Cerul, sticlos de rubine, reflexie-n amurg
Se-aruncă, în flăcări, pe-al apelor rug.
Rubine, în pletele ude de-al stropilor vals,
Oglinzi prețioase dau clipelor acestui ceas.
Cărarea ce duce la farul dinspre apus
Vrăjește, cu palide umbre, soarele dus.
Rubinul, tainic și veșnic, al caldei suflări
Aprinde o stea, călăuză spre alte cărări
Gând din Cuvânt, jocul cu creații literare venite din gând și transmise prin cuvânt, găzduit cu mult farmec de Irealia, are ca și cuvânt „de ordine” rubine, ales de Andreotti.
Nu mă așteptam la versuri, ce talente mai porți în traistă? 🙂
Mi-ai făcut poftă de mare și apus, cred că de-acum înainte, de câte ori voi vedea un cer în flăcări mă voi gândi la o apă în care să se scalde.
Mulțumesc, Mirela.
13-le te place, pare-mi-se. Și tu-l placi pe el. 🙂
O săptămână frumoasă.
Doar versuri pentru copii scriu, cred că și astea dau ușor într-acolo…Da, mie mi-e poftă de mare aproape zilnic!
13-le ne place, hai să-l îndrăgim și noi pe el! 😉
Săptămâna pe placul tău să fie! 🙂
Da,nici eu nu ma asteptam la versuri :). Rubinul,steaua farului…parca vad imaginea 😉