16 iulie, 2013

Așa cum am promis, voi continua Jurnalul de vacanță, în pragul vacanței proiectată pentru această vară, despre care voi scrie la întoarcere.

Am pornit către Pisa, străbătând Toscana cea de o rară frumusețe, scăldându-ne privirile în cerul încă senin, dar care avea să se înnoreze treptat, lucru nu tocmai rău, dacă ne gândim că erau vreo 34 de grade, iar vânticelul aducător de ploaie venea la pachet cu binefăcătoarea răcoare.  Pe drum am făcut mai multe popasuri, vizitând câteva locuri din inima Toscanei, rămase și în inima noastră de-atunci. Dar despre ele în alt articol. Am ajuns la Pisa după amiaza, plini de frumusețe și nebănuind că ”anecdoticul” turn este atât de splendid, văzut acolo, pe viu,  în marea de iarbă verde, în câmpeneasca atmosferă care mie, uneia, mi-a amintit de Paști, lucru pe care i l-am spus și chelnerului care ne-a servit mai târziu o pizza cu fructe de mare, făcându-l să zâmbească  și ne sugereze să revenim în aprilie, când liliacul și pomii înfloresc în Pisa, iarba înverzește și cerul e extrem de senin. Așa i-am promis și Florenței, iar asta înseamnă că Toscana ne rămâne pe listă fie pentru o viitoare primăvară, fie pentru o toamnă auriu-arămie.

Pisa, Campo dei Miracoli

Am intrat în Pisa atât de plini de frumos, de parfum de câmp curat și mănos, de drumeaguri romantice care duc către ferme harnice și idilice totodată, către castele și  vile tradiționale, din piatră, cu terase și trepte înalte, splendide,  ce apar pe coama câte unui deal sau într-o deschidere de peisaj dintre două coline verzi.  Dealuri brăzdate de culturi plicrome, reliefate perfect pe cer, care amintesc de picturile renascentiste. M-am bucurat de mulțimea de  pini umbrelă și măslini, de tuia înalți ce încadrează copacii mai scunzi și rotunzi, parcă tunși, de ogoare cultivate, viță de vie aranjată ca mărgelele  de smarald pe-un fir aurit, leandrii, copăcei cu flori roz, albe, roșii și liliachii, de satele curate cu case înalte din piatră și mult verde, de fapt bijuterii arhitecturale anonime.  Intrând în Pisa, am luat-o către orașul vechi, unde era plin de lume veselă, turiști bucuroși de ușoara răcoare , bucurându-se de iarba care iată că era voie să fie călcată, să te bucuri de ea, că de aceea există acolo. Am ajuns pe Campo dei Miracoli, în colţul nord-vestic al vechiului oraş Pisa, unde pe lângă alte clădiri de importanţă religioasă, istorică şi arhitecturală, sunt cele patru atracţii principale: Catedrala, Baptisteriul, Turnul Înclinat şi Camposanto, un foarte vechi cimitir, toate demne de a fi vizitate și admirate.

Pisa, Plazza del Duomo

Câteva date despre oraș: Pisa este un oraș cu aproximativ 90.000 de locuitori din regiunea ToscanaItalia, aflat la gura de vărsare a râului Arno în Mediterană. Orașul este capitala provinciei cu același nume, găzduind cel mai mare aeroport din regiune, Aeroportul Galileo Galilei precum și trei instituții universitare recunoscute în întreaga Italie. Pisa a fost una dintre cele patru Republici Marine ale Italiei, împreună cu GenovaAmalfi și Veneția. Orașul era un important centru comercial în Evul Mediu și controla o flotă mediteraneană importantă.

Pisa, Plazza del Duomo


Plaza del Duomo  a fost înscrisă în anul 1987 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Duomo di Santa Maria Assunta,  numele întreg al catedralei din Pisa, domină Campo dei Miracoli și are pe faţada principală trei uşi bogat ornamentate cu scene religioase, întreaga faţadă fiind monumentală, cu  colonade de marmură şi arcade oarbe pe patru nivele. În centru este  mozaicul cu Fecioara Maria cu Pruncul în braţe, încadrată de scene cu sfinți. Interiorul abundă de alte sculpturi şi basoreliefuri cu personaje biblice, lei, vulturi, motive ornamentale, statui, toate fiind realizate de Giovanni Pisano, talentatul sculptor renascentist. 

Duomo di Santa Maria Assunta

Duomo di Santa Maria Assunta, arcade, coloane, basoreliefuri sculptate, decor dantelat – detalii

Duomo di Santa Maria Assunta, detaliu

Duomo di Santa Maria Assunta, portal

 Turnul din Pisa, Torre pendente di Pisa, în muzicala limbă italiană, este turnul clopotniță, a cărui construcție a început în anul 1173. Are 56 de metri înălțime, o grosime a zidului de 4,09 metri. A fost prefect proiectat, perfect construit, e de o rară frumusețe și totuși e înclinat spre sud. Explicația constă în proasta calitate a solului, din cauza căruia turnul a început să se încline imediat după construcția sa. De-a lungul timpului a suferit mai multe operații de consolidare, prin care s-a încercat stoparea sau chiar reducerea înclinării turnului. Datorită importanței istorice , artistice și turistice,  guvernul italian s-a implicat serios în ultima consolidare, care a început în anul 1990. Se remarcă delicateţea de bijuterie pe şase dintre nivelurile sale, unde este înconjurat de coloane albe şi arcade asemănătoare celor  de pe faţada catedralei. Toate cele trei monumente din Plazza del Duomo sunt placate cu marmură, care strălucește chiar și pe timp înnorat, așa că îmi dau seama ce spectacol e pe timp însorit. Cele 296 de trepte în spirală ale turnului pot fi urcate pentru prim-planuri fotografice făcute clopotelor, dar mai ales pentru panorama unică. Toate statuile, basoreliefurile, toată dantelăria din piatră întregește imaginea de capodoperă a complexului din Plazza del Duomo, încât ești tentat să faci încă o plecăciune în fața artei făcute cu migală, creatoare de jocuri de volume, situate în spații ample, străjuite de coloane , iarbă verde, alte clădiri mai joase, în  nuanțe de Terra Sienna, o minune care trebuie vizitată în întregime, deaorece și interioarele sunt uimitoare, nu doar exteriorul. E frumos, uimitor, fascinant.

Pisa – Baptisteriul, intrarea principală

Torre pendente di Pisa,

 

Pisa – Camposanto, cimitirul, cu intrarea decorată cu statuia Fecioarei Maria cu Pruncul, având de o parte şi de alta câte doi sfinţi

 

Pisa, Turnul Înclinat, detaliu de la bază

Pisa, tot Plazza dei Miracoli

Detaliu, domul

 

Domul, portal

Plimbare prin Pisa

Verde și curat

După ce am vizitat absolut tot, după ce am fost mândră să recunosc tot ce am învățat cu drag și sârg la Istoria Artei despre stilul romanic în arhitectura Evului Mediu, aici excelent reprezentat atât în boltire, elevație, geometrie, materiale de construcție, cât și în decorul cu arcade oarbe, bolți și alte deschideri în arc în plin cintru, colonade decorative, coloane, sculpturi, decoruri, portaluri, arcade albe situate la toate nivelurile construcției domului, baptisterului și turnului clopotniță, am făcut o mulțime de poze haioase, bucurându-ne de tot ce ne oferea cu generozitate acest oraș care duce Toscana domol, la vale, către Marea Mediterană.

Pizza cu fructe de mare

Enya s-a sprijini de turn, înclinându-l și mai tare, Xaba s-a plimbat fericit pe iarba verde, în atmosfera prietenoasă de-acolo, eu am fotografiat toate detaliile zidurilor, portalurile imense, cu decor dantelat și figurativ mănăstirea de lângă dom, oamenii fericiți.  Apoi am dat iama la dughenele cu suveniruri, luând  câteva flecuștețe pentru prietenii și rubedeniile care n-au văzut încă șturlubaticul turn, devenit nouă foarte drag. Apoi pizza, de care am mai amintit și somnul bun de hotelul Le Cerbaie, pe care l-am părăsit a doua zi în zori, după un mic dejun italienesc de un rafinament aparte, luând-o către Alpii Iulieni pentru a ajunge la timp la Viena, unde ne așteptau Klimt și alte minunății.

Arrivdercci, Pisa!

Pisa în soare, așa cum sperăm s-o vedem data viitoare

Peisaj din Toscana mult îndrăgită

Recomand: Irealia Time out! 🙂, Vienela Despre organizări de evenimente, cu invidie, Elly Imagini pentru povești din viitor, Lili DE CE NE ÎMBOLNĂVIM? Valeriu Popa (1924 – 1997), Tina Cum arata soarele, Dana Lalici Un experiment de blogging reusit, Vania Parfum de alb, Zina O PETRECERE HAIDUCEASCĂ – Ivan Arjentinski.

19 Responses so far.

  1. avatar Dana Lalici spune:

    Pisa arata, de departe, in prima imagine, ca un joc pe calculator. Mereu imi faci pofta de duca, tu, cu postarile tale desprinse din poveste, cu dantelariile de artitectura pe care le-ai surpins si cu imaginea Enyei cu a carei cizmulite simpatice m-am obisnuit deja!

    • avatar Mirela spune:

      Prima imagine am împrumutat-o, noi găsind superbul oraș cam înnorat. Știi, Dana, acesta ar fi unul din scopuri, să le arăt și prietenilor locurile pe care , poate, ar dori și ei să le viziteze!
      Da, Enya și-a luat cizmele astea de vară, că-s foarte subțiri, din Rimini și n-a vrut să le mai dea jos! Sunt comode și toată Italia purta azi vară așa ceva! 😛

  2. avatar Javra spune:

    V-aţi relaxat şi v-aţi ales cu nişte amintiri frumoase…

  3. avatar Zina spune:

    Ma bucur ca te-ai mobilizat sa ne povestesti, si inca cum, vacanta ce a trecut. Cate lucruri frumoase si interesante am fi pierdut. Si ai dreptate. Suntem cu totii castigati daca ne impartasim impresiile de calatorie.
    O zi frumoas[, Mirela !

    • avatar Mirela spune:

      În mare măsură m-ai pornit chiar tu, cu amintirile frumoase din Barcelona, să știi!
      În prag de vacanță, parcă e și mai frumos să verifici notițele luate în concediul de anul trecut și să-ți reamintești bucuriile trăite și locurile frumoase!
      O zi minunată, Zina dragă! 🙂

  4. avatar CELLA spune:

    ador jurnalele de călătorie minunat scrise 🙂

  5. avatar geanina spune:

    frumos, frumos!
    trebuie neaparat sa ne intoarcem… 🙂
    mai sprijinim turnul mai mancam o pizza, zic!
    pop si zi faina!

    • avatar Mirela spune:

      Trebuie, desigur, și de câte orin Enya mea va înclina turnul, sper că vei fi acolo pentru a-l susține din partea cealaltă, să nu se dărâme așa o frumusețe de turn, nu-i așa?! Te pup, să ai o seară genoveză de invidiat! 🙂

  6. avatar elly weiss spune:

    Ce sa mai spun? Cu adevarat Italia e un muzeu in aer liber. Ce minunatii sunt acolo, ce adevarate bijuterii impodobesc orasele Italiei! Duomo di Santa Maria Assunta e ca o broderie. Dar la fel sunt si celelalte constructii. Pentru prima data vad Turnul din Pisa atat de aproape 🙂 E extarodinar de frumos.
    Ai scris din nou un articol superb, pe care l-am citit si privit dintr-o rasuflare.
    O seara de iulie cat mai placuta, draga Mirela!

    • avatar Mirela spune:

      Fiecare părticică din Italia vorbește prin oprele de artă care o reprezintă, care arată o superbă perioadă istorică și artistică. E frumosul la el acasă și sublimul la rang de trai zilnic, esteticul care face parte din viața de zi cu zi. Da, Turnul din Pisa e o bijuterie și oamenii l-ar vizita și s-ar bucura de frumusețea lui chiar și dacă întâmplarea n-ar fi făcut să fie înclinat, cred! La fel îți doresc draga mea Elly, să ai o seareă de iulie clasică, cu greierași căntători și parfum de grădină bogată pe înserat! 🙂

  7. avatar anca spune:

    Mirela…cand am sa cresc mare am sa merg pe urmele voastre:d…totul e magic…Eu am fost la Roma 7zile anult trecut, faceam cate 25de km zilnic cu pasul, pe stradute si nu am vazut nimic urat, iar frumosul il definesc acum altfel…Imi place atat de mult vacanta voastra! Zile miraculoase sa aveti in continuare!

    • avatar Mirela spune:

      Anca, așa să faci! Iar noi cu siguranță că nu mai avem voie să ratăm Roma, ne dorim mult s-o vedem, dar anul trecut n-am mai ajuns. Vom merge la toamnă sau chiar la iarnă, vedem noi. E frumoasă în orice anotimp. La fel, o vacanță de vis mai departe! 🙂

  8. avatar Tina spune:

    „Parfum de camp si drumeaguri romantice”, ce frumos spus. Ai descris aceste locuri de ar fi mandru fiecare dintre locuitorii de acolo.
    Mi-e dor sa evadez din rutina zilnica – munca,casa si betoane. Eu am programata o mini vacanta mai tarziu, dar pana atunci imi clatesc privirea cu pozele de vacanta postate de tine sau de alti blogeri.
    Vacanta frumoasa in continuare. Te imbratisez!

  9. avatar Daurel spune:

    Turnul si celelalte opere sunt realizari impresionante; multa vreme nu le intuiam scopul; de un timp inteleg ca tocmai asta se urmarea: sa impresioneze !
    Ma impresioneaza mereu; chiar daca nu am ajuns sa inspir aerul din jurul lor.
    Va doresc succes, intregii famili, in tot ce sperati.

  10. avatar Lavinia spune:

    Ha! Am fost si eu in Pisa cu prietenul meu si am stat cateva zile chiar la hotelul care se afla la doua sute de metri de turnul inclinat. Foarte frumoasa piata in care se gasesc cele trei constructii.

  11. avatar Aniela spune:

    Mmmm, Pisa… Superba Piata Miracolelor. Si nu doar ea, am mai vazut cateva locuri faine prin oraselul acesta, cladiri si biserici bineinteles.

  12. avatar Antonia spune:

    Oh, ce frumos este orasul! Bine, piata Miracolelor pe care ai vazut-o. Sunt superbe constructiile. Iar turnul, care zici ca urmeaza sa cada in cateva clipe. Imi doresc sa il vad si eu de la fata locului.

Leave a Reply