27 septembrie, 2019

O poveste scrisă de Alexandrina Italina Rusu
Povestea se înscrie în Clubul Poveștilor Parfumate, inițiat și găzduit de Mirela Pete, căreia îi mulțumesc pentru invitație.
………………………………..
Eu când spun măr, spun sănătate!

O parte din copilărie mi-am petrecut-o în satul Lopadea Veche. După moartea tragică a tatălui meu, care a pierit pe frontul din Crimeea, lăsând-o pe mama văduvă cu două fete mici, ne-am mutat la bunicii mei. Liniștea nu a ținut mult, că au năvălit sovieticii. Statul major a ocupat cu forța casa preotului greco catolic Octavian Pop, bunicul meu. Au ocupat camerele, paturile, lenjeria curată de pat…Au devastat cămara și pivnița, bând vinul și țuica, mâncând slănina, cârnații, șunca, tot ce se putea înghiți. Toate proviziile strânse cu greu de bunica, preoteasa, că fusese război, au fost devorate în câteva zile. Rușii au azvârlit pe toată lumea în bucătărie la gătit, pentru că mâncau enorm. S-au dus gâștele, rațele și găinile ouătoare… Mama se îmbrăca în haine bărbătești, cu pălărie, părul strâns sub pălăria neagră, un palton lung și doar așa nu și-au dat seama că e femeie. Erau și în permanență beți. Noroc că n-au stat mult, trebuiau să înainteze spre vest. Bunica a chemat două femei la curățenie și, după ce au rânit tot, au ars tămâie și apoi au dat cu apă cu busuioc, ca să nu mai miroase după ei.
După ce camerele s-au primenit, zugrăvit, mobila a fost spălată și s-a orânduit la loc totul, ne-am reluat locul în paturile noastre curate și ademenitoare. În timpul somnului, am visat o livadă de meri, în care pomii atârnau plini de mere aurii și roșii, încărcați de rod. Dimineața, am descoperit pe o jumătate din podeaua camerei sute de mere parfumate, galben aurii, cu un miros și un gust cum nu mai mâncasem demult. Le adusese un vecin ca să facem compot, plăcintă și să mâncăm fructe dulci.

Bunica s-a întors din sat cu două kile de făină și câteva ouă, din care a făcut o plăcintă cu mere cum rar s-a mai văzut! Mi-o fi fost foame sau merele erau vrăjite?! Încă nu știu, dar plăcintă cu mere mai bună ca atunci și mere mai parfumate nicicând nu am mâncat! Mă jucam cu ele, le rostogoleam pe podea, apoi le prindeam în palme ca să le miros mai bine.
Câțiva ani mai târziu, ne-am mutat din nou la Aiud. În curtea casei unde copilărise bunica mea, creștea un măr uriaș, de vară, cu mere zemoase, fragede, dulci-acrișoare și foarte gustoase. Era bucuria verilor adolescenței petrecute la Aiud, înainte de-a veni definitiv la Cluj, unde am avut în curte doi vișini semeți, iar plăcintele cu mere s-au înlocuit cu dulceață de vișine și dulceață și cozonaci. Totuși, merele rămân fructele mele preferate.
Colegii de servici de la Stomatologie mă știau: Sanda mănâncă mere! Așa am reușit să-mi păstrez silueta, sănătatea, tenul curat. Un kg de mere zilnic! Dar ca acelea din copilărie, nu am mai gustat niciodată!
Parfum de mere?! Erau deodorante, săpunuri, creme, a fost o epocă a parfumului de mere. În tinerețea mea se găsea un săpun numit Alma. Îl adoram, la fel și Amo cu aromă de măr verde. Dintre parfumuri, îmi place Dior Tendre Poison, în sticlă verde, de forma unui măr elegant.

Să mâncați mere, sunt bune și sănătoase, doctorul o spune!

Plăcinta pe care bunica ne-a făcut-o cu drag


Săpunurile cu miros de măr, care îmi plăceau

Vă mulțumesc că ați citit modesta mea amintire din copilărie!

28 Responses so far.

  1. avatar Diana spune:

    Si ce amintire! E o pagina de istorie romantata de amintirile frumoase despre mere si placinta cu mere.
    Minunat parfum!
    Sanatate va doresc! 🙂

  2. avatar Mirela spune:

    Eu am citit și Jurnalul din Lopadea Veche, al tău, mamă. <3
    E trist pe alocuri, dar are multe pagini luminoase , așa, ca cea de aici. Indiferent cât de răi au putut fi adevărații noștri dușmani, s-au găsit și oameni buni, cum a fost cel care v-a adus merele acelea pe care nu le vei uita. Plăcinta cu mere a buniciii, făcută cu făină și ouă din vecini, că rușii devoraseră tot de la voi, străbunica, preoteasa căreia ar trebui să-i dedici un capitol întreg atât de multă personalitate avea!
    Și știind cât ai fost de frumoasă, cred că mărul de vară din Aiud este cel mai savuros în amintire, era vârsta la care chiar te puteai îndrăgosti de un măr! 😛
    Minunată poveste, te pup și mă bucur că-ți conturezi cartea cu amintiri. 🙂

    • Da, e trist c-așa erau vremurile. Are pagini luminoase datorită bunicilor mei care ne-au oferit câțiva ani superbi la Lopadea Veche.
      Te îmbrățișez, draga mea fiică, mi-ai adus numai bucurii și o faci în continuare! Nu-mi puteam dori copii mai buni! Cât despre nepoata mea Enya, să-i dea Dumnezeu sănătate, viață lungă, reușite, noroc și talentul ei să-i aducă celebritatea pe care o merită! Vă pup cu mare drag! 😛 🙂 :*

  3. avatar Pandhoraa spune:

    Dna Alexandrina Italina Rusu, sunteti o admirabila impletitoare de cuvinte! Inca de la primele fraza am alunecat in povestea adevarata cu parfum de mere, cu parfum de copilarie care trece peste toate si pastreaza neastins gustul placintei preparata de bunica, pastreaza amintirile locurilor care v-au atins destinul in viata, marul fiind un fir rosu care le leaga pe toate. Am citit cu emotie! Va mutumesc petru ce mi-ati transmis! <3

    • Dragă Elena, eu citesc pe facebook câte o postare de-a ta și îmi plac pentru documentarea, simplitatea și bucuria pe care ne-o aduc! E reconfortant!
      Da, aroma unei plăcinte gustoase e raiul pentru un copil înfometat… Noi am suferit de foame și frig, dar au trecut toate. Alții n-au trecut peste, noi am luptat cu greutățile.
      Te îmbrățișez cu drag și abia aștept să mai citesc despre vreun dulce bun sau o excursie exotică.
      Mulțumesc și eu dacă am reuși să transmit ceva, o emoție cât de mică!

  4. avatar illusion spune:

    Frumoasă poveste, m-a uns pe suflet. Ce noroc avem că o găzduiești și pe Alexandrina! Ah, și mi-am amintit și de săpunul Alma 😀

  5. avatar Mona spune:

    Minunată poveste! Mi-am amintit de bunicii mei care îmi povesteau multe lucruri din vremea războiului. Întâpmlarea face că și ei au fost prădați de ruși, dar unul dintre soldați s-a ascuns în grajdul lor și l-au găsit după ce toți ceilalți plecaseră. Avea doar 18 ani și peste noapte s-a transformat într-un dezertor. Bunicii mei l-au ascuns și au avut grijă de el, la final ajungând să le spună mama și tata, părinții lui decedând între timp. A învățat și limba română și trăiește și azi în satul bunicilor mei, noi considerându-l mereu un membru al familiei. Dar, da armata rusă a făcut ravagii. O gloată de brute, asta au fost…
    O zi minunată și mulțumesc pentru această frumoasă amintire pe care ați împărtășit-o cu noi!

    • Bietul soldat, dacă a dezeftat a știut el de ce o face… Oameni buni s-au dovedit a fi bunicii tăi, au ajutat un tânăr care le-a devenit ca un fiu și care uite, și acum trăiește acolo, mă bucur!
      Și eu îți mulțumesc, eu vă mulțumesc tuturor pentru comentarii, pentru faptul că vă plac rândurile mele!

  6. avatar Liliana spune:

    Încântătoare rândurile scrise de d-voastră! Adevărate pagini istorice care îmi amintesc de bunicii proprii și de grozăviile care s-au petrecut în acele vremuri. Străbunica mea a rămas văduvă cu trei copii, după cel de-al doilea război mondial și mi-a marcat primii ani ai copilăriei cu prezența ei blajină și dârzenia nemaipomenită.

    Vă felicit pentru felul minunat în care ne-ați împărtășit această amintire! Zile senine, cu sănătate și bucurii alături de cei dragi d-voastră!

    • Mulțumesc, Liliana dragă, chiar și comnetariul tău conține o poveste…
      Mulți oameni au suferit pe nedrept atunci.
      Îți mulțumesc pentru frumoasele urări!
      Să ai parte de bucurii și sănătate! 🙂

  7. avatar Rux Copilarim spune:

    Iubesc povestile acestea de viata – pulseaza in ele o lume uneori foarte trista dar in acelasi timp etrem de vie, de savuroasa si autentica.
    Multumesc mult petru aceasta fila pretioasa 🙂
    Cu drag,
    Rux

  8. avatar Mariana spune:

    Foarte frumoasă amintire!
    Aproape că pot să simt gustul savuros al plăcintei care v-a alinat după atâtea necazuri!

    • avatar Mirela spune:

      Mama mă roagă să scriu eu după dictare, pentru a nu se mai loga odată….
      ”E un gust inconfundabil, aluat fraged subțire și mere multe, cu scorțișoară”! Mulțumesc, Mariana!

  9. avatar Ella spune:

    Stimata doamna, v-am admirat mereu si mi-ati fost draga atunci cand v-am vazut în fotografiile publicate de Mirela! Va multumesc ca ati împartasit cu noi amintiri dragi, uneori dureroase! Ati trait ca si mama mea, grozaviile razboiului si ca si mama aveti amintiri foarte dragi despre bunica! Si eu nu pot uita o placinta pe care bunica mea o facea, dar era cu dovleac!:)
    Imi place parfumul ales de dumneavoastra! Ati vazut … si un mar verde poate fi otravitor! Glumesc desigur!
    Va doresc numai bine, multa sanatate si toate cele bune! Va îmbratisez cu drag!

    • Mihaela, scumpa noastră, eu am găsit în poștă frumoasa felicitare din Olanda anul trecut, că anul acesta n-am mai putut coborî singură, dar bine că pot să umblu cu bastonul și să văd răsăritul și apusul soarelui, nu-i așa?! Ești o persoană deosebită, mi-a arătat Mirela cum te gândești la mine și lași un gând bun pentru ”mama” în fiecare mail, așa că îți trimit și eu toate gândurile bune, asemeni unei fiice!
      Mă bucur că îți amintești încă de plăcinta cu dovleac a bunicii tale, prin asta trăim noi veșnic, pentru că și eu am fost mare doctor, cu titluri, dar copiii mă țin minte prin bunătățile făcute, pentru că omul se bucură, în esență, de lucrurile simple.
      Te îmbrățișez cu mare drag, mă bucur că mirela are asemenea prieteni! 😛 🙂

  10. avatar Suzana spune:

    Modesta? Un crampei de viata si istorie frumos descris.
    Multumesc pentru povestea adevarata, plina de amintiri.
    Si pentru placinta cu mere, care arata minunat!
    Sa fiti sanatoasa, impreuna cu cei dragi si sa aveti numai bucurii. 🙂

    • O, mă faci să roșesc, Suzana! Eu sunt mai rece, ca toți medicii, mai dură, dar când e vorba de scris, de desenat, croșetat sau alte pasiuni de-ale mele, roșesc la fiecare compliment!
      Mulțumesc, așa să fie! 🙂
      Multă fericire îți doresc!

  11. avatar Dana spune:

    Printre toate celelalte talente iată că l-am descoperit şi pe cel de povestitor cu parfum în condei. Felicitări, doamnă Alexandrina! Mulţumim pentru poveste! Să vă mai alăturaţi clubului ori de câte ori credeţi că tema vă este pe plac! 🙂

  12. avatar Mala spune:

    Ma plec in fata povestii doamnei Sanda si-i multumesc pentru curaj. In spatele cuvintului e o viata de om.
    <3

  13. avatar vavaly spune:

    Imi amintesc de acel săpun cu parfum de mere, era asa de intens ca ramanea chiar ore bune pe piele mirosul.
    Ce poveste! Adevarata pagina de istorie!. Ce bine ar fi daca si copiii ar invata istoria in scoli din astfel de povesti! Mult mai usor ar tine o minte.
    Am si un exemplu: zilele trefcute am luat de la biblioteca o cart3e despre istoria orasului Boston, mai exact cum s-a infiintat. Era de fapt o poveste frumos ilustrata despre cum localnicii au aruncat ceaiul britanicilor in apa. Ieri, când ajuns in Boston, chiar si cel mic de nici patru ani intreba unde e corabia despre care a fost varsat ceaiul si s a bucurat sa o vada acolo, fiind un muzeu dedicat acestei pagini de istorie. Au tinut mult mai usor minte asa.

    • Dragă Valerica, e chiar o pagină de istorie…Mulțumesc, eu o consider valoroasă prin sinceritate.
      Îmi place istoria, aș citi cu plăcere despre orice oraș american, cred că era frumoasă viața în Boston, dar și acum sigur e frumos acolo!
      Și eu cred că istoria se ține mai bine minte cu ajutorul poveștilor, așa nu vor uita niciodată copilașii tăi dragi ce li s-a povestit și arătat!

  14. avatar Adriana spune:

    Stomatologia, capricorn și Sanda, numele surorii mele mai mici, punctele noastre comune!

    Mereu m-am simțit atrasă de lucrurile pe care le lăsati către noi discret, atent, delicat. Nu uit desenele din tinerețe, fotografii elegante, bucuria croșetatului, ajutorul discret dat celor în nevoie, bunătățile cu care vă răsfățati familia, ori întâlnirile de la Liga Scriitorilor la care erati prezenta.

    Și de data asta, am savurat fiecare cuvânt, si nu va ascund faptul ca maine, după ce astept niste rezultate ale unor analize ale mamei, o voi provoca sa facem impreuna o placinta cu mere. Ca pe vremuri. Mama făcea un aluat fraged, care se sfarama repede, și imi e ciuda ca acum tinde sa adopte alte retete, cand mie tot cea simplă imi e pe plac.

    Cand trecem prin clipe grele, e uimitor cum un simplu măr devine aur, bucurie, rodnicie și răsfăț. Poate îmi e din nou aducere aminte, sa mă bucur de lucrurile simple si la indemana. Acest text e ca o mărturie a unor vremuri care se uită sub tumultul celor noi. Si e păcat. Mulțumim pentru el!

    A sapun de mere am mirosit toata adolescenta mea, fie ca era Fa, Lux ori nu mai stiu denumiri, acum. Inlocuiam parfumul care nu mereu mi-a fost la indemană, deodorantul fiind acela care mă scotea din incurcături.

    Va doresc sănătate, doamnă doctor! Va mai asteptăm la povesti parfumate!

  15. Adriana dragă, dar tu ai ținut minte aproape tot, mă refer la punctele esențiale și îți mulțumesc.
    Da, pentru niște copile sărmane cum eram noi atunci, o plăcintă cu mere devenea raiul pe pământ, era bună și noi flămânde…Și singure și mama mea dragă atât de tristă că nu s-a atins de mâncare un an după moartea tatălui meu pe front…A trebuit să se însănătoșească pentru a ne crește pe noi. dar au venit clipe fericite, facultatea, Clujul, Vlad , copiii și nepoata, aurul și diamantul meu! 😛 :* 🙂
    Te îmbrățișez, dragă Adriana!

Leave a Reply