Câmpul galben și al său parfum

02.05.2015

-Șșt, taci…Sau spune în șoaptă, nu vreau să ne găsească, auzi, nu vreau!…Privea cerul printre crenguțele modeste cu flori galbene, dar o făcea cu încrâncenarea celei căreia îi era oarecum interzisă o asemenea îndeletnicire. Se gândea că a fost o iarnă lungă, mult prea lungă și prea lentă, de o lentoare  prozaică, de o lene fără nimic odihnitor, o oboseală fără nimic plăcut. După primii ghiocei a nins iar, a înghețat…oamenii s-au bucurat, apoi și-au tratat din nou virozele, gripele, reumatismele…Șșștt! Sunt pe-aici, lasă-te sub florile înalte și galbene ca lămâia, așa nu ne vor zări.

Ne-am pitit amândouă, după cum aveam obiceiul să ne ascundem cândva, copile fără griji fiind, sub iarba crescută până la genunchi: moale, mătăsoasă, de un verde parfumat care și acum îmi mângâie amintirile.

89593968


Cât de galbene sunt florile profilate pe azuriul înalt și cât de cald e azi soarele, într-o nuanță asemănătoare petalelor de rapiță. N-am știut că rapița poate avea nuanțe atât de solare. Și că, asociind-o cu coaja lămâilor, voi simți și arome citrice în preajma ei, cu toate că nu le are. Șșst! Gata, s-au îndepărtat, sper că s-au așezat la umbra plopilor. Și că vor fi leneși, ca de obicei, și că se vor întinde pe pături, acolo, trăncănind despre filme și sport…Și noi aici, ufff, ce ușurare…Iar când lalelele din curtea bunicii au izbucnit în roșu, alb și galben pestriț, a dat din nou înghețul. Și nopțile de ger au năvălit peste floarea albă-roz din livadă. Iernile prea lungi sunt atât de lipsite de sens, că nici nu poți să le mai urăști. Fără mers la schi, fără săniuș…ce rost mai au?! Crăciunuri identice, familia la masă, daruri și înapoi la muncă. Nu mai este timp pentru sanie, iar când este, nu-i zăpadă, dar nu, nu mă lamentez, dacă voiam, îmi făceam eu timp. Parcul acoperit de zăpadă… Noroc c-am ieșit să vedem luminile albastre ale orașului. Ducă-se iarna departe! Au înflorit zambilele parfumate și tot cu șubele se târăsc bieții oameni prin piețe…O priveam, o ascultam, o recunoșteam.
-Ți-amintești de Săndița, colega noastră din orașul copilăriei? am lansat eu întrebarea, deoarece așteptam o anume reacție.
– Of, doamne, fata aceea pufoasă, moale, bleguță…O scuturam și ea râdea…  Fața dodoloață, cu mustăcioara crescută  deasupra buzei groase, imediat sub nasul cârn.
-Când am jucat odată cărți în curtea noastră (of, curte imensă, cu iarbă, alee cu tei, trandafiri și zmeură, vino către mine!) Eram așezate la umbră, sub ferestra Lenuței, bona noastră…Și eu, nemaisuportând lipsa de reacție a Săndiței, i-am trântit-o: ”Dar zi ceva, fă o mișcare, strâmbă-te, aruncă în aer cărțile de joc, dar nu mai sta așa, ca bleaga, că ne înnebunești”! Mi-a părut rău de ieșirea aceea. Am sărit la ea, sprintenă, și-am început s-o alint, învârtind-o într-un dans amețitor.
-Da…Săndița aceea bleagă, grăsună, da…știu că tu ai acoperit-o cu daruri și a fost fericită când ați dansat, dar zău că lecția aceea i-a fost utilă, a învățat multe în după amiaza aceea de vară.
Dură, ca de obicei M. era neiertătoare, dură, critică.

-Sandalele! am rostit într-un glas.
Mămicile noastre, bune prietene, ne cumpăraseră niște sandale din barete de lac, în care negrul se împletea cu galbenul, dându-le aspectul unor bondari imenși.
-Erau de un prost gust fioros de-a dreptul! mi-am amintit , râzând.
– Dar galbenul ăla era exact ca al petalelor de rapiță, descoperi prietena mea. Și uite cum rapița a devenit o madeleine a amintirilor noastre cu sandale de groază, pe care nu știu cine le putuse fabrica pentru niște copii. Ne-am trezit zâmbind amintirilor! Madeleine-rapiță, mais, pourquoi non?! Ce frumoase erau orele de franceză…Tu făceai cu nemaipomenitul Monsieur O., un domn cum n-am mai întâlnit altul, care-i săruta soției mâna de câte ori venea la școală sau când ajungea dumnealui acasă…Eu făceam cu Mademoiselle B., același accent parizian, dar mai graseiat, mai puternic. Oh, lala! Parfumul și rochiile domnișoarei mă cucereau mai mult decât Parisul, ivit din imaginația orelor de limba franceză, de care acum mi-e atât de dor!…
O priveam cum respiră cu nesaț câmpul galben de rapiță, primul înflorit în anul acesta. Ceilalți povesteau la umbra plopilor, normal că ne văzuseră, dar ne respectau dorința de singurătate, la o poveste ca-n copilărie. Mie mi se făcuse dor de curtea copilăriei, de Săndița, de galbenul sandalelor…cum or fi fost toate, dar eu atunci eram atât de sigură pe mine, frumoasă, fără griji, sprintenă și fericită.
-A ce miros florile astea galbene? Știi vreo foare galbenă cu miros trăznet? Hai, hai că tu le ai cu miresmele și parfumurile!

89594013

-Nu prea. Știai că cele mai parfumate sunt, de fapt, florile albe?
– Credeam că cele mov…Liliacul, irișii, violetele, petuniile, păi vezi că am dreptate?!
– Multe dintre cele violet-albăstrui au parfum puternic, exemplul clasic fiind lavanda. Dar liliacul are și o versiune albă, chiar și petuniile au! am râs eu. I-am povestit despre crini și gardenii, tuberoze și iasomie, narcise și zambile albe, garofițe, lăcrămioare, salcâm, caprifoi alb, despre trandafirii și bujorii care sunt cei mai parfumați în versiunea lor albă, ori despre superbul Jasminus de ghiveci.  Și despre exoticele flori de Tiare, gardenia din Tahiti, atât de parfumată că se simte la kilometri distanță, când adie vântul. Regina Nopții, albă, înmiresmând nopțile de vară…Poate florile albe compensează prin mireasmă tocmai lipsa culorii, pentru a atrage gâzele, fluturii.

89594007

-Mereu am crezut că cele mov sau roz sunt mai parfumate. Rapița asta nu prea are parfum, miroase a iarbă, sau asemănător, un pic dulceag. Am auzit de mierea de rapiță, care sigur e dulce, dacă nu și parfumată, va trebui s-o încercăm. Arată ca șerbetul.

-Săpunul e bun, conține ulei de rapiță și are un miros de curat, e chiar bun! mă bucur eu, amintindu-mi-l.

Discuții simple, fără pretenții…Vai, câtă nevoie aveam de vorbe goale, de stat așa, fără gânduri…

-Uite albinele, vom avea miere de rapiță!

Ne-am ridicat, amețite de galbenul ca lămâia, de cerul ca peruzeaua, de ziua aceea de mai ca o rază de soare unică, adusă de undeva din copilărie, când ne ascundeam în câmpuri de floarea-soarelui, galbene și ele, fără parfum și ele…Sau în lanul de grâu auriu, să culegem macii roșii și albăstrelele serbede, dar colorate ca cerul senin.

Aburii cafelei din termosul deschis anume pentru noi au alungat mirosul de ierburi dulcege, dar nu și amintirea galbenului ca lămâia.

-O limonadă n-am adus?! întreb cam fără speranță, dar frumoasa mea fiică scoate un termos mare, rece, plin cu lichidul sănătos, preparat din lămâi și miere, rețeta casei.
-Pentru tine, mami! îmi zâmbește fermecător zeița mea neprețuită.
O privesc cu nesaț și beau, tot cu nesaț. Mă uit la câmpul galben, bucurându-mă de una din acele zile de primăvară rare, în care te desprinzi de tot, te prostești în sensul cel mai curat și bun al cuvântului, detașându-te cu nepăsare. Și te ascunzi ca să nu te găsească.

miere-de-rapita-950g_2

-De fapt, cine și de ce să nu ne găsească?!

-Hi hi hi, îmi surâde prietena mea M., amica mea din copilărie, după care ne îndreptăm către o altă săptămână, fără câmpuri de rapiță înflorite, de care ne va fi dor. Așteptând bujorii și primii trandafiri. Poate și primele cireșe de mai.

…Și cum nu se poate fără parfum, iată-l!

1402156307_02

Casa  Guerlain, împreună cu renumita Casă de cristaluri de lux Baccarat,  a creat un parfum sublim, îndelung ovaționat de către critici și un anumit segment de public. Exclusivistul parfum „L’Abeille de Guerlain” (Albina Guerlain) este creat de parfumierul șef al casei Guerlain, Thierry Wasser. Știm că ani în șir (mai bine de un secol și jumătate) membrii familiei Guerlain înșiși au fost unii dintre cei mai mari artiști parfumieri ai lumii. Cea mai prestigioasă casă de parfum pariziană (fondată în anul 1828, în Paris), a făcut lumii parfumurilor o surpriză deosebită în 22 Aug 2010, când a lansat cel mai valoros parfum din lume. Valoros prin calitate, dar și cu un preț pe măsură. Considerat a fi o creație deosebită, are darul de fi scump prin calitatea sa ca parfum, asociată cu opera de artă care se concretizează prin flaconul sculptat , decorat cu diamante.  Eu mereu am fost fan declarat al Casei Guerlain, al parfumurilor Guerlain, care oferă odată cu această creație, iubitorilor de parfum adevărat,  o revenire la valorile autentice, clasice, pornind de la parfumul superb și sfârșind cu flaconul artistic, o operă de artă în sine. E o piesă pentru colecționari. Simbolul casei este albina imperială, asociată cu al II-lea Imperiu Napoleonean (1853-1870), perioadă în care  Guerlain a devenit parfumierul tuturor caselor regale. Zămislit din  cristal Baccarat, flaconul adăpostește un parfum fascinant, de culoarea mierii aurii, caramelizate, ca cerul unui apus de soare de vară caldă, sublimă. Parfumul este extrem de puternic, are un siaj prelungit.  Floral, alcătuit din prețioase  flori de salcâm, mimoze și  iasomie, cu o aromă caldă de miere, e un parfum narcotic,  bazat pe un fundal de  vanilie,  care te vrăjește. Este o creație foarte feminină, tulburător de caldă, seamănă cu un frumos și magic salcâm inflorit, numai bun de admirat și mirosit primăvara, către vară.  Se folosește  în orice anotimp, fiind plin de entuziasm și căldură. Specialiștii spun ca acest parfum miroase a FERICIRE…și cu asta am spus tot!  De ce să nu-l admirăm întocmai ca pe un tablou valoros?! Eu voi admira orice creație pentru care un artist, sau mai mulți, s-au străduit.

………………….

Chiar dacă am uitat să sărbătorim cei 5 ani de povești parfumate (vina fiind a mea, care am fost extrem de ocupată) cinci ani care ar fi trebuit aniversați în 27 Februarie, o fac acum, spunându-vă La mulți ani cu inspirație și numai bine! Să fiți fericiți și creativi, dragi membri ai Clubului Condeielor parfumate!

Următoarea noastră poveste va fi în 31 mai, tema e aleasă de Silving și se numește ”Parfumul iei”.

Nina Costea, care e în vacanță prin Grecia, la soare și la mare și ne bucurăm mult pentru ea, ne-a trimis o poză cu un câmp de rapiță fotografiat în Bulgaria. O atașez aici și îi mulțumesc frumos!

11205022_1042221705805725_2137465707252614715_n (1)
Nina Costea și un câmp de rapiță bulgăresc

Aici sunt linkurile prietenilor care au scris azi la tema noastră. Accesându-le, veți găsi multe alte povești minunate, la aceeași temă!

http://lilimyinnerthoughts.blogspot.ro/2015/05/galben-divin-galben-de-rapita.html

http://silving.org/2015/05/03/fazanul-de-langa-rapita/

http://copaculcuvise.ro/culoarea-iubirii/

Articole create 915

32 de comentarii la „Câmpul galben și al său parfum

    1. Linkul meu e în tabel, la nr. 2 şi, cel puţin la mine, funcţionează. Dar am reuşit să-l fac funcţional abia la a treia încercare, când am trecut linkul scurt, oferit de wordpress. Pe cel normal eu îl scriam corect, dar în tabel intra fără cele două puncte „:”, de după „http”.
      Presupun că are ceva tabelul, văd că nici la Adriana şi Silving cu funcţionează linkurile.

    2. Da, are ceva pentru cu blogurile de pe wordpress. Pe cele de pe platforme private le primește. Poate worpressul are ceva cu tabelul. O să mă ocup de asta. La Silving merge, dar a lăsat adresa blogului, nu a poveștii, vezi titlul acolo și dai click! 🙂 🙂

  1. Am venit in povestea ta, de la Matilda, unde gasisem niste dialoguri ce mi-au smuls zâmbete furişate, ca sa dau aici de o lume. Si ce lume! Cu miresme, cu dulceaţa mierii precum şerbetul, cu imagini cunoscute şi uitate, cu amintiri despre noi toate cele ce am purtat, cândva, monstruozităţi pe post de accesorii, doar pentru că în acea vreme nu se gasea mai nimic. M-ai purtat cu voi, şi prin lanuri de grau şi prin imagini transparente cu bujori şi liliac, am adulmecat ultima zăpadă şi am gustat din citronada in culoarea rapiţei, cea fără de care scrierea asta, poate, nu ar fi existat. Ma inclin extaziată. Vă imbrăţişez cu drag cu imaginea sticlei cu parfum in minte si sper sa ne ”auzim” curand. Te felicit din inimă.

    1. Prezența ta e atât de vie, Adriana dragă, încât parcă am sta de vorbă la o cafea și-o limonadă (citronadă)! Amintirile vin ca la comandă atunci când gândul se odihnește o clipă…Și uite că așa înțeleg de ce buna mea bunică dragă cădea deseori pe gânduri, în timp ce-și împrospăta tâmplele frumoase cu busuioc rupt chiar atunci din boschetul anume plantat lângă casă, să aducă mireasmă… Își amintea ceva din tinerețe, ca apoi să revină cu forțe proaspete și să ne adune, precum păsările puii înre-un cuib, în jurul mesei apetisante, întocmită, cum spunea ea, cu daturile grădinii. Lanurile de grâu și aroma bujorilor și trandafirilor vor face parte veșnic din copilăria noastră. Te îmbrățișez și eu cu tot dragul! 🙂

  2. Mi-am dorit mult sa pot ajunge undeva pe camp, sa gasesc lanul de rapita, sa vad cum miros florile si sa ma las rapita si vrajita de farmecul lor. Din nefericire, fara masina e tare greu sa te plimbi in afara orasului, mai ales cand nu stii incotro sa te indrepti…
    Citind povestea scrisa de tine, am avut senzatia ca am fost acolo, ca am palavragit cu prietena mea, ca ne-am bucurat de clipe atat de pretioase si nepretentioase.
    Acum vreo 10 ani mi-am cumparat niste sandalute de un galben uimitor, semanand a floare de rapita. Le-am iubit mult, desi era destul de stridenta culoarea. :)))
    Duminica insorita iti doresc, Mirela!
    O imbratisare si pentru draga de Nina!

    1. Și eu doar senzația am avut-o, frânturile de conversație fiind luate din alte întâlniri frumoase care au avut loc între noi.
      De veghe în câmpul de rapiță, păzind nu neapărat copilăria pierdută, ci inocența sufletelor rare, care pierd mereu lupta în fața coalițiilor disprețului suveran, cu acest gust vin din povestea ta tulburătoare și-mi pare rău că nu mi-am intitulat așa povestea, ”De veghe în câmpul de rapiță”…Încă nu-i târziu!
      Sandalele galbene pot fi foarte frumoase, dar cu barete negre intercalate pot deveni sinistre, te asigur, deoarece galben cu negru lăcuit seamănă cu insectele, așa cum menționam în text.

  3. 5 deja`? Cred ca numai eu scriu de vreo 3.La multi ani inainte,hai,ca merita un volum cincinal :D.

    Biata Sandita… Ce mai face acum,mai stiti de ea?

    Doamna Teodoreanu,cand citeste omul aici ii explodeaza in…nas tot felul de arome,de culori,se „prosteste”,adica,de nu mai stie de el.Noroc c-am fost azi intr-o plimbare pe la tara,ca altfel as suspina.
    Chiar nu stiu cum miroase floarea de rapita,da’ fazanul stie sigur!

    Saptamana precum floarea de rapita de aveti!

    1. Să fie încă mulți ani că sunt minunate poveștile noastre! :* 🙂
      Biata Săndița a făcut o facultate tehnică, are o firmă (cred că de calculatoare) în Oradea, nu s-a căsătorit, e fericită, e veselă, tot imensă și foarte ospitalieră! Ne-a invitat la ea de atâtea ori încât ne-am făcut timp și ne-am simțit excelent, a învățat să fie o gazdă pe cinste. I-am dăruit un tablou despre care mi-a mărturisit că e cel mai valoros lucru din casa ei. Și are lucruri scumpe, asta-i clar! 😉
      Doamna Teodoreanu îți mulțumește, fiindu-i tare dor de Medelenii copilăriei…Să știi că da.
      La fel, însorit ca rapița să fie timpul, dar și bun, dragă Irina! 🙂
      P.S. Bine că știe fazanul! 😉

  4. La mulți ani, dragi scriitori parfumați! Îmi pare bine că am reușit să particip la această poveste! Chiar îmi era dor de scris…
    Ca de obicei, aici la tine, e așa de bine! Amintiri calde din copilărie mă năpădesc și joaca cuvintelor mă prinde în mreaja lor! Mulțumesc pentru tot!

    1. Eu îți mulțumesc ție, Lolita, dragă Liliana, ai scris atâtea povești minunate și asta într-o perioadă în care se scria săptămânal și era destul de dificil să-ți găsești timp. Mă bucur mult că faci parte din Clubul Condeielor Parfumate și sper din suflet să mai scrii când ai timp! O săptămână frumoasă! 🙂

  5. la multi si creativi ani si de acum inainte!
    chiar daca oamenii vin si pleaca, iata ca Povestea isi imprastie Parfumul cu discretie si tenacitatea si asta e tot ce conteaza 🙂

    minunat, special parfumul descris azi de tine, nu il stiam dar m-a impresionat!
    o saptamana minunata si parfumata iti doresc, Mirela! 🙂

    1. Să fie, dragă Pandora! Pe tine, fie că ai sau nu timp pentru scris, mereu te voi considera o membră de suflet a Poveștii noastre parfumate, un Condeier deosebit și o persoană de o noblețe rară.
      Mulțumesc pentru apreciere, parfumul descris de mine este o operă de artă, considerând creația de parfumuri o a opta artă, cum au decis specialiștii. Iar capodopera de față se poate încadra liniștit în categorie!
      O săptămână plină de miresme primăvăratice! 🙂

    2. multumesc, Mirela!:)
      aprecierile tale ma onoreaza…
      Povestea Parfumata a fost si a ramas pentru mine singurul loc unde am incercat si am si reusit sa scriu sau mai degraba, sa povestesc 🙂
      este un loc special pentru mine si mi-as dori mai mult timp ca sa ma pot intoarce la…Povesti 🙂

    3. Fiecare condeier are un loc special în Povestea noastră și așa va rămâne! Mulțumesc frumos, Pandhora!

    1. Atunci vă rog să o felicitați pe draga noastră prietenă Nina Costea!
      Pe celelalte le-am luat de pe internet dar nu pot specifica sursa deoarece erau, la rându-le, folosite de terțe persoane.

  6. Stii ce e interesant Mirelo? Toate povestile parfumate de data asta chiar au fost povesti. Lumi parca croite pentru a fi incarcate de aduceri aminte, sensibilitate, tandrete, bucurii si tristeti. Cred ca primavara a venit cu nostalgia la purtator si si-a aruncat magia asupra noastra, a tuturor.
    Cu scuzele de rigoare pt neparticipare, v-am citit si v-am admirat.

    1. Lăcrămioaro, ai dreptate! Dacă uneori citeam din curiozitate și bunul simț care obligă gazda (erau până la 18-19 povești atunci!), de data aceasta chiar am revenit la unele, atât de…povești sunt! Și de frumoase.
      Nu trebuie să te scuzi, admirația ta ne bucură! 🙂

  7. Mirela, La multi ani Clubului Condeielor Parfumate!Inspiratie la scris tuturor condeierilor, teme si povesti frumoase!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus