părinți, frați mai mari sau alte persoane care-i au în grijă, copiii sunt fascinați de cărțile dedicate lor. Ei interpretează ilustrațiile unei cărți cu naivitatea, sinceritatea și originalitatea specifice vârstei, fiecare copil dorind să afle ce se petrece ”în spatele” ilustrațiilor. Indiferent de motiv, cărțile pentru copii sunt cele mai căutate, dorite și cumpărate cărți.

Îmi amintesc de rafturile pline ce cărți din copilărie, dar și de biblioteca fiicei mele, dotată cu cele mai frumoase cărți de povești și alte cărți ilustrate. Cu timpul, mi-am făcut aproape o profesie din ilustrarea cărților pentru copii, începând cu două, care-mi sunt foarte dragi! Poate pentru că sunt atât scrise, cât și ilustrate de mine. Și am continuat încât nici nu le mai număr, dar cred am ajuns pe la 100! 😉

Primele două cărticele sunt ”Șapte flori, niște pisici, doi copii și zâne mici” și ”Ce-au vrăjit zânele-n livezi”, cea din urmă fiind mai cunoscută și iubită de cei mici… dar și de cei mari, care le-au făcut cunoștință cu ea – scrisă și ilustrată de Mirela Pete.

Seria Cărțile Pupo– și Miți, clar! – seria Cărțile Timur, minunata colaborare cu Cenan Delia cărțile ilustrate pentru talentata scriitoare Adela Dobran colaborarea cu Maestrul Gheorghe Zamfir, colaborarea cu scriitoarea Mirabela Les (Pupo și Miți), cu scriitoarea Aurora Georgescu, cu Ștefania Shaydarov, cărțile Cărţile Lucia Muntean, cele trei cărți plus antologia Becky & Blacky – Cartea colaborarea cu logoped Iasmina Loredana Groza, pentru mape ilustrate educative cu scriitoarea Eva de Cristo și editura Zvon de zâne, colaborarea cu scriitoarea Floarea Cărbune, Elisabeta Lușcan, Georgeta Oltean, Dan Hașdean, Mălina și vioara ei de Maria Sârbu-Crudu, cărțile scrise de Mariana Țăpuș, cărțile de colorat editate de Editura Europontic, calendare ilustrate cu picturi personale, stickere și… multe, multe altele, la care se adaugă afișele destinate spectacolelor de teatru pentru copii, aduse pe scena clujeană de Cortina Events. Urmează încă una, dar mult mai elaborată, scrisă și ilustrată de mine împreună cu Enya Pete, fiica mea. Va continua!💗🍀💗

La mulți ani cărților pentru copii și celor care le iubesc!👏🤗

Vă invit pe pagina mea de ilustrator, pentru mai multe imagini vesele și colorate, din cărțile pentru copii.

https://www.facebook.com/MirelaPeteArtist?locale=ro_RO
Articole create 909

2 comentarii la „Ziua internaţională a cărţii pentru copii

  1. Uitasem de aceasta zi. Multumesc pentru reamintire, draga Mirela!
    Frumoasa colectia etalata, iar personajele creionate de tine sunt un deliciu,
    mai ales catelusul cu pete, Pupo!
    Doar inspiratii la voi! O primavara minunata!❤️😘

    1. Îmi cer scuze pentru răspunsul întârziat, dar tocmai am sosit din călătorie și mi-am promis să nu intru pe rețele în timpul mini vacanțelor! 🙂
      Mulțumesc din suflet pentru aprecieri! Da, PUPO, dar și MIȚI pisicuța, sunt cele mai iubite personaje create de mine! 😛

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus