A doua carte din seria Pupo, serie care va cuprinde 10 volume, toate avându-l ca erou pe simpaticul cățel cu buline colorate și intenții minunate, unicul Pupo, are ca temă o poveste de toamnă. Dar nu e vorba doar de pădurea ruginie și florile care încep să se ofilească, nici doar de calul și căruța lui Nea Gulie, care-l duce pe magicul […]
Pupo învăță să numere, de Mirabela Les, cu ilustrații de Mirela Pete
Prima carte din seria Pupo, care va cuprinde 10 volume, toate avându-l ca erou pe simpaticul cățel cu buline colorate și intenții minunate, unicul Pupo, are ca temă o poveste de primăvară. Dar nu e vorba doar de puișori aurii de găină și flori care încep să înmiresmeze grădina lui Nea Gulie, stăpânul magicului cățel cu buline în culori dulci, ca jeleurile. Aici avem de-a face cu o lecție de numărat până la 10, pentru că 10, asemeni lui Pupo, este un număr magic.
Omulețul de zăpadă, ilustrație și versuri
Când am pictat ”Omulețul de zăpadă”, am urmărit să păstreze acea prospețime specifică venirii iernii și să transmită emoția primei tușe de culoare, a primului zâmbet schițat cu timiditate și a dorinței de a-și face prieteni. Primii au fost păsărelele care îi cântă colinde, așezate pe crengile-brațe, susținând câteva podoabe modeste din pomul de Crăciun. […]
Pupo, cățelul cu buline colorate, Lizetta și bicicleta sau cărțile noi, ilustrate de Mirela Pete
V-am mai povestit despre magicul Pupo, cățelul unicat, albișor, dar cu buline colorate, dulce, vesel și, mai ales, cu o inimă uriaș de bună! Scrise de Mirabela Les din Cluj-Napoca, cărțile m-au atras încă din momentul propunerii de a ilustra cele 10 volume ”Pupo”. Tânăra scriitoare mi-a încredințat creionarea originalului pesonaj, care se află deja la a treia carte. Le mulțumesc frumos celor care m-au felicitat sincer și spun, la rându-mi: să fie de bun augur, la mai mare și la cât mai multe realizări împreună! ”Lizetta și bicicleta” este o altă carte ilustrată recent de Mirela Pete, lansată de Editura Adenium, editură celebră prin activitatea sa la târgurile de carte, dar mai ales, în toate librăriile și bibliotecile.
Editura Adenium lansează Lizetta și bicicleta, cu ilustrații de Mirela Pete
Editura Adenium lansează cartea de ”poezii hazlii” pentru copii, ”Lizetta și bicicleta”, de îndrăgita autoare Adela Dobran, cu ilustrații de Mirela Pete. Cele 14 poezii, fermecătoare și pline de învățături utile, sunt sugestiv și profesional ilustrate de artista clujeancă. Această cărticică sperăm că-și va face loc în fiecare bibliotecă. Va continua!
Acuarele de Mirela Pete
Ce-am mai creat, pictat, desenat?!…În atelier am lucrat mult, axându-mă în mod deosebit pe cele 10 cărți ilustrate, care îl au în centrul atenției pe unul din cei mai dulci, originali și isteți căței din lume și….nu, nu e vorba de beagle-ul prezentat aici în primăvară, ci despre un cu totul alt cățel. Dar despre el și […]
Noutăți Dexign. Chambell
Chambell, un brand de cosmetice naturale din Elveția, poate fi descris prin câteva cuvinte cheie: ecologic, sănătos, curat, sigur, verde, luxos.
Dexign a conceput un site de prezentare cu aspect sănătos, verde, natural, proaspăt, care conferă siguranță, inspirat, ca și produsele Chambell, din natură.
La carte nouă, ilustrații noi
Firește că nu pot povesti nimic concret, dar absolut nimic, despre noile proiecte, dar vă confirm aici că ele există, sunt în lucru și cărțile vor avea atât lansări, cât și alte prezentări media, plus alte lucruri interesante și noi inclusiv pentru pentru mine. Fac aceste precizări deoarece foarte mulți copilași isteți, foarte multe mămici și bunici, ba chiar și tătici, multe doamne educatoare și învățătoare, m-au întrebat despre cărțile noi. M-am retras mult în munca de designer la firma noastră, dar uite că nu scap de povara dulce numită ilustrație de carte. Cărțile se vor lansa începând din luna iunie și până anul viitor.
Ca să nu dezamăgesc, pun aici câteva ilustrații cu cățeluși, fără legătură cu noile cărți, dar în totală legătură cu o carte personală, la care lucrez numai în timpul liber și care se va lansa la o dată comunicată din timp pe site, pe blog, facebook, etc. Proprietarul ilustrațiilor este www.dexign.ro.
Dexign: logo și webdesign pentru Bebidas y Dulces
Ce-am mai făcut la Dexign! Bebidas y Dulces este un site de prezentare din Spania, aparținând brandului-umbrelă Much More Market. Bebidas y Dulces comercializează băuturi răcoritoare din fructe, băuturi energizante, dulciuri, snacks, etc. Ca o continuare a identității vizuale făcute de noi pentru Much More Market, am preluat și brandurile mai mici aparținând acestuia, pentru care […]