De ce simt unii nevoia să scrie despre cei care NICIODATĂ nu le vor mai citi scrierile de pe bietele și multele lor bloguri (nu că le-ar fi citit cu plăcere vreodată), așa cum nu le vor citi nici alte scrieri (asta dacă ar publica ceva, cu toate că mă înoiesc c-o vor face, n-au ce!) , pe care nu-i vor mai căuta niciodată, nu le vor mai pomeni numele verbal sau în scris, nume pe care l-au șters din memoria afectivă, așa cum niciodată nu-și vor mai aminti bietele lor mutre frustrate, acrite, urâte și uscate de ură (și nu numai)?!
De ce-și pierd acei inși vremea cu postări defăimătoare, împroșcând cu noroi și ”detalii în privat„, oefrite celor avizi de bârfă și bălăcăreală”, asemeni lor?! Și de ce singura lor distracție e una ieftină, tipică celor care se plâng mereu că nu au bani, că ei nu merge în vacanță, că n-au una și alta, dar nu fac nimic ca să le aibă, cu excepția cerșitului, pe care-l practică aproape ca pe un șantaj: ”de știam că nu-mi trimiți, nu ceream!” Pentru că inșii ăștia nu muncesc. Scriu banalități pe ”n” bloguri, dar nu câștigă niciun trofeu SuperBlog, ajungând să-i urască pe cei care l-au câștigat. Femei ratate, inși fără familii și/sau realizări socio-materiale, care se consideră bloggeri profesioniști, dar nu pot ține piept nici măcar unei povești în lanț, cum a fost Duzina de cuvinte sau Povestea parfumată, Happy weekend sau WW, pentru că sunt mult prea egocentrici ca să fie gazde, să participe elegant, cu comentarii și răspunsuri, la conversațiile comune, nu știu să fie bloggeri, chiar dacă asta își scriu ca…profesiune, la profil. Mi-e milă, dar și silă.
Poate succesul meu, atât în viața reală, cât și în cea virtuală, îi deranjează pe unii. Ghinionul lor. Ghinionul ei.
Parfumuri cu aromă de cafea – poveste parfumată
(reluată la cerere, aici fără comentarii și tabel, dragi condeieri parfumați)Și de ce n-aș scrie despre parfumul cafelei, care își întinde brațele parfumate ieșind pe uși, ferestre, terase, balcoane, cafenele, cofetării, prinzându-te în mreje, ademenindu-te?! Cafeaua este cea mai populară băutură, imediat după ceai. Când cumpărați parfum, vânzătoarea vă dă boabe de cafea să mirosiți […]
Iubiri cu ie parfumată
„Costumul tradițional este un adevărat templu la purtător, o imago mundi care conţine o sumă de simboluri, hierofanii, revelări ale sacrului care îi dau o poveste şi ne dau în acelaşi timp nouă o identitate culturală unică, inimitabilă”. Curtea plină de romaniță era generos umbrită de câțiva meri de vară. Asta i-a făcut pe cei […]
Câmpul galben și al său parfum
-Șșt, taci…Sau spune în șoaptă, nu vreau să ne găsească, auzi, nu vreau!…Privea cerul printre crenguțele modeste cu flori galbene, dar o făcea cu încrâncenarea celei căreia îi era oarecum interzisă o asemenea îndeletnicire. Se gândea că a fost o iarnă lungă, mult prea lungă și prea lentă, de o lentoare prozaică, de o lene fără nimic odihnitor, o oboseală fără nimic plăcut. După primii ghiocei a nins iar, a înghețat…oamenii s-au bucurat, apoi și-au tratat din nou virozele, gripele, reumatismele…Șșștt! Sunt pe-aici, lasă-te sub florile înalte și galbene ca lămâia, așa nu ne vor zări.
Gând de parfum
M-am gândit adesea cum ar fi o lume fără miros și m-am cutremurat. Nu! N-ar fi posibilă, ar fi stearpă, fadă, fără bucurie și chiar fără gust. Grădina zăcea leneșă încă, adierile slabe ale zilei de început de vară nereușind s-o dezmorțească.
Purtându-i, sol neprețuit,
în adiere,
mireasma…
Frumoasa temă a poveștii de azi a fost propusă de Vienela. Următoarea poveste va fi undeva înainte de Crăciun și aș dori ca tema să fie aleasă de cine dorește, chiar aici, la comentarii.
From Sarah with love
Iată-ne din nou împreună la o nouă poveste, parfumată azi cu multă toamnă, pe care apropierea lui octombrie ne-o aduce aproape, cu miresmele ei venite de undeva din amintire sau din închipuire.
From Sarah with love sau toamna într-o gară (poveste parfumată)
O viață cu parfum
Amintirea unui parfum, ocrotit de prețiosu-i flacon – pentru că iubim un parfum atunci când ne place și ambalajalul, nu doar magica licoare înmiresmată – este emoția profundă care însoțește fiecare trăire sau întâmplare plăcută – și aici iar fac o paranteză: parfumul pe care-l iubești și prețuiești în amintire e asociat clipelor frumoase, dragi, pline de delicatețe. Parfumul ia parte la momentul sau infinitul care a însemnat ceva aparte, niciodată altfel, devenind treptat semnătura ta olfactivă, trecerea ta printr-o încăpere sau prin viața cuiva, o parte importantă din tine. Cintesență a emoțiilor, loc de taină al amintirilor, parfumul e hrana celui mai misterios simț, făcând tacit legătura dintre sacru și profan. Pentru că simțul olfactiv este un simț al amintirilor delicate.
Rochia de ceai
Tema ceaiului și al său parfum a mai fost. Dar pe o asemenea generoasă temă se pot țese atâtea povești câte arome au ceaiurile lumii. Silving a propus povestea aromată a unui ceai povestit și savurat alături de prieteni. O poveste despre Aroma ceaiului tău, parfumul ceaiului meu am mai scris aici.
La un ceai cu prietenii din Club
De ce bem ceai? Nu e vorba aici de infuziile din plante medicinale şi sper că , exceptând beneficiile incontestabile ale acestor panacee (aproape) universale, sunteţi de acord cu mine că un ceai, în accepţiunea estetică şi socială a cuvântului, înseamnă mai mult decât o plantă câmpenească infuzată şi băută ca să alunge răcelile de sezon sau alte beteşuguri. Pe când desenam azi noapte o ilustraţie la o cărticică dragă mie, am simţit o aromă de ceai. Casa era tăcută, ai mei dormeau, dar parfumul ceaiului stăpânea aproape fiecare colţişor. Aşa că, fără să-mi mai pun întrebări aiurea, am meșterit un ceai fantastic, puternic răspânditor de ireale arome, prietenos şi plin de bune intenţii. Acum, în zori, aroma lui se simte încă , dulce şi condimentată. Mă inhib brusc: e o mare responsabilitate când aroma unui ceai are o asemenea savoare. Cred că n-ai cum să scrii atât de frumos despre ceva atât de perfect ca ceaiul bun. Încerc, hai să încerc.