(6 noiembrie 2019)
Când am intrat întâia oară în încăperea vastă, răcoroasă și învăluită firav în lumina după-amiezei de toamnă, am știut că-mi place locul. Că-l iubeam dinainte de-al vedea, că-l cunoșteam dinainte de a-l bănui. Emoționată, i-am spus asta mamei, care, ca majoritatea medicilor, se ferește să aprobe trăirile extrasenzoriale. Mi-a șoptit: ”Dacă înainte să te împrietenești cu biblioteca aceasta ai impresia de déjà vu, să văd ce-o să fie după ce începi să citești o mulțime de cărți interesante!”
Ce știa mama?! Recunoșteam parfumul de copertă veche, coaptă, dar și pe cel de hârtie nouă, cu cerneala tipografică proaspătă încă și plină de mireasmă. Recunoșteam mirosul aspru de manual școlar și culegeri de probleme, dar și pe cel de hârtie îngălbenită, păstrând complice o ușoară aromă de lemn, de pădure, de potecă neumblată…Inhalam cu nesaț parfumul dulceag de cărți ilustrate, sau pe cel al vechilor dicționare care emană, pe lângă mirosul de clei, mireasmă de lemn umed și pământ jlav…Adulmecam de-a dreptul parfumul frumoaselor tomuri aranjate pe rafturile cu unicate, lucioase, elegante, bine îmbrăcate, legate îngrijit.
A intrat un bunic. Semăna izbitor cu bunicul, așa că avea deja un nume. Era firav, cu ochelari și păr alb, destul de lung. Mi-a zâmbit părintește, cald. Aveam să aflu că avea ”venerabila” vârstă de 60 de ani, care
pentru mine era matusalemică, copil fiind. ”Vă cunosc!”am strigat eu…cam tare. ”Poate m-ai văzut prin curtea școlii, drăguță”, mi-a răspuns. Nimeni nu înțelegea, nimeni nu voia să accepte că îmi era cunoscut locul, mirosul, figura bunicului bibliotecar, cărțile, ceva straniu, dar magic, înconjurându-m . Mirosul devenea tot mai pătrunzător, amestecându-se vag cu praful care se depunea mereu, chiar dacă locul era curat. Pătrundea un îndepărtat miros de flori veștede și un vag iz de mucegai, care nu era supărător, dimpotrivă, aducea cu un ceai negru, tare, din care ne făcea tata
în serile de iarnă.
Am luat o carte la întâmplare, așteptând să mi se întocmească fișa de înscriere. Am deschis-o exact la pagina pe care se odihnea o imensă petală de trandafir vișiniu, veche dar încă parfumată. Și-atunci mi-am amintit…
Mă legănam leneș într-un balansoar ca al bunicii, afară era o vară cum rareori se întâmplă, caldă, nu fierbinte, cu ploi scurte și răcoroase, cu abundență și iubiri la tot pasul. Din grădină venea un parfum inconfundabil de trandafiri vișinii, catifelați, grei și minunați. Un domn cu ochelari și păr alb, destul de lung, citea o carte la umbra unui tei. L-a salutat pe tânărul cu ochi verzi-cenușii, care a intrat chiar atunci pe poartă și l-a condus către trandafirii aceia regești, vorbindu-i în șoaptă. Tânărul acela a luat un trandafir incredibil, întunecat, a venit către mine și, cu gestul cu care Eva i-a întins lui Adam mărul, mi l-a oferit. Era atât de frumos că inima mea a început s-o ia razna. Apoi m-am calmat și am cuprins în palme floarea. După ceva vreme, tânărul, care se așezase și începuse să-mi povestească ceva, dar nu puteam fi atentă ce anume, a rupt o petală și după ce mi-a cerut permisiunea a presat-o între filele cărții pe care o citeam eu atunci. Era destul de veche, scrisă cu caractere old english. O învelisem protector în hârtie indigo. Petala, grea de parfum, și-a găsit odihna la pagina la care Jane se întâlnește prima dată cu Mr. Rochester.
Revenism în bibliotecă…Eram mică, nu citisem decât povești și ceva nuvele pentru copii. Am inhalat parfumul de petală roasă de vreme, ca o pată de fum, dar care încă păstra aroma…
-Vei citi mai întâi cărți pentru vârsta ta, drăguță, mi-a surâs bibliotecarul.
-Desigur, dar pe aceasta am citit-o deja, lăsându-i ca semn de carte o petală de trandafir, i-am răspuns zâmbind.
-Pe acesta n-ai fi avut cum s-o citești, îmi zâmbi el îngăduitor, dar cu drag.
-E plină de fantezie, desenează și pictează, a ținut mama să intervină, să mă apere…
-Bine face, bravo! a mai spus bunicuțul și mi-a zâmbit din nou, de data asta complice.
Am așezat pe raft cartea veche, cu miros de trandafiri catifelați din amintită zi de vară…Cu imaginea unei petale care în zadar se străduia să devină chip, făcută țăndări la orice atingere, dar care răspândea acel parfum maiestuos, nebănuit, evocator… Dar el, pe unde-o fi acum!? l-am parafrazat eu pe Topârceanu. Era cartea mea, trandafirul meu, sau era imaginația unui copil care, vrăjit de parfumul bibliotecii, a început să creeze…déjà vu, deja veccu, ou deja imagine?
Când soarele blând al toamnei începea să pălească, bibliotecarul meu drag mi-a dat două volume pentru acasă, care aveau miros de carte proaspăt tipărită. I-am zâmbit, pentru că au fost primele cărți citite de la Biliotecă sau poate pentru că parfumul de trandafir ofilit începea să pălească. Mama m-a luat de mână și am ieșit în aerul îmbălsămat cu frunze arămii și struguri aurii. Am băut ceai cald cu lămâie, am savurat ciocolatine și ne-am îndreptat, agale, către casă. Țineam sub braț cărțile noi, curioasă și emoționată…De-atunci le îndrăgesc enorm parfumul.
Mirosul de carte proaspăt tipărită, ușor amărui, de hârtie, de creion proaspăt ascuțit şi cerneală e atât de bun, încât pe mine mă lasă mută de emoție. Karl Lagerfeld, designerul Casei Chanel și al propriului brand, KL, spune: „Mirosul de carte proaspăt tipărită este cel mai bun miros din lume.” Aşa s-a născut parfumul. A primit numele de ”Paper Passion”, parfumierul Geza Schoen a creat aroma, iar Lagerfeld a creat ambalajul, cutia fiind în formă de carte. Un parfum dedicat iubitorilor de carte, care vine împachetat într-o “carte” , cuprinzând texte semnate de Karl Lagerfeld, Günter Grass, Geza Schoen şi Tony Chambers. Parfum de carte proaspăt tipărită, iată un parfum care cred că va avea mulți admiratori.
