Misterioasele parfumuri ale civilizațiilor antice – Poveste parfumată –

O legătură strânsă și sacră între om și zeu, calea de comunicare cu divinitatea, dar și una din căile de comunicare cu societatea, căreia i se transmiteau semnale prin arome și mireseme – cam asta reprezenta parfumul la aproape toate marile civilizații antice, mărturie stând artefactele și izvoarele scrise. Civilizații mărețe, care au deschis calea dezvoltării omenirii și care au văzut în limbajul olfactiv, exprimat prin folosirea miresmelor rare, create de om prin combinații inteligente făcute cu multă artă, atât modul în care se exprimau și relaționau cu divinitatea , cât și cel de exprimare a stărilor sufletești și de esențializare a trăirilor proprii. De ce credeți că rășinile și uleiurile parfumate valorau mai mult decât greutatea lor în aur? Pentru o pură plăcere hedonistă? Vă asigur că lucrurile nu stau chiar așa și că a considera parfumul ceva frivol și superfluu e o dovadă de incultură și lipsă de civilizație. Pentru că igiena însăși înseamnă baia zilnică, săpunul bun, un deodorant obligatoriu, toaletă completată inspirat cu un parfum bine ales, care te reprezintă, prin care te exprimi și care comunică ceva din tine și celorlați (dacă e posibil)..

Luna Moon Perfume

Last Time By Moonlight by Enya

The winter sky above us
Was shining
In moonlight,
And everywhere around us…
Cine poate ilustra mai perfect, mai estetic, mai poetic şi mai plastic parfumul Lunii, decât muzica Enyei!? O muzică tăcută, dar”iremediabil” şi armonios sonoră, aşa cum Luna pare nevăzuă, dar e vizibil şi sublim ancorată de seninul nopţii, de inimile noastre, de ochii iubiţi! Parfumul Lunii poate fi un parfum poetic, dar te poate duce cu gândul şi la astrul nopţii la propriu, adică la acest satelit natural al Pământului, a cărui faţă nevăzută intrigă şi stârneşte controverse. Sau rămâne… Luna cea lună!

La cererea prietenilor: povestea parfumată dintre bloggeri

Prietena mea, CARMEN, mi-a atras atenţia asupra faptului că, luând amploare, Povestea parfumată dintre bloggeri trebuie un pic explicată, făcut un scurt istoric, dar nu vă speriaţi, e doar o trecere în revistă a temelor, cu linkuri pentru o căutare mai uşoară, cu toate titlurile şi toate poveştile celor care au răspuns provocării, toate temele propuse de prietenii mei, care, cu multă generozitate, nu numai că au scris, ci au propus teme inspirate şi frumoase.

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus