Adoratoarea lui Amun sau parfumul credinței

Templul tăcea hieratic, precum privirea lui Amun, de dincolo de vremuri.
Kholul se întindea cu precizie de șarpe, conturând, negru și lucios, ochii uriași ai frumoasei Hatshepsut. Ritualul sacru al machiajului perfect și sofisticat, destinat exclusiv aleșilor zeilor, niciodată celor umili sau făcuți să servească, o detașau, preț de o alungire de umbră a obeliscului și o dâră de Soare divin pe cerul zeiesc, de frământarea pe care ziua o datora nopții. Parfumarea trupului subțire dar puternic, oferea alte câteva jumătăți prețioase de ore nedormite. Miresme de miere, vin, henne, smirnă, lemn de trandafir, trestie aromată, crocus, boabe de ienupăr, cardamon, nard și ulei de scorțișoară, lăsau pielea, tălpile, coatele și părul radiind de arome vrăjite, pentru a vrăji (mult, mult mai târziu urmașa de sorginte greacă, Cleopatra, îl va numi ”kyphi”).

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus