Poveştile parfumate ale culorilor. Vara
Vara…plină de promisiuni, de zile solar-diamantine, nopţi catifelat-violet-albastre, dimineţi trandafiriu-aurii, seri oranj, scăldate-n ametist, toate încărcate de miresme doldora de nuanţe, de tonuri muzicale şi tonuri cromatice. Iunie, zori de zi şi aurora ivită de după coama dealului sau din largul mării mătăsoase, aduce aerul ireal de pur şi rozul trandafirilor înrouraţi, boboci care răsar glorioşi, pentru a înflori nestingheriţi, atât timp cât vara îşi păstrează tinereţea, dar chiar şi la maturitatea falnicului anotimp! Mirosul lor transparent, crem muiat în oranj şi roz, e mireasma de petală a dimineţilor tinere de iunie. E firesc s-o asociez cu aroma tinereţii, a fetelor în floare, pentru că mirosul bobocilor de trandafir e neasemuit, având culoarea celor mai frumoşi obraji de fată tânără! Oare Annick Goutal să fi surprins podoaba acestui nepreţuit parfum, în la fel de frumosul Annick Goutal, Rose Absolue?! Delicat, feminin, romantic, prestigios, e chintesenţa temei trandafirului tânăr, simbolizând eternul feminin. Trec pe aleile grădinii…O boare proaspătă-mi anunţă verdele ierburilor pline de sevă. Miroase atât de verde, încât mă îmbăt de prospeţime. E verdele crud al parfumului de iarbă fragedă, de iarbă cosită atunci, de iarbă aromată pe lângă garduri pudrate cu mentă sau nuanţate în oliv, căptuşite cu muşchi moale şi aromat. Teros, dă buzna în nările mele sensibile…Un miros brun, tutuniu, de pământ reavăn după ploaie.Miroase a viaţă, e vară şi doar vara viaţa e trăită la maxim! E cald, a plouat şi aroma teroasă a solului umed răspândeşte boare de aur vechi, patinat cu verde maroniu, stropit cu roşu de terra sienna arsă. E mirosul senzual de patchouli, indiferent în ce parfum l-aţi găsi, e unic şi de neconfundat. Renglotele afişează obraji de chilimbar şi simt o vagă aromă de ambră, lângă mierea caldă a fructelor verii. Caisele au mireasmă crud-portocalie, muiată în frişcă, iar căpşunile îmi amintesc de Summer Wine, parfumul lor extrem de îmbietor fiind atât de roşu şi roz şi auriu, încât dă glas tăcutei amiezi de vară senină. Cireşele şi vişinele cuceresc zarea cu arome şi nunaţe destinate zeilor. Parfumul lor roşu imperial şi bordeaux regal povesteşte despre vremuri de demult, cu crinoline, cavaleri şi amoruri romantice! Seara, teii miros alben-auriu, iar salcâmul, abia golit de floare, tace alburiu şi diafan, ca un amoraş adormit. Irişii stinşi adie a mov timid, palid, dar regina-nopţii aruncă parfum îmbătător de argintiu, alb-verde, ştiut fiind că florile albe au cel mai puternic parfum. Cum, nu mă crezi? Dar crinul? Miroase atât de alb, stropit cu aurul polenului suveran! Dar gardenia sau tuberoza, dar iasomia, care adie alb până la capătul zării şi mai departe?! Ai văzut, neîncrezătoareo! Oricât de violetă ar fi mireasma liliacului, nu egalează în forţă aroma albă a unui crin imperial.
Mirosul şi culoarea fericirii, asta m-ai întrebat? Ce culoarea are mireasma bucuriei? Nuanţa ei poate fi aurie, roz, bleu ciel, liliachiu pastel sau alb spre verde-crud! Fericirea are o aromă pastelată şi vesel colorată. Poate fi bleu scăldat în verde deschis, ca marea pe care o iubim, adiind a briză şi a sunet de valuri zglobii, pe ţărmul auriu şi sărat. Ar putea fi identificată cu Dune, cu Escale a Portofino sau Venezia, dar nu e obligatoriu. O poţi identifica şi cu o nuanţă zmeurie sau trandafirie. Mierea dimineţilor cu pişcoturi şi lapte băut cu paiul, semănând surprinzător de bine cu cel mai scump parfum din lume, L ‘Abeille de Guerlain, are mirosul fericirii! Culoarea mierii, a laptelui, a pişcoturilor şi a frăguţelor culese atunci, adie a bunăstare şi sănătate, a linişte, calm, şi voluptate, a fericire!! Ziua de azi miroase a primăvară târzie, îmbietoare şi nesemuit de verde! Are o vagă nuanţă înmiresmată cu bergamotă, flori de portocal, iarbă de vetiver şi caprifoi honeysuckle (roşu cald spre roz)! Nuanţe tinere şi voioase, care dau având şi chef de viaţă. Hai, nu mai sta în casă, stinge calculatorul şi fugi în parc, la mare, pe deal, la soare! Îmbată-te de miresme şi culori! Veţi fi surprinşi cât de verde miroase o plimbare la marginea pădurii, cât de galbenă e amintirea unui parfum clasic, cât de roz e mireasma zmeurei şi a trandafirilor, cu câtă surprindere constaţi că marea miroase turcoaz, iar crinii au arome de mătase albă şi pudră galbenă, în timp ce violetele sunt înmiresmate îmbătător de mov. Şi mierea are cel mai auriu miros! Da, culorile au fiecare povestea lor parfumată. În fiecare anotimp, alta.
Au mai scris la temă şi:
Gabi
http://g1b2i3.wordpress.com/2011/05/29/povestile-parfumate-ale-culorilor/
Danielle
http://popasuriprincopilarie.blogspot.com/2011/05/alb-yasmine.html
Gabriela Elena
http://gabryellehelen.wordpress.com/2011/05/29/o-pata-de-culoare-pe-panza-vietii/
Gina
http://incertitudini2008.blogspot.com/2011/05/provocarea-parfumata-acestei-zile-este.html
Ioana- Bun venit!
http://bleumarin76.blogspot.com/2011/05/povesti-cu-parfum.html
Gabriela Elena
http://gabryellehelen.wordpress.com/2011/05/29/o-pata-de-culoare-pe-panza-vietii/
Cati
http://catilupascu.wordpress.com/2011/05/29/a-verde-crud/
Mirela, un lucru este cert: nimeni nu povesteşte mai frumos decât tine când este vorba de parfumuri…
dacă ar fi să fac o ierarhie a valorii postarilor tale despre parfumurri aş fi in mare încurcătură şi până la urmă cred că le-aş situa pe toate pe cel mai inalt podium!
Aurora, nu pot decât să fac o plecăciune în faţa acestor cuvinte, care ştiu că sunt sincere, deoarece te cunosc pe tine. Mulţumesc, draga mea prietenă! 🙂
Mirosul fericirii, p-aici. :))
Viruse, da, e aici si miroase bineee!
Iti doresc o saptamana fericita! 😉
Bună dimineața, Mirela!
Am luat câte un strop din parfumul coloratei tale expoziții de suflet!
Îți las câteva petale-
http://incertitudini2008.blogspot.com/2011/05/provocarea-parfumata-acestei-zile-este.html
Am citi frumosul tau articol, abia acum ne-am intors din mini vacanta colorata in nuantele pe care le-am decsris aproape toate, nuante de vara! Numai bine, draga Gina!
Fain !
Reţete pentru toate buzuarele.
Imi permit o povestioara cu un medic evreu care prescria retete dupa veniturile fiecaruia.
Celor foarte bogati: statiuni si mancaruri scumpe
Celor cu venituri medii: apa cu sare si bucataria traditionala
Asistatii sociali erau indemnati sa faca plimbari in aer curat…
Nota: candva, daca deschideai fereastra intra aer curat…
Era cazul ca si un domn sa participe la povestea parfumata a doamnelor! 😉
Bine spui, pentru toate buzunarele! Un plus de buna dispozitie au adus aceste randuri, multumesc! 🙂
subscriu la cele spuse de Aurora (pe care-o pup cu ocazia asta).
Mirela, am senzatia ca la nastere tu aveai un parfum in mana! zau asa!
Georgi, esti prea draguta, zau! Sau poate asa o fi, ca voi aveti un fler aparte, stiu ce afirm! Multumesc si ti pup, fata frumoasa! 🙂
aaa, va pup si pe voi toti! 4!
Si noi pe voi, cu drag!
Onorată, încântată de miresmele pe care ni le-ai descoperit în culorile acestui sfârşit de primăvară cu gândul deja dus spre vară! Felicitări!
Povestea mea :
http://popasuriprincopilarie.blogspot.com/2011/05/alb-yasmine.html
Te aştept cu drag!
PS: Am un … talent teribil de a crea, cu-ntârziere, tema săptămânii, prefigurând-o pe cea a săptămânii viitoare… Asta e! Nu mă pot certa decât cu mine… Ha! Ha! O săptămână frumoasă, parfumată!
Danielle, stii ca am fost plecati tot weekendul intr-o mini-vacanta de vs, dar am citit cu drag povestea ta parfumata, un basm deoesbit care mi-a incantat sufletul! O seara parfumata! 🙂
O poveste frumoasa dedicata verii si parfumului ei.pe unele dintre parfumuri le-am mirosit si eu, e vorba de parfumul florilor si-a unor fructe.
Mirela, o duminica frumoasa in continuare!Si parfumata!
Gabi, am avut parte de doua zile de vara fermecatoare!
Am trecut pe la tine si m-am minunat de simbolurile cromatice gasite! O saptamana superba, frumoasa! 🙂
.Sa ai o zi minunata, in natura, inconjurata de culorile astea minunate pe care le-ai descris atat de frumos.
Cati, asa a fost! Sa fie, si sa fie pentru toti cat mai multe asemenea azile de vis si vara aurie! 🙂
Buna ziua, Mirela!
E pentru prima data cand particip (am aflat abia saptamana trecuta despre concursul initiat de tine / voi), sper ca am inteles bine regulile stabilite si respectate de voi.
Indraznesc sa postez link-ul aici, mai intai de toate (sper sa nu gresesc).
Nu-i tocmai o poveste optimista, dar este totusi despre un anume parfum al unor anume culori.
O saptamana cat mai implinita tuturor,
cu ganduri bune,
Ioana.
http://bleumarin76.blogspot.com/2011/05/povesti-cu-parfum.html
Ioana, povestea ta e teribila. am citit, am comentat, tulburatoare.
Ma bucur ca te-ai alaturat grupului nostru si as vrea sa fie cat mai multi prieteni carora sa le citim povestile fascinante! Fii binevenita! 🙂
Mirela, povestea mea si-a luat zborul catre voi:
http://gabryellehelen.wordpress.com/2011/05/29/o-pata-de-culoare-pe-panza-vietii/ 🙂
Ei, ai fost grozava, ca de obicei! Felicitari! 🙂
Imi place cum miros verile! Mai ales verile astea cu parfum(uri) atat de special(e), carora niste parfumieri de geniu le-au dat si nume, si identitate, amestecate intr-un flacon de esenta.
Gabi, asa este…Veri captate in flacoane pretioase, ca sa ne amintim de ele si cand zboara ca gandul. Norocul si fericirea noastra ca, deocamdata e doar inceputul verii! Sa avem toti cei de aici si cei dragi noua o vara superba! 🙂
Stii, eu nu ma pricep la parfumuri in afara (poate!!) de cele citeva din jurul meu, insa intotdeauna lectura unor astfel de rinduri imi da o senzatie speciala! 🙂 Si mai invat! 🙂
Coolnewz, dacă îţi plac aromele bune din jurul tău, e mai mult decât dacă ai fi cunoscătoare. „Nasuri” sunt foarte puţine….dar sensiblitatea e întradevăr o calitate rară, pe care o ai! 🙂
O bună dimineața verde, Mirela!
Mulţumesc , să fie! O bună dimineaţă roz-aurie, Gina! 😉