Recomand

  • Clipe de Cluj
  • Dexign
  • Club Povestea Parfumata

4 februarie, 2014

Va trece, nu va trece?! Bârna aceea traversa râul, leneș acum, învolburat alteori, unind la întâmplare cele două maluri…Echilibru fragil. Trecea săltat, ușor, zburând. De la distanța aceea, abia i se zăreau gleznele. Păreau frânte, mai mult decât subțiri, zvelte, înalte și distinse. Aveau un soi de elasticitate, care le ascundea fragilitatea aparentă. Frumoase. Feminine. Frumoasă toată.
Înainta dificil, cu pași tremurați, cu mers nesigur. Se oprea des, se mai așeza pe câte o bancă, răsărită parcă pentru ea, în parcul prin care trecea în drum spre casă. Picioarele obosite, dureroase, n-o mai ascultau. Abia își încheia bareta sandalelor peste gleznele diforme, îngroșate de boală și vârstă, greoaie…Cândva erau atât de fine, încât abia se vedeau, dacă le priveai de la o oarecare distanță.
Se ruga să ajungă pe propriile-i picioare acasă, să reziste. Perfid joc de glezne.

…………………….

Anamorfoza de Mirela Rusu Pete

 

 

Gând din Cuvânt, jocul cu creații literare  venite din gând și transmise prin cuvânt, găzduit cu mult farmec de Irealia, are ca și  cuvânt„de ordine” glezne, ales de Gelu.

Categories: Diverse

12 Responses so far.

  1. Minnie spune:

    Ai scris foarte frumos, vai ce mi-a placut! >:d<
    si pictura e frumoasa, ma face sa ma gandesc la toamna! cea a vietii……
    pupici!

  2. Diana spune:

    Lucrarea e foarte frumoasa! Poarta cu ea… culorile toamnei! 🙂

    Ca un râu linistit uneori, involburat alteori e si viata. 🙂 La izvoare e subtirel si zglobiu si catre varsare e uneori, mai greoi, purtand in ape tot ce-a adunat in timpul curgerii sale mai linistite sau mai agitate. 🙂
    Frumos ai descris trecerea de la gleznele fine la gleznele apasate de trupul obosit care-si poarta cu el toate cele adunate in drumul sau catre celalalt mal… al vietii. 🙂
    Pupici, cu drag!

    • Mirela spune:

      Da, sunt ale toamnei, dar eu ma gandisem, atunci cand am dezvoltat portretul initial intr-o anamorfoza, la o iarna care iese dintr-o toamna lunga…Se pare ca toamna ma acaparase complet, si cum iarna e acromatica, am ramas fixata pe nuantele toamnei!
      Cu acelasi drag imbratisari!

  3. -X- spune:

    Observ eu bine sau in volbura apelor se zareste un chip de femeie?

    • Mirela spune:

      Este chiar un portret, de al el am pornit si am ajuns la o iarna, un peisaj, cum bine ai observat, involburat, dar in culorile unei ierni lungi, asa cum l-am gandit.

  4. Silving spune:

    Asta-i cu gleznele.Trece vremea si peste ele.Ca apa.Super pictura,un chip,o toamna-iarna,ce expresie!

  5. Daniela spune:

    Eu în desen văd un chip de femeie și unul de leoaică (sau de lupoaică?) deasupra femeii, dar nu reușesc să înțeleg scrisul.
    Frumoasă combinație de culori și de simboluri.

    [glezne] subțiri, zvelte, înalte și distinse….visul oricărei femei.

  6. Alex spune:

    Foarte frumoase ganduri! Timpul cu urmele lui, cum transforma jocul de glezne din salt gratios de caprioara, in mers greoi si batranesc… Foarte frumos si desenul ales.
    O zi frumoasa, Mirela! 🙂

  7. […] Va trece, nu va trece?! Bârna aceea traversa râul, leneș acum, învolburat alteori, unind la întâmplare cele două maluri…Echilibru fragil. Trecea săltat, ușor, zburând. De la distanța aceea, abia i se zăreau gleznele. Păreau frânte, mai mult decât subțiri, zvelte, înalte și distinse. Aveau un soi de elasticitate, care le ascundea fragilitatea aparentă. Frumoase. Feminine. Frumoasă toată. Înainta dificil, cu pași tremurați, cu mers nesigur. Se oprea des, se mai așeza pe câte o bancă, răsărită parcă pentru ea, în parcul prin care trecea în drum spre casă. Picioarele obosite, dureroase, n-o mai ascultau. Abia își încheia bareta sandalelor peste gleznele diforme, îngroșate de boală și vârstă, greoaie…Cândva erau atât de fine, încât abia se vedeau, dacă le priveai de la o oarecare distanță. Se ruga să ajungă pe propriile-i picioare acasă, să reziste. Perfid joc de glezne. – Mirela – Joc de glezne […]

  8. Irealia spune:

    Pot fi gleznele oricui, ale mele, ale ei, ale tale. Le văd și ca pe niște personificări ale sufletului, îngreunat de poveri neașteptate. Ăsta-i farmecul textului tău. Și nu doar ăsta.

    Mulțumesc, Mirela! Te îmbrățișez! 🙂

  9. elly weiss spune:

    Vreau sa vad totul ca o toamna tarzie, cam asa, in prag de iarna…
    Interesant portretul dar si textul, Doua metafore delicate, care emotioneaza adanc. Pe mine, cel putin. Frumos!

Leave a Reply