Aroma ceaiului tău, parfumul ceaiului meu

Pe când desenam azi noapte o ilustraţie pentru o cărticică dragă mie, am simţit o aromă de ceai. Casa era tăcută, ai mei dormeau, dar parfumul ceaiului stăpânea fiecare colţişor. Fără să-mi mai pun alte întrebări, am meșterit un ceai fantastic, puternic răspânditor de ireale arome, prietenos şi plin de bune intenţii. Acum, în zori, aroma lui se simte încă , dulce şi condimentată. Mă inhib brusc: e o mare responsabilitate când aroma unui ceai are o asemenea savoare. Cred că n-ai cum să scrii atât de frumos despre ceva atât de perfect precum ceaiul bun. Dar hai să încerc.

Miresme de departe…ca să ne fim mai aproape. Parfumul fructelor exotice. Poveste parfumată

Fructele exotice nu mai constituie o raritate, ca pe vremea copilăriei unora dintre noi, care am trăit vremuri cu portocale de ocazie sau banane verzi, luate după o oră-două de stat la coadă, un lux care se găsea doar iarna. Azi avem în magazine: papaya, kiwi, mango, rodii, grape-fruits, portocale, lime, lămâi, smochine, curmale, nuci de cocos, ananas, sweety, maracuja, litchi, avocado, prune de Damasc, mandarine, clementine, guave şi alte fructe exotice, aduse din insule cu ţărmuri albe şi mări turcoaz, sau livezi scăldate în soarele tropical, stropite de ploi calde şi repezi, fructe colorate viu, cu obraji rumeni şi miresme ce ne poartă în mare grabă către tărâmuri de vacanţă şi reverii însorite…către verile nesfârşite, lângă muzica mărilor sudului şi aroma incomparabilă a grădinilor veşnic verzi.

Luna Moon Perfume

Last Time By Moonlight by Enya

The winter sky above us
Was shining
In moonlight,
And everywhere around us…
Cine poate ilustra mai perfect, mai estetic, mai poetic şi mai plastic parfumul Lunii, decât muzica Enyei!? O muzică tăcută, dar”iremediabil” şi armonios sonoră, aşa cum Luna pare nevăzuă, dar e vizibil şi sublim ancorată de seninul nopţii, de inimile noastre, de ochii iubiţi! Parfumul Lunii poate fi un parfum poetic, dar te poate duce cu gândul şi la astrul nopţii la propriu, adică la acest satelit natural al Pământului, a cărui faţă nevăzută intrigă şi stârneşte controverse. Sau rămâne… Luna cea lună!

Plimbare parfumată prin pădure

Un ultim retuş, înainte de a ieşi la plimbare. Ultimul accesoriu, dar cel mai important, cel mai preţios, cum spunea Coco Chanel. Une “goutte” de Calèch, un strop din parfumul pe care Robert Dumas-Hermès, designer al Casei Hermès, l-a creat în 1961, “nasul” fiind parfumierul Guy Robert. Şi pentru că Thierry Hermès , un marochiner care făcea şei şi harnaşamente pentru călărie, a fondat Casa Hermès în 1837, forma flaconului evocă un felinar de trăsură, iar logo-ul e inspirit din universul cabalin.

Parfumul sufletului

Amintirea şi Iubirea sunt parfumuri ale sufletului.
Câmpuri mov-albăstrii mi se perindă prin faţa ochilor şi aroma sobră, dar plină de prospeţime revigorantă, îmi inundă amintirile. Duminică dimineaţa…Înainte de micul dejun, simţeam aroma lavandei folosită de tata. Lavanda îmi e atât de familiară, încât dacă aş avea o nedumerire, cred că aş putea s-o întreb, să-i cer un sfat, pentru că-mi evocă făptura părintelui meu deosebit, inteligent, cult, generos şi inspirat.

Parfumul roadelor toamnei

Cred că cel mai potrivit parfum de toamnă cuprinde, într-o învăluire năucitoare, foşnetul frunzelor căzute și îngălbenite, izul de ploaie ușor rânced, pentru că aroma de patchouli se combină foarte bine cu ambra și mierea unui ceai aromat și cald. Lemnul umed, ceața, dulceața merelor Golden și a strugurilor târzii, mireasma unei plimbări călare, pe lângă o pădure de arțari învăpăiați…Parfumul ambrat ne face să visăm, realitatea să observăm sau să ne imaginăm! Ascultând și inspirând aroma frunzele foșnitoare, a fructelor coapte, visăm, atragem şi suntem atrași! Toamna trebuie să încălzim atmosfera cu propriul parfum.

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus