Edmund Dulac s-a născut în 1882 în Toulouse, Franţa. A desenat de mic, cu pasiune , talent, bucurie. A fost remarcat încă din adolescență datorită desenului cursiv, expresiv și narativ. A studiat dreptul la Universitatea din Toulouse, dar în același timp participa și la cursurile de la Ecole des Beaux Arts. El spunea: „Doi ani de plictiseală la Facultatea de Drept şi câştigătoare a unui premiu la Ecole des Beaux Arts m-au convins care e viitorul meu.” A plecat de la Facultatea de Drept și s-a inscris cu normă întreagă la Ecole de Beaux Arts. A câştigat ân 1901 şi 1903 Grand Prix pentru picturile sale, la concursurile anuale. O bursă l-a adus la Paris, la Academia Julien, unde a stat timp de trei săptămâni. În acelaşi an (1904) a plecat la Londra şi a început o carieră de succes în ilustrația de carte. Dulac făcea tablouri, apoi le insera în cărțile de povești, iar după imprimarea acestora el scotea tablourile la vânzare, având un succes pe măsura cărților sale. A lucrat împreună cu Arthur Rackham.
Ilustratori care îmi plac: Errol Le Cain
Născut în Singapore, la 5 martie 1941, Errol Le Cain a părăsit această țară, împreună cu familia sa, trăind în India până după al doilea război mondial. Talentul său a fost observat de la o vârstă fragedă. Fascinat de cinema, el a făcut primul său film de animaţie, ”Enchanted”, cu aparatul foto al unui prieten. În 1956 s-a mutat la Londra pentru a urma o carieră în animaţie. În 1965, Le Cain s-a alăturat studioului de animaţie Richard Williams şi a lucrat pe o gamă largă de proiecte de animaţie. Opera sa cea mai importantă se spune că e cea rămasă ca ilustrator de carte pentru copii. Influențat de India, de Orientul în care a trăit o bună parte din viață, Le Cain ilustrează basmele clasice ale copilăriei cu farmec și atenție pentru detalii, ornamentele fiind inspirate din cele orientale. Errol Le Cain a murit la 3 ianuarie 1989. Talentat și inspirat, harnic și obsedat de perfecțiune, Le Cain a dat lumii o operă spre care privim cu bucurie și respect. Să urmărim câteva pagini din creația lui Errol Le Cain.
Ilustratori care îmi plac: Arhur Rackham
CARMEN e gazda acestui frumos joc cu imagini de miercuri. Happy WW! 🙂
Arthur Rackham (19 September 1867 – 6 September 1939) a fost un strălucit ilustrator de carte englez. Foarte mulți ilustratori moderni și contemporani au fost influențați de arta sa. Este unul din cei mai inventivi și expresivi ilustratori și a creat o lume magică a poveștilor cu zâne, dar și a scrierilor pentru copii în general. Linia fină dar sigură, desenul complex și plin de farmec e completat de o cromatică de un rafinament și o poezie rare. Este un ilustrator pe care îl admir și apreciez enorm.
Ilustratori care îmi plac: Beatrix Potter
Deoarece urmează să vadă lumina tiparului noua mea carte ilustrată, care e în curs de apariție la Editura Cărțile Lucia Muntean și conține 240 de desene și o mulțime de planșe de puzzlle, voi începe o serie de articole dedicate ilustratorilor care consider eu că au avut un rol important și mai au încă, în ilustrația de carte, transformând-o într-o adevărată artă. Acest serial debutează cu Helen Beatrix Potter (28 July 1866 – 22 December 1943). Scriitoare și ilustratoare engleză de cărți pentru copii, Beatrix Potter celebrează în carțile sale , și aș aminti aici The Tale of Benjamin Bunny , The Tale of Peter Rabbit și The Tale of Tom Kitten, animăluțele și peisajul englezesc de la țară, cât și frumusețea vieții la țară, în natura curată și îngrijită de oamenii civilizați. Se petrecea acum 100 și mai bine de…ani! Sper să vă placă.
Să ne bucurăm privind aceste desene sensibile și frumoase. Un colaj de desene din cărțile sale, alcătuit cu ce am găsit mai bun, alături de personajele din The Tale of Peter Rabbit, prezentate intregral. Va urma.
Henri Matisse sau lux, calm și voluptate
Ce să admiri mai mult la Matisse? Culoarea pură, plină, vioaie, însorită? Arabescul decorativ, vizibil într-un spațiu eminamente pictural? Intensitatea petelor de culoare? Felul în care a cultivat, cu spirit dezinvolt, arta africană? Sau modul în care i-a celebrat pe renascentiști? Matisse era prea inventiv pentru a repeta ce-au tot făcut alții. Există un demon al culorii care îi stăpânește pe artiștii mari și de la care evoluează, căci el constituie un nou punct de plecare și dezvoltare. E ca un elan, un entuziasm, un avânt. Îmi place mult pictura lui Matisse și cred că are o anumită savoare, ca a unui fruct copt, exotic, suculent și aromat. Cred că are parfumul roadelor și plantelor care cresc în grădinile meridionale și au darul de-a fi pline de sevă, gustoase, luminoase și însorite. Cât putem să cunoaștem dintr-un pictor? Văzându-i, cu puțin noroc, o parte din tablouri prin expozițiile retrospective sau în muzeele mari ale lumii. Admirând reproduceri. Sau citind câte ceva despre el și admirând o selecție cu imagini reprezentative pentru marea sa creație. Lucru pe care încerc să-l fac eu, aici.
Vent Vert sur La Croisette (o poveste parfumată)
Era în 1947 , în iunie, perioadă aglomerată cu emoții, neliniști și un noian de așteptări. Se întâmpla taman înaintea Festivalului de Film de la Cannes. Oricine știe că vedetele au fost create special pentru fani. Și au avut mereu fani. Și mai au. La Croisette sfârâia sub tălpile și tocurile întâlnirilor întâmplătoare sau total neaşteptate, dar mereu vecine cu marea, cu șirul nesfârșit de terase, palmieri, lume care se străduise să arate foarte bine și reușise.
6 Martie cu Oameni adevărați
Zilele acestea m-am gândit atât de serios dacă mai am sau nu timp de blog, încât am ajuns la concluzia că n-am…că nu mai am. Nu , sigur timp nu am, dar am prieteni. Atât de buni, încât chiar dacă viața adevărată e dincoace de ecranul monitorului, există prea mulți OAMENI aici, ca să pun un lacăt ostil și definitiv. Iar dacă am avut o problemă care s-a rezolvat pozitiv, OAMENII mi-au dat avânt și entuziasm, așa încât revenirea la normal a lucrurilor a găsit o susținere morală plină de căldură. Firește că prietenii din viața reală îmi sunt alături și ne cunoaștem de-o viață. Dar aici există Oameni la fel de mari și deosebiți. Vă mărturisesc că nu urăsc pe nimeni, dar anumite persoane uneori mă enervează. Dar nu, nu am păcatul de-a urî, iar mama m-a învățat că nu e bine nici să disprețuiesc pe nimeni. Asta sunt și gata. Îi mulțumesc mamei mele care e aici , lângă mine, că m-a adus pe lume acum o … sumă de ani, dar nu vă spun decât că sunt peste 45, îi mulțumesc și tatălui meu că mă veghează din alte lumi, atent și cu dragoste. Mama mi-a spus că era o zi însorită, cu 10 grade C și era o bucurie să trăiești o primăvară timpurie. Astăzi, la Cluj e frumos, soarele a răsărit, strălucește pe un cer albastru și senin, iar aerul deja e plăcut. Baba mea se arată frumoasă! 🙂
Parfum de primăvară. En Avril Un Soir
Era acea oră magică, acel timp sublim, când nu știi dacă noaptea parfumată, de primăvară încă tânără, se lasă brusc peste fire, sau se preface că-i deja vară și tărăgănează…tărăgănează…până când soarele dispare total, lăsând umbre viorii, pline de promisiuni. Poate și pentru că, în timp ce un un băiat mă invitase la plimbare, m-am lovit de el. De ciorchinele de liliac, nu de băiat!
Veneția. Detalii artistice
Am scris cu drag despre Veneţia. Niciodată nu voi spune că s-a spus totul despre Veneţia. Sunt atât de vizibile marile-i frumuseţi, ca Piaţa San Marco, Palatul Dogilor si Basilica San Marco, Basilica Frarri, Basilica San Giovanni e Paolo, Muzeul Correr, Ponte di Rialto, Biblioteca Nazionale Marciana, străzile pline de farmec, cele cateva sute de poduri şi podeţe, canalele largi sau înguste…Un vis al palatelor pictate şi al frumuseţii eterne. Dar există şi frumuseţi insesizabile pentru ochiul grăbit, aflat în luptă cu timpul sau nepăsător…Sa vedem si aceste detalii.
Fotografii de Enya, Mirela și Xaba Pete.