Luna Moon Perfume

Last Time By Moonlight by Enya

The winter sky above us
Was shining
In moonlight,
And everywhere around us…
Cine poate ilustra mai perfect, mai estetic, mai poetic şi mai plastic parfumul Lunii, decât muzica Enyei!? O muzică tăcută, dar”iremediabil” şi armonios sonoră, aşa cum Luna pare nevăzuă, dar e vizibil şi sublim ancorată de seninul nopţii, de inimile noastre, de ochii iubiţi! Parfumul Lunii poate fi un parfum poetic, dar te poate duce cu gândul şi la astrul nopţii la propriu, adică la acest satelit natural al Pământului, a cărui faţă nevăzută intrigă şi stârneşte controverse. Sau rămâne… Luna cea lună!

Parfumul sufletului

Amintirea şi Iubirea sunt parfumuri ale sufletului.
Câmpuri mov-albăstrii mi se perindă prin faţa ochilor şi aroma sobră, dar plină de prospeţime revigorantă, îmi inundă amintirile. Duminică dimineaţa…Înainte de micul dejun, simţeam aroma lavandei folosită de tata. Lavanda îmi e atât de familiară, încât dacă aş avea o nedumerire, cred că aş putea s-o întreb, să-i cer un sfat, pentru că-mi evocă făptura părintelui meu deosebit, inteligent, cult, generos şi inspirat.

Parfumul roadelor toamnei

Cred că cel mai potrivit parfum de toamnă cuprinde, într-o învăluire năucitoare, foşnetul frunzelor căzute și îngălbenite, izul de ploaie ușor rânced, pentru că aroma de patchouli se combină foarte bine cu ambra și mierea unui ceai aromat și cald. Lemnul umed, ceața, dulceața merelor Golden și a strugurilor târzii, mireasma unei plimbări călare, pe lângă o pădure de arțari învăpăiați…Parfumul ambrat ne face să visăm, realitatea să observăm sau să ne imaginăm! Ascultând și inspirând aroma frunzele foșnitoare, a fructelor coapte, visăm, atragem şi suntem atrași! Toamna trebuie să încălzim atmosfera cu propriul parfum.

Poveste parfumată. Parfumul inocenţei

O întreagă zi de iunie, şi nu oricare, ci de 1 Iunie, ne-am copilărit tustrei: Xaba, Enya noastră şi cu mine. Plus colegii ei, cu care s-a zbenguit prin parcuri, scene de teatru, terase, săli de expoziţie şi terenuri de sport. O zi frumoasă, în care am străbătut la pas Clujul văratic, fierbinte la propriu şi la figurat! Frumoşi şi curaţi, copiii miroseau a cireşe şi a boboci de trandafir. A gând curat…A vată de zahăr şi a popcorn! A neastâmpăr plin de farmec.. .A îngheţată pe băţ şi a căpşuni…A soare, a veselie şi a bujori roz. A tinereţe şi puritate, a bucurie şi a joacă, a multă joacă! A competiţie cu premii, a daruri simbolice sau mai mari şi a iubire, o iubire pe care trebuie să le-o arătăm zilnic, deoarece numai un copil iubit şi ocrotit, va deveni un adult fericit, stăpân pe sine şi încrezător în forţele proprii, demn de încrederea celorlalţi.

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus