18 martie, 2014
Irealia, dacă n-am avut timp când cuvântul era plin de viață (haha!), ia să mă văd folosind ascuțitorul drept gând din cuvânt.
Ascuțitorul de roze
Ascuțitorule de trandafiri
cu tije semețe și petale moi,
Ascuțitorule de spini la capete de flori
ce lasă pradă nopții
parfumul de zeitate tănără,
de zori înrourată,
Trezește simțirea de mireasmă nouă
din luna lui mai,
Lună răsărită
din ceea ce vara semeață
datorează primăverii.
Tăceri în grădină, de Mirela Rusu Pete
Oare s-a mai lovit ascuțitorul de asemenea rugăminți? Cum le-o ascuți? 😉
Hehe, cum ascute ascuțitorul, nu ascute viața, e de-nțeles participarea de-acum, nu zici? 🙂
Mi-ar fi plăcut și viața ca gând din cuvânt! 😉
Irealia, trebuia să mă fi văzut într-o vreamea IREALĂ, când eram foarte tânără și chiar eram în stare (am și făcut-o) să invoc zei, acsuțitori, zâne. ce-or fi fost, seara sau în zori, pe poteci neumblate de păduri sau grădini. Pot spune că eram pasionată! 🙂
Ascutitor de idei nu ai ?
🙂
Am, chiar am! Funcționează doar atunci când dorește! 😉
La mine functioneaza doar atunci cand nu am timp sa ma ocup de ele!
Le stârnești! 😉
Arta nu constă în a pune un cuvânt într-o poezie în care să exprime sensul dat de dicţionar, ci arta este atunci când reuşeşti să dai unui cuvânt puterea de simbol chiar schimbându-i total sensul, aşa cum tu cu măiestrie demonstrezi aici: dintr-un cuvânt ce te duce cu gândul la duritate, răni, vârf de atac, ai obţinut un cuvânt ce aduce în prim plan frumuseţea, gingăşia, parfumul serilor de mai. Oare câţi au înţeles subtilitatea matamorfozării cuvântului prin puterea gândului? Am citit toate celellate articole de la „gând din cuvânt”. Literar vorbind, poate nu a fost cel mai frumos, dar este singurul care s-a încadrat mănuşă la temă. La celelalte cuvântul a născut o poveste, la tine, gândul a „lucrat” cuvântul.”Gând din cuvânt”. Felicitări Mirela dragă.
Spre dweosebire de alte câteva gânduri iscate din cuvintea la al tema jocului Irealiei, la care am participat când am avut timp, acesta a fost ”gândit” un pic mai mult. Prima dată a fost proză scurtă. Era ceva inteligent, poate frumos, dar nu destul de pe gustul meu, care căutam, așa cum bine ai observat, un sens calm, liniștit, pentru ”ascuțitor”. Și l-am găsit, adică eu numai așa văd aceste ”arme”, un ceva care șlefuiește, asemeni daltei sculptorului, piatra, dându-i aspect de madonă, copil, om. Mulțumesc Auraș, suntem la unison și asta mă bucură! 🙂
Superbe „Tacerile” tale, draga Mirela. Le-am mai admirat si cu alta ocazie insa sunt la fel de minunate.