Vincent

18.02.2019

Genialul pictor Van Gogh a realizat peste 2.000 de opere de artă, în jur de 900 de picturi și 1.100 de desene și schițe . Astăzi multe dintre operele sale, inclusiv numeroasele lui portrete, peisaje și naturi statice, se numără printre cele mai cunoscute și cele mai scumpe din lume. Fiind puțin apreciat în timpul vieții, faima sa a crescut în anii de după moarte. Este unul dintre cei mai importanți pictori din istorie.

Recomand cu căldură filmul  ”La poarta eternităţii”. Vincent  e întruchipat de Willem Dafoe,  nominalizat la Oscar de trei ori.Frumusețea lumii văzute prin ochii lui Vincent, afirmația lui Vincent: ”eu pictez lumina soarelui”, ”lumina stelelor”, bucuria fiecărei zile … triste, dar care-i oferea șansa de a picta și devenea brusc, o mare fericire. Un om și un artist atât de valoros, care a trecut disprețuit de contemporanii săi, trăind sub multiple presiuni chinuitoare: sărăcie, boală, umilințe. Doar fratele său Theo îl ajuta și prietenul său Gauguin îl aprecia ca artist. ACEST PICTOR genial a murit simțindu-se o povară.
Filmul este de excepție.


……………..

Azi, citate celebre de Vincent Van Gogh

 

-Mă gândesc adeseori că noaptea este mult mai vie şi mai bogat colorată decât ziua.

-Nu eu am creat arta întru totul, ci dimpotrivă, am găsit-o gata, eu trebuia doar să o descopăr şi să o eliberez din natură.

-În viaţă mă descurc fără Dumnezeu, dar ca om cu sentimente nu pot exista fără un lucru care să fie mai mare ca mine şi care să îmi Genianească viaţa – puterea de creaţie.

-Profesiunea ta nu este cea care îţi aduce salariul lunar. Profesiunea ta este ceea ce ai de făcut pe pământ.

-Dacă iubeşti natura cu adevărat, o găseşti pretutindeni frumoasă.

-Iubeşte multe lucruri, pentru că aşa afli adevărata putere, şi oricine iubeşte mult, realizează multe şi poate îndeplini multe, iar tot ce e făcut din iubire este făcut bine.

-Dacă simţi nevoia unui lucru măreţ, infinit, un lucru care să te facă să-l simţi pe Dumnezeu, nu trebuie să mergi departe pentru a găsi acel lucru. Cred că mai profund, mai infinit şi mai etern decât oceanul este privirea unui copilaş când se trezeşte dimineaţa şi gângureşte sau râde pentru că vede soarele strălucind deasupra leagănului.

-Poţi avea inima înflăcărată în sufletul tău şi totuşi nimeni să nu vină lângă ea. Trecătorii văd doar o urmă de fum ieşind din horn şi îşi continuă drumul.

-Omul nu trăieşte numai pentru a fi fericit, ci ca să facă lucruri măreţe pentru umanitate.

………………………………

Jocul cu Citate favorite este găzduit, în fiecare luni, de  Zinnaida

 

 

Articole create 906

6 comentarii la „Vincent

  1. Deosebit de frumos subiectul ales. Un pictor deosebit, care a vazut dincolo de ceea ce pot vedea ochii si a creat numai minuni. Si gandurile lui chiar merita imprastiate… Sunt atat de profunde!
    Multumesc, draga Mirela! O saptmana excelenta si inspirata!

    1. Cu cel mai mare drag, Suzanna!
      Da, sufletul său a pictat mai mult decât mâinile sale neobosite.
      O săptămână excelentă și pentru tine, dragă Suzana! 🙂

  2. Am ceva in comun cu uriasul artist. 🙂 Si eu cred ca noaptea e mult mai vie si mai bogat colorata decat ziua. Si nu cred doar asta, ci tot ceea ce ai scris aici.
    „Omul nu traieste numai pentru a fi fericit, ci ca sa faca lucruri marete pentru umanitate” – in acest sens, cred ca oamenilor le e mai usor sa fie fericiti. 🙂

    Iti doresc sa ai o saptamana minunata, Mirela draga!

    1. Eu cred că e o onoare și o fericire să aveți aceste trăsături în comun!
      E frumos ce-a gândit și nu și-a pierdut credința nici în cele mai umilitoare situații trăite.
      Să ai o săptămână superbă, Diana dragă!

Dă-i un răspuns lui Suzana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus