23 mai, 2011

Prietena mea, CARMEN,  mi-a atras atenţia asupra faptului că, luând amploare, Povestea parfumată dintre bloggeri trebuie un pic explicată, făcut un scurt istoric. Nu vă speriaţi, e doar o trecere în revistă a temelor, cu linkuri pentru o căutare mai uşoară, cu toate titlurile şi toate poveştile celor care au răspuns provocării, toate temele propuse de prietenii mei, care, cu multă generozitate, nu numai că au scris, ci au propus teme inspirate şi frumoase.
IMPORTANT: oricine doreşte să scrie la tema aceasta, care nu se referă la parfum în mod direct (cu toate că eu am atacat subiectul fierbinte, ştiut fiind faptul că scriu de aproape doi ani despre parfum şi mi s-a spus că o fac foarte bine). Povestea parfumată e pretextul ca, pe marginea unei miresme sau a unei amintiri, să ţesem poveşti de viaţă, care s-au petrecut aievea sau nu, scornite sau amintite, trăite sau imaginate. E un bun pretext pentru a ne exterioriza sentimentele, talentul, pentru a ne exersa scrisul, deoarece eu văd clar cum talentul celor care scriu apare aşa, ca o floare într-o mare de iarbă, odată cu fiecare articol. Curând va fi o mare de flori înmiresmate printre firele de iarbă.
REGULI: Se preia tema în fiecare marţi-miercuri, de la mine, de aici. Se scrie şi se publică sâmbăta sau duminica ( că sunt zile libere,). Nu există oră fixă, că oameni suntem, nu roboţi! Nu e extemporal, nici teză. E ceva atât de liber, de lejer şi de frumos, dar regulile se cer a fi respectate numai pentru a ne citi între noi şi a da posibilitatea şi celorlalţi prieteni, care nu scriu, să citească, cu ajutorul linkurilor, poveştile frumoase scrise pe temele parfumate date. SUNTEŢI INVITAŢI SĂ VĂ ALĂTURAŢI FIRULUI POVEŞTII PARFUMATE DINTRE BLOGGERI! Iniţiată de mine şi continuată de noi toţi! Vă mulţmesc! Nu uitaţi, odată publicată povestea, aduceţi linkul aici şi la ceilalţi participanţi. Vă mulţumesc frumos!
Iată cele 12 Poveşti parfumate dintre bloggeri , titlul fiecăreia şi propunătorul.

 

1.Provocare parfumată. En Avril, Un Soir

prima temă, propusă de mine

2.Poveste parfumată între bloggeri. Cautăm în primăvară (informativ, fără temă)

3.Parfumul Cenușăresei. Poveste parfumată între bloggeri

temă propusă de mine

4.Poveste parfumată între bloggeri. Parfumul celei mai frumoase vacanțe

temă  propusă de Carmen

5.Poveste parfumată între bloggeri. Cutiuța cu minuni.

temă propusă de Gina-Incertitudini.

6.Flori de Paști. Parfum de sărbătoare

temă propusă de mine

7.Parfumul prinţeselor de ieri şi de azi

temă propusă de Gabi, my heart to your heart.

8.Parfumuri româneşti de caldă amintire

temă colectivă
9.Au înnebunit salcâmii

temă propusă de mine, Mirela Pete

10.Povestea teiului, parfum de tei,

temă propusă de mine, Mirela Pete

11. Povestea parfumată a inimii,

temă propusă de Gabriela Elena.


UPDATE: Iata si tema:

Tema  propusă de Danielle Wolf pentru Povestea parfumată de sâmbătă, iniţiată acum 12 ediţii de către mine, este:

Poveşti parfumate ale… culorilor

Sperăm să fie cât mai multe poveşti frumoase. Se publică de sâmbătă până duminică seara. Eu voi publica vineri, deoarece plecăm într-o scurtă vacanţă mai la sud şi vreau să am timp să duc linkurile,  Succes!


Invitaţi să ni se alăture:

Xaba, -X-, Ana UscaCella, Clipe de Cluj, Gabi123, Gabriela Elena, se-cret, Gina, CoolnewzAliceee, Gabriela Savitsky, Melami, Strong, Gabi, Gabi Cimpoca, Gabriela Neagu,Georgiana,Ioan Sorin UscaNea Costache, Daniel, CARMEN, Vania, Cati,Coolnewz, Caius,Teo Negura, Stropi de sufletVania, Veronicisme Vera, Zina.

38 Responses so far.

  1. cati spune:

    NU mi-am dat seama ca a trecut asa repede timpul si ajungem la 12 uauuuuuuu 🙂

  2. clujean spune:

    Buna ziua,
    Cei fara blog se pot inscrie la aceasta intrecere, sau cum i se spune? As scrie si eu ceva , temele sunt excelente am citit aproape tot, mai am doar pe linkuri si ma gandeam ca ar fi interesant. Multumesc anticipat pentru raspuns. O zi foarte buna! 🙂

    • mirela spune:

      Da, se poate. Iti trimit eu email, tu trimiti textul si il public la mine, sau il postezi tu direct, la comentarii. Succes, te asteptam! 🙂

  3. CARMEN spune:

    :)) Dragut ca ai facut trecerea in revista a etapelor precedente! wow,nici eu nu mi-am dat seama ca s-a scurs atata vreme!
    sa ai o zi minunata. parfumata si plina de bucurii!

    • mirela spune:

      Carmen, am specificat ca ti se datoreaza, pentru ca asta e adevarul, tu ai observat ca prieteii nu mai stiu ca eu am initiat-o! Multumesc frumos, o zi excelenta! 🙂

  4. amica spune:

    Buna ziua la toata lumea, am sosit!
    Fain. Imi fac blog. Acuma merita, ce zici, cu interfetele, dishboardul alea, ca restul e fleac, glumesc.
    Booon.
    Pana vine doamna Danielle, eu as zice ca acum tranadfirii infloresc si snt cele mai minunate flori, daca ai ochi sa le vezi si nari sa le mirosi si suflet sa le intelegi! Adorabili! Si cu tepi!
    O zi faina de tot, pupa frumustea aia a ta de fata din partea mea! 😉 😛

    • mirela spune:

      Buna ziua tie, draga mea, dar te lauzi de azi iarna ca-ti faci blog. Uite, clujeanul nostru a gasit o formula de a posta si fara, asa ca poti lua parte la Povestea parfumata.
      Tema va fi aleasa de Danielle, dar , in caz ca va alege altceva, te las pe tine sa alegi trandafirii data viitoare. Atentie, doar daca scrii! Multumesc pentru urari, e superba, s-o vezi cu noul look, trendy, culori plastice, e o minunata! Pup! 🙂

  5. Cred ca se impunea o lamurire a temei, eu chiar credeam ca se refera strict la parfumuri. Nu pot sa nu va felicit, dragilor, pentru consecventa de care dati dovada, pentru ca nu e simplu sa scrii, in fiecare saptamana, despre parfumuri, dar de fiecare data altfel, in asa fel incat lumea sa nu se plictiseasca citindu-va postarile. Imi tot spun si eu de o vreme ca ar trebui sa intru in jocul asta cu leapsa, cu temele alese, care in fond e atat de frumos, proaspat si delicat, dar… nu sunt suficient de disciplinata pentru asta.
    Oricum, felicitari, Mirela, formati o gashca pe cinste!

    • mirela spune:

      Gabriela, atât tu, cât şi noi, cei din gashca de care vorbeşti suntem bloggeri pentru că ne place să aflăm lucruri noi şi importante, frumoase, să relaţionăm (chiar şi pingurile le trimit pentru a anunţa o temă nouă.) Mă bucur că există o lume a bloggerilor cu bun simţ, aşa ca tine, ca mine, ca ]ncă sumă (nu foarte mare, recunosc) de amici, care scriu şi relaţionează elegant.
      Gabriela, nu trebuie să participi la fiecare ediţie, e suficient să scrii odată, aşa, ca să testezi şi această calitate pe care o ai! O zi frumoasă! 🙂

  6. Daurel spune:

    Am cautat printre postarile mele si am gasit mai mult naflalina, ulei ars…
    Cel putin daca ar mirosi a combustibil…

    • mirela spune:

      Da, ar fi ceva, ar mirosi cu folos. Sănătate multă şi…anumite mirosuri sunt necesare, chiar dacă nu adie a lăcămioare! 😉

  7. Cred ca pentru cei mai noi, care doresc sa participe, ar trebui sa dam link-ul acestei postari, pentru cunoasterea regulilor.

    Imi cer scuze pentru ca am dezvaluit tema destul de tarziu, deoarece am avut de prezentat la Sesiunea de referate si comunicari stiintifice intre elevi- sectiunea limbi moderne ( limba franceza), lucrarea „L’Hexagone et la littérature” care a reprezentat totodata si atestatul meu.
    Faptul ca lucrarea a fost notata cu 10, a venit, ca si un cadou, de ziua numelui. 😀

    • mirela spune:

      Ooooo, pai se cuvin FELICITARI si imbratisari pentru o asemenea mare reusita! Mult succes si de acum inainte, esti grozava. Nu ai intarziat, doar acum am stabilit regulile, de ce sa nu recunosc! Inca odata, felicitari! 🙂

  8. Vera spune:

    E fascinantă ideea!

  9. […] celor ce doreau sa devina alesi neamului. In zilele noastre vad insa tot mai mult ca presa, care ar trebui sa fie pilonul unei democratii functionale, a ajuns sa fie folosita pe post de dulau de lupta al […]

  10. amica spune:

    A sosit tema? Danielle ne dai tema?
    O seara buna ! 😉

    • mirela spune:

      Nu a sosit, dar mai astetptăm inca o oră, nu am intâlnit-o azi pe Danielle! Încerc şi pe facebook,ok? O seară excelentă! 😛

  11. Georgiana spune:

    eu n-am talent la scris, dar vă citesc pe voi cu plăcere. Doresc mult succes în continuare tuturor participanţilor la aceste parfumate provocări.

    • mirela spune:

      Auzi la ea, n-are talent! Când scrii ceva, pot citi fără să mă plictisesc, pe când marile scriitoroare (auto-intitulate aşa, nu alea care au cărţi publicate) ale blogosferei mă cam plictisesc, aşa că mai gândeşte-te, scrii bine şi pe gustul publicului! Imediat pun eu tema, lăsând-o pe Danielle pe săptămâna viitoare să găsească ceva frumos! Te aşteptăm! 😉

  12. Danielle spune:

    Tema săptămânii:
    Poveşti parfumate ale… culorilor
    sau
    Parfumul culorilor

    (scuze, nu sunt chiar inspirată … la titluri)

    • mirela spune:

      Frumos, a meritat asteptarea! La tine am vazut ceva asemanator si sa sti ca m-a tentat sa ma gandesc la asta. Acum voi si scrie! Postez imediat tema Povestii parfumate. va trebui sa o afle toti participantii, ducem linkul impreuna! 😉

  13. Danielle spune:

    SUCCES ŞI BUNĂ INSPIRAŢIE TUTUROR!

  14. Vera spune:

    Mi-ar plăcea să onorez invitația.
    P.S.Am răspuns întrebării tale la o postare precedentă pe umilul meu blog.Sper să fie mulțumitor.

  15. […] Gabriela Savitsky, George Valah, Griska, Ilarie, Ioan Sorin Usca, Luna Patrata, Mesterul Manole, Mirela Pete, Ro-xana,  Rokssana, Se poate, Shayna, Stropi de suflet, Stirile media, Theodora, Vania, Verovers, […]

  16. […] Rokssana, Carmen, Theodora Marinescu, Melami, Mirela Pete, Jocuri cu cuvinte, Răzven Cătălin Rinder, Schtiel, Shayna, Teo […]

  17. […] se stinge şi se aprinde la cuvântul iubirii. Tocmai de aceea este atât de încrezută: pentru că ştie că poate face TOTUL cu măiestrie! […]

  18. […] La cererea prietenilor: povestea parfumată dintre bloggeri. Explicaţii! […]

  19. […] Inițiativa “Poveștilor parfumate între bloggeri” aparține Mirelei Pete, care, săptămânal, desemnează pe unul dintre participanți, să propună […]

  20. […] parfumate ale… culorilor. Vara (I) ShareTema  este propusă de Danielle Wolf pentru Povestea parfumată de sâmbătă, iniţiată acum 12 ediţii de către mine. Sper să fie cât mai multe poveşti frumoase. Se […]

  21. […] pe urma Mirelei Pete cu ale sale “Povești parfumate între bloggeri” ( în care m-a vârât Gabriela Elena ), am ajuns sâmbăta aceasta la o temă foarte… […]

  22. […] participat în ultimele două săptămâni, la “Povești parfumate între bloggeri”, o inițiativă a Mirelei Pete, la care am ajuns datorită Gabrielei Elena. Mi-a plăcut joaca și […]

  23. […] participat în ultimele două săptămâni, la “Povești parfumate între bloggeri”, o inițiativă a Mirelei Pete, la care am ajuns datorită Gabrielei Elena. Mi-a plăcut joaca și […]

Leave a Reply