Am pornit către Pisa, străbătând Toscana cea de o rară frumusețe, scăldându-ne privirile în cerul încă senin, dar care avea să se înnoreze treptat, lucru nu tocmai rău, dacă ne gândim că erau vreo 34 de grade, iar vânticelul aducător de ploaie venea la pachet cu binefăcătoarea răcoare. Pe drum am făcut mai multe popasuri, vizitând câteva locuri din inima Toscanei, rămase și în inima noastră de-atunci. Dar despre ele în alt articol. Am ajuns la Pisa după amiaza, plini de frumusețe și nebănuind că ”anecdoticul” turn este atât de splendid, văzut acolo, pe viu, în marea de iarbă verde, în câmpeneasca atmosferă care mie, uneia, mi-a amintit de Paști, lucru pe care i l-am spus și chelnerului care ne-a servit mai târziu o pizza cu fructe de mare, făcându-l să zâmbească și ne sugereze să revenim în aprilie, când liliacul și pomii înfloresc în Pisa, iarba înverzește și cerul e extrem de senin. Așa i-am promis și Florenței, iar asta înseamnă că Toscana ne rămâne pe listă fie pentru o viitoare primăvară, fie pentru o toamnă auriu-arămie.