Adoratoarea lui Amun sau parfumul credinței

Hatshepsut
Maat ka ra Hatshepsut

Templul tăcea hieratic, precum privirea lui Amun, de dincolo de vremuri.
Kholul se întindea cu precizie de șarpe, conturând, negru și lucios, ochii uriași ai frumoasei Hatshepsut. Ritualul sacru al machiajului perfect și sofisticat, destinat exclusiv aleșilor zeilor, niciodată celor umili sau făcuți să servească, o detașau, preț de o alungire de umbră a obeliscului și o dâră de Soare divin pe cerul zeiesc, de frământarea pe care ziua o datora nopții. Parfumarea trupului subțire dar puternic, oferea alte câteva jumătăți prețioase de ore nedormite. Miresme de miere, vin, henne, smirnă, lemn de trandafir, trestie aromată, crocus, boabe de ienupăr, cardamon, nard și ulei de scorțișoară, lăsau pielea, tălpile, coatele și părul radiind de arome vrăjite, pentru a vrăji (mult, mult mai târziu urmașa de sorginte greacă, Cleopatra, îl va numi ”kyphi”).  Îmbrăcarea kalasirisului și a gulerului-colier din piele, cu sacra sa scriitură alcătuită din decoruri prețioase și mesaje ezoterice, îi dădea încă un răgaz să gândească și să spere. Mai greu era când i se așeza peruca neagră peste părul strâns lipit de cap, pe ale cărei cosițe apăsătoare trona o cutiuță cu vaselină extrem de parfumată, care se topea la căldura de-afară, șerpuind pe firele negre și lucioase,  pătrunzând împrejurimile cu dâre de iriși, ambră și lotuși, ulei de argan și lemn prețios de cedru. ”Regența pentru început, după care tronul e singura cale. Nu pot lăsa Darul Nilului pe mâna străinilor necredincioși sau a unui minor răsfățat. Și-apoi, ce-ar spune Aset?!…Dar ce-ar spune Amun!..Mă înalț în rugăciune, Amun, mă rog ție să mă luminezi!”
Soarele necruțător ardea ziua templului nemișcat și static, sub un cer de lapis lazuli. Tăcea hieratic, precum privirea lui Amun, dincolo de vremuri. Semiobscuritatea din camera altarului abia lăsa vederii privirile înepărtate ale străbunilor și ale zeilor atenți. Arome tari de tămâie arsă se ridiau de nicăieri și o învăluiau, amestecându-se cu fumul ierburilor aromate și uleiul parfumat cu styrax, cedru și cuișoare, răspândit de zecile de candele aprinse. ”Adoratoarele lui Amun” o priveau din veacurile de mare glorie, slujindu-l pe Marele Zeu dincolo de deșertăciunea vieții, din moartea care era singura viață adevărată și veșnică. Cele mai frumoase, mai sclipitoare, mai neînfricate și demne soții de faraoni, falnice aristocrate, cu cele mai dure și înalte funcții în stat, și-au dat tributul aici, ca preotese, ca Adoratoare ale lui Amun-Ra. Soarele! A privit chipul lui  Aset Isis, sculptat în jadul unuia dintre inele. Între timp, fecioarele Adoratoarei,  frumoase și pure,  armonioase și fericite, menite să-l încânte pe Marele Zeu, au reconstituit, prin muzică și dans, mitul creației. Crinii luaseră locul mirodeniilor, când tinerețea și erotismul discret au pus stăpânire pe piatra tăcută a templului. Era departe acum…Oare de unde era intuiția asta,  cum de știa această femeie mignonă, ușoară și aparent fragilă, că-i venise rândul să țină hățurile celei mai puternice împărății a lumii? Egiptul meu! își spuse, și privi în ochii deschiși în azur, ai lui Amun. Doar o femeie ar putea învinge de data asta. Amețeala a  cuprins-o încet, dar plăcut, dansul ritualic încheind ziua de rugăciune și post. Cu trupul svelt adiind a prețioase arome din templu, Hatshepsut a trimis carul cu cai pe alt drum, preferând să-și lase pașii să găsească, siguri ca de obicei, drumul către  palatul regal, urmărită fără să-i vadă și să-i audă, de  zeci de soldați înarmați, care-și apărau regina. Devenise Divină, fiind, de-acum, una din soțiile Marelui Zeu. Și prima regină, pentru că Adoratoarea lui Amun îl rugase să accepte ca ea să fie aleasa, și Amun spusese DA.

………………

Maat ka ra Hatshepsut (sec.XVI î.Hr. – cca. 1482 î.Hr.) a fost aprima femeie faraon, a cincea  din dinastia 18, soție și regentă a faraonului Tutmes al III-lea, fiul său vitreg, pe atunci minor. Conduce Egiptul cu îndemânare. După moartea ei, numele îi este șters din istorie din ordinul lui  Tutmes al III-lea (fiul său vitreg), proaspăt urcat pe tronul Egiptului. Regina Hatshepsut a avut parte de o domnie pacifistă și prosperă. Este socotită drept „unul dintre cei mai faimoși faraoni” ai dinastiei a 18-a. A construit temple somptuoase și a protejat granițele Egiptului. Redescoperită după 3500 de ani, glorioasa Hatshepsut este repusă, istoric, în drepturi.  Mai multe despre puternica faraoană aici.

……………..

hatshepsut
Maat ka ra Hatshepsut

 

Hatshepsut Temple at Deir el-Bahari
Hatshepsut Temple at Deir el-Bahari

Un film documentar despre Hatshepshut, care mie mi-a plăcut foarte mult.


 

Amestec alchimic de rășini, minerale, plante și  mirodenii, uleiul parfumat numit The Amun-Ra perfume, de la Flaires, este unul din cele mai sacre parfumuri ale Egiptului antic și se spune că formula sa secretă și străveche a fost transmisă kopților, singurii descendenți ai anticilor egipteni, așa că aroma uleiului prețios din flaconul decorat cu motive caracteristice, ar fi asemănătoare cu cea care deschidea sacrele ritualuri ale lui Amun Ra. Flaires este un brand spaniol,  fiind cel care fabrică acest interesant parfum destinat statutelor din piatră sau lemn, ambientului, dar și pielii, în diluție mai mare. Este mai mult un parfum de ambient, care re-creează atmosfera ritualică din temple, având ceva sacru și misterios. Se spune că transmite un secret care a fost descoperit  între zidurile templului Edfu. Formulei de bază i s-au adăugat minerale: aur, argint, Lapis lázuli, Moonstone, Red Jasper, Turcoaz, faianta, carneol. Pe mine m-a făcut curioasă, deoarece am citit că se comercializează, așa că e posibil să fie găsit. Ați auzit ceva despre el?

 

………………………

 

Ghicitoare

Poate vă amintiți de Pitia, preoteasa templului din Delfi și de celebrul ei răspuns, dat celui ce-o întrebase care zi a săptămânii era cea mai norocoasă pentru acea persoană. Preoteasa Pitia a Oracolului din Delfi, a răspuns, în stilul său inconfundabil: „Când alaltăieri era mâine, azi era tot atât de departe de sâmbătă, la fel cum va fi azi departe de sâmbătă atunci când poimâine va fi ieri.”
Pitia i-a prezis astfel că ziua norocoasă a persoanei era chiar ziua în care venise să consulte Oracolul. Ce zi a săptămânii era? 

…………………

Poveștile parfumate ale Adrianei Tîrnoveanu le găsiți aici.

Reactualizare: Tema de azi a fost aleasă de Diana. O temă absolut fascinantă! Următoarea noastră poveste va fi va fi peste două săptămâni, respectiv în 20 octombrie, iar tema aleasă pentru întâlnirea noastră este Parfumul Muzicii Toamnei, aleasă de mine. Pentru data de 3 noiembrie,  Axlandra a ales tema Parfumul secretului.

 

[inlinkz id = 46]

Articole create 906

49 de comentarii la „Adoratoarea lui Amun sau parfumul credinței

  1. Formula magica am zis :
    „N-am inspiratie,e trist!”
    Ăsta-i motto-ul de artist? 😀
    Pe loc,o poezie-am scris!

    Si eu,ca de obicei :D. Chiar mi-ar placea sa miros parfumul ala,nu multe parfumuri ma fac curioasa,dar asta da. Lumea asta antica,egipteana,are ceva al ei,aparte.Si cum mi-e somn tare la ora asta, mai m-ai si ametit cu tot felul de arome,parfumuri asa,puternice si suave,profunde si calme, numai bune de relaxare,cred că o sa dorm bustean,mai stii,m-oi mai visa si faraoana,n-ar fi rau deloc! 😉

    1. Se pare că muza ta are o credință fermă, nu te-a lăsat până n-ai scris o poezie foarte inspirată, una din cele mai bune! 🙂
      E fascinantă antichitatea egipteană. Pe cât de puțin mă atrage acum, în prezent, Egiptul, pe atât de tare mă farmecă tot ce ține de anticul Egipt, inclusiv parfumul misterios.
      Cred că te-ar face să visezi, e făcut anume! 🙂

  2. Frumoasă postare, cu parfum de istorie tainică şi străveche. Citind povestea celebrei Hatshepshut, mă gândesc ce minunat o fi acest parfum cu iz de vremuri străvechi, demult apuse.

    O duminică frumoasă, Mirela! 🙂

  3. Ai asternut astazi pe blog una dintre cele mai frumoase povesti, Mirela. Mi-am inceput bine duminica, mi-ai mangaiat sufletul cu condeiul tau parfumat. Sincera sa fiu, daca mi-as permite, as cumpara acel parfum si daca nu mi-ar placea cum miroase. Doar pentru cutie, pentru sticluta, pentru povestea pe care o ascunde.
    O duminica minunata sa ai!

    1. Tot ce înseamnă cultura și spiritul Egiptului antic mi-e familiar, am creat mereu având în suflet și inimă misterul acesta nedeslușit, dar bănuit, intuit, iubit. Primul meu imprimeu textil era inspirat din arta egipteană antică. La fel creația de bijuterii. Și poveștile, literatura citită, cu reginele și faraonii, arhitectura lor, piramidele. A fost o civilizația unică, ce stârnește și azi mirare și admirație!

  4. Frumoasa poveste !
    PS.De un timp inclin sa cred ca vechii egipteni au fost o rasa diferita de ce (mai) există azi in Egipt, in lume…;
    o rasa care a disparut;… sau a plecat…

    1. Daurel, nu degeaba suntem născuți în aceeași dată… Și eu am această impresie, fiind aproape o convingere. 😉 O civilizație uriașă, unică, impresionantă, care nu putea fi înfrântă de cei care sunt azi acolo și care au distrus aproape tot…N-ar fi lăsat să se întâmpla asta. Poate vom afla. Dacă nu, rămâne în picioare arhitectura, arta și…parfumul, pe care-l simți dincoace de veacuri, dacă ești atent! 😉

  5. am inceput-o , am lasat-o, am revenit si iar am parasit-o. cam asa a fost cu povestea ta. pana cand mi-am trimis baietii la plimbare, am deschis larg fereastra sa respir aer si sa pot patrunde aromele grele si misterioase ale povestii tale. probabil pe mine m ar adormi instant astfel de parfumuri dar curiozitate mi ai starnit. o lume complexa si sofisticata mi se dezvaluie de cate ori citesc ceva despre acele vremuri. sunt vremuri ce ma fascineaza si ma nvaluie in visare. desi nu aveau tot ce avem noi azi cu siguranta stiau mult mai multe dar dezvaluiau mult mai putin. iar modernii de azi se straduiesc sa reinvete tainele uitate.
    o poveste superba Mirela.

    1. Știind mai mult și dezvăluind mai puțin păstrezi intact misterul. dar se pare că oamenii nu prea au învățat de la cei care au fost cei mai puternici timp de mii de ani!
      Eu sunt buuroasă de câte ori aduc puțină bucurie, fie și cu povestea parfumată! 🙂

  6. O poveste fascinanta, despre una dintre celebrele femei ale lumii, despre o tara unica, despre parfum excelent!
    As putea scrie pagini dupa pagini despre Egiptul de ieri si de azi, despre Maat si despre Ka si despre Ra dar acum ma rezum la a scrie ca-mi place foarte-foarte mult aceasta poveste! Am savurat fiecare cuvant, fiecare semn de punctuatie! Mi-ai purtat imaginatia prin Egiptul reginei asa cum pana acum nu m-am gandit! Aplauze! 🙂
    Zile fericite iti doresc! Cu drag!

    1. O femeie care a înfruntat istoria, pentru că nu i-a fost ușor și poate i-ar fi fost mai cald să stea comod și să asculte muzică…dar unii chiar au această nestrămutată credință în menirea lor și se pare că Hatshepshut e una din aleșii destinului pentru a conduce! Esenațialul este să ne dăm seama la timp, în tinerețe, asmeni înțelepților egipteni antici, de putertile noatre și să ducem la împlinire drumul.
      Ești prea generoasă, draga mea! Te îmbrățișez! 🙂

  7. Mirela, cum m-ai dus tu cu aceasta minunata poveste in acele vremuri… 🙂
    Iubesc Egiptul L-am iubit din prima clipa cand am aflat despre existenta acestei civilizatii care asa cum spune si Daurel mai sus, pare sa nu fi fost ceea ce se spune ca este. Uneori nici eu nu cred ca egiptenii de azi sunt urmasii acelor egipteni. Nu seamana nici fizic, ca sa nu mai vorbim despre civilizatia in sine. Am si fost in Egipt, am vazut cu ochii mei fascinantele piramide, am vazut minunatiile din muzeul de istorie.
    Hatshepsut a fost o personalitate remarcabila…si… nu-mi mai gasesc cuvintele. Sa mai spun ca mi-a placut? E aproape inutil 🙂 Ai povestit superb!
    Cred ca este foarte interesant acest parfum de ambient…
    O seara placuta in continuare, draga Mirela!

    1. Elly, o să fotografiez imprimeul și creația mea vestimentară cu egipteni antici, din facultate, să vezi obsesia mea referitoare la această mare civilizație! Da. știu că ai iubit Egiptul, și mai știu și că ai fost acolo! 😉
      Cât despre cei de azi, categoric n-au nimic în comun cu cei de-atunci, aceia erau ”koptzi”.Erau câteva familii de ”kopți„ egipteni acum vreo 200 de ani,dar nu se știe dacă mai sunt.
      Cei de azi nu ridică, eu cred că doboară, ce-i acolo…nici nu-mi vine să merg vreodată, păcat de ce se întâmplă.
      Să ai o seară cu parfum divin, dragă Elly! .)

  8. Femeie cu un farmec anume insa perfect constienta atit de statutul ei cit si de valoarea pe care o avea. Si stia ca e precum focul care arde dupa propriile-i reguli. Stia ca poate fi un model insa… cite ar fi putut onora acel loc atit de greu accesibil dar, mai ales, extrem de greu de pastrat ?
    Lumea antica e fascinanta prin necunoscutul pe care-l poarta in spate si asta datorita scriierilor care, de cele mai multe ori, sufera de subiectivismul celui care le-a lasat posteritatii.
    Noi nu avem a face decit a crede in veridicitatea celor spuse si sa incercam sa (ne) modelam viata sau vietile asa cum ni se potriveste mai bine.
    La urma urmei, ce poate fi mai frumos si de dorit decit sa traiesti asa cum Bregovic zicea : am norocul sa fiu platit pentru ceva ce as face si gratis !
    Un alt ton al scrierii, Mirelo, parca am simtit in materialul asta, sa fie un soi de plecaciune nevazuta in fata celei care a stiut sa stapineasca salbaticia ? Pentru ca eu asta am simtit nevoia sa fac atunci cind am citit si da, parfum de credinta in puterea feminitatii am mai simtit.
    O saptamina plina de liniste sa fie la voi! <3

    1. Ai dreptate, nu multe femei aveau dreptul și permisiunea, dar nici ușor nu le era, asta pentru că ele aveau datoria să slujească în templu și dacă nu erau menite să fie regine…Au fost doar câteva regine femei. Dar îndatoriri aveau și încă multe. Farmecul era obligatoriu, Amun era prezent și ele trebuiau să-l încânte. Frumusețe, eleganță, inteligență, cultură, curaj, forță, demnitate, să fie și femei, dar și mame, și soldați, dar și preotese, și dansatoare, dar și politiciene, era dificil, dar era măreț!
      Apropo de subiectivismul celui ce le-a lăsat posterității: da, dar această regină chiar a fost îngropată în uitare, amintirea i-a fost distrusă cu ură și invidie de fiul vitreg, așa că redescoperirea ei trebuie să fie una reală, în care dovezile, atâtea câte au mai rămas, sunt sincere și grăitoare.
      Adevărat grăit-a Bregovic, că de-aia mi-e drag! 😛
      Ai o intuiție de zile mari: o ador! Cleopatra părea inegalabilă, dar Hatshepshut a răzbit într-un climat de vicisitidune, fără susținători, bazându-se, după cum s-a descoperit, pe propria-i credință și încredere în sine. Măreț! Parfumul descoperit de tine e cel intuit și de mine și chiar așa mireasmă are! 🙂
      Îți doresc o săptămână ușoară, cu multe bucurii! 🙂

  9. Fascinantă lumea Egiptului antic! Esenţe tari ale adoraţiei zeilor şi ale credinţei… Parfumul tău egiptean m-a învăluit în mister şi aşteptare şi m-a transpus în lumi abia întrezărite, intuite…
    Nu puteam rata o aşa temă generoasă, deşi sunt cam aglomerată! Singura temă pe care am propus-o pentru club, avea un parfum care se potrivea temei de astăzi, cred… Sinceritatea!
    Te pup! Cu drag! 🙂

    1. Mă bucur că ai pătruns în lumea misterioasă a esențelor, mai ales că o admiri! 🙂
      Sigur nu o puteai rata, am citit textul tău și e impresionant.
      Îmi amintesc tema prospusă de tine, am citit povești superbe atunci.
      Te îmbrățișez, numai bine îți doresc! 🙂

  10. Un personaj fascinant al istoriei antice si un parfum pe masura sa.
    Ai citit „Faraon” de Boleslaw Prus ? Daca nu, ar merita, crede-ma !
    Astept fotografiile imprimeului.
    Saptamana usoara, Mirela !

    1. Am citit-o de mai multe ori, m-a fascinat! În copilărie aveam o bibliotecă impresionantă, acum am mai dat din cărți, iar cartea aceasta era în colecția clasicilor universali și m-a atras ca un magnet imediat ce-am învățat despre Egiptul antic.
      Vin pozele, vor fi la Reflexii, așa m-am gândit!
      O săptămână bună, Zina! 🙂

  11. Lecția de cultură parfumată vă așteaptă la Mirela. 🙂
    Ce poate face credința, te duce pe culmi! Dar și necredința…
    E splendidă abordarea pe care ai ales-o, m-a făcut să mă gândesc , să mă întreb de ce o istorie atât de măreață are parte de un prezent atât de controversat?
    O zi splendidă, enyano! 😉

    1. Prezentul nu mai e al vechilor egipteni, asta-i explicația. Au dispărut și nimeni nu știe de ce sau unde…Azi, acolo, cu totul alții au preluat Darul Nilului. Și nu l-au prețuit.
      Da, mă fac profă-n Blogosferă, nu că nu mi-ar plăcea, să știi! 😉
      Să fie, mulțumim! O zi cu superbă cu miracole zâmbitoare! )

  12. Ai un mod de a descrie care mă face de cele mai multe ori să mă simt acolo, în miezul acţiunii. Superb!
    De mică am fost fascinată de tot ce ţine de Egipt (mă uitam mereu la documentare pe Discovery – acum nu prea mai am timp) iar povestea ta mi-a luminat după-amiaza. Mulţumesc!

    1. Sunt fericită dacă povestea mea te-a bucurat, Alexandra!
      Acum vin de la tine, a fost o încântare să te citesc! 🙂

  13. Admirabilă povestea ta. Dincolo de mirajul parfumului care doar prin sugestia dată de labirintul cuvintelor , îl faci să mă învăluie ca şi cum un vaporizator l-ar împrăştia pe mine, este talentul discriptiv. In câteva rânduri ai reuşit să dai viaţă acelei lumi fasciunante antice, să laşi impreisa că totul se întâmplă aevea . Minunat Mirela dragă!

    1. Mi-ai mai spus odată, bucurându-mă, că textele scrise de mine sunt creatoare de imagini, așa că mă mândresc justificat cu aprecierea ta sinceră! 🙂

    1. Lili, n-am găsit niciun comentariu la spam, nu știu ce-o fi, îmi pare sincer rău…O seară frumoasă îți doresc!

  14. Nici eu nu știu ce s-a întâmplat, oricum am rămas impresionată de calitatea și profesionalismul articolului tău. Ești la înălțime, ca de obicei!

  15. Bonjour Mireille! 🙂 desi am fost în Egipt, nu-l cunosc pe-acest Amun-Ra si nici nu l-am zarit pe-aici… voi mai „sapa”! 🙂
    – – –
    O zi spornica si lejera… cu drag, Mélanie

  16. …o poveste completa, perfecta si bine conturată. Mă uimesti cât de multe acumulări şi experiente ne poti impărtăşi. Scrisesem şi eu ceva pentru această temă, dar nu cred că mă pricep a pune linkul. Sau ….

    1. Căldura care vine dinspre tine e molipsitoare! Nu știu cât reușesc într-o poveste, dar felul în care ai recepționat-o mă umple de entuziasm. Adriana dragă, lasă te rog linkul aici și o înscriu eu în tabel, desigur după ce-l redeschid, acum fiind deja expirat timpul de înscriere. Dar pentru prieteni fac excepție.La tine se scrie cam așa:”Pentru Povestea parfumată a cărei gazdă e Mirela” (cu link către povestea mea, deoarece are tabelul de înscriere). Doar să lași linkul către povestea ta, te rog.

  17. Daca cartile de istorie ar fi scrise de tine in acelasi fel in care ai scris aceasta postare, cred ca elevii s-ar inghesui la ore. Serios. Mi-a placut istoria, dar, cred ca, nu suficient incat sa citesc chiar toate cele din antichitate, gen Roma, Grecia antica. Nu am fost niciodata in stare sa retin nume si ani din acea perioada, or evenimente, dar repet, daca ar fi fost scrise asa cum o faci tu, cred ca acum eram arhiolog, asa cum imi propusesem cand am dat la facultatea de istorie, specialitatea arhiologie si am renuntat dupa doua luni.
    Superba postare. Nici nu se putea altfel.

  18. Mirela, imi cer scuze de intarziere. Te-am vizitat si i-am vizitat si pe „condeierii parfumati”, v-am citit povestile, dar timp de scris ceva acolo chiar nu am gasit (dupa cum se vede si dupa ora la care fac asta acuma 😀 ).

    Te-am lasat la urma tocmai pentru a-ti multumi – pentru rabdare, pentru sansa de a mai posta si eu povestea mea, desi tarziu, pentru sansa de a cunoaste atatea povesti si persoane minunate. Timpul acesta, desi furat din timpul meu de somn, a fost petrecut cum nu se poate mai bine. Am facut ce imi place la nebunie: am citit. Si am aflat si raspunsuri in unele povesti, altele m-au alinat, m-au inveselit si m-au facut sa descopar oameni asemenea mie. Tie trebuie sa-ti multumesc pentru asta, Mirela!

    Cat despre povestea ta antica, este superba! Atatea detalii, incat te simti transportat in acea perioada, in fata templului si asteptant zeita/faraoana. Iar parfumul pare unul pe masura.

    Multumesc pentru tot, o duminica frumoasa si plina de caldura!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus