27 iunie, 2014

A sosit vacanța! Da, dar Enya a avut bucuria primei vacanțe încă înainte de-a lua vacanță în mod oficial, și a profitat de acest privilegiu pentru a vizita Belgia și Franța, respectiv Bruxelles, Bruges și Paris. Oricum, Enya a obținut Premiul I la Desen, o Mențiune Internațională la Pictură și Premiul II la învățătură, rezultate de care suntem foarte mândri. A plecat către capitala Europei la sfârșitul lunii mai, însoțită […]

21 octombrie, 2013

Fotografiile vorbesc de la sine, așa că vă doresc o zi de luni cât mai roz, mai veselă și cu multă bună dispoziție!

26 ianuarie, 2012

Parfumieră extraordinară, Sophia Grojsman combină confortul aromei cu luxul rafinat, într-un stil foarte personal, mereu dedicat feminității, extrem de senzual, atrăgător și magic. Despre Sophia Grojsman se spune că este un Picasso al parfumeriei. Parfumurile sale sunt aidoma artei cubiste, fragmentând formele tridimensionale în multiple fațete și prezentând diversele fețe ale aceluiași obiect, din unghuiri de vedere diferite. Obiect care, în cazul celebrei parfumiere, pare a fi trandafirul. Queen Of The Roses, cum este supranumită doamna Grojsman, e capabilă să ne prezinte, prin aromă și originalitate, toate fațetele unui trandafir, parfumul reușind să fie mereu surprinzător de nou! Sophia Grojsman reușește o performanță rar întâlnită la majoritatea parfumierilor, aceea de a face ca o notă de bază dintr-un parfum să se regăsească, în mod surprinzător, ca notă de top....și asta fără prea mult efort!

23 ianuarie, 2012

"Cézanne este maestrul nostru, al tuturor"(Matisse ) ...acum peste 150 de ani, tablourile celui care e azi un pictor iubit, celebru și mai mut decât cunoscut, Paul Cézanne, au fost respinse cu dispreţ de ”jandarmii” artei academiste, oficial recunoscută ca singura formă admisă de artă.

25 octombrie, 2010

Azi e 25 octombrie, într-o zodie scorpionică și avem de sărbătorit un genial Pablo Picasso, născut în această zi acum 129 de ani, un artist care a știut să folosească harul cu care a fost înzestrat. Pablo Ruiz y Picasso (n. 25 octombrie 1881, Malaga - d. 8 aprilie 1973, Mougins/Cannes), este un mare artist plastic spaniol. Cel mai mare al modernității, dacă e să ascultăm opinia criticii și să observăm interesul stârnit de opera sa, de vreo 110 ani încoace. Genial, polivalent, complet, uriaș și unic, Picasso nu s-a mulţumit în viaţă cu un singur rol. Un om, un pictor, un sculptor, un ceramist, un poet care a jucat multe roluri, reale şi imaginare, dar pe toate cu aceeaşi pasiune, acesta a fost Pablo... A fost andaluz şi catalan, spaniol şi francez. Dar a fost și un copil genial, iar la Paris un străin "iresponsabil", din cauza căruia însă cartierul Montmartre a intrat în legendă. A fost un amant pasional, soţ şi tată. A fost iubit, idolatrizat, hulit, urât, invidiat, a fost înger și demon. Picasso a fost unic și a spune că pictura lui e doar cubistă e o greșeală. Pictura lui e picassiană și atât, chiar dacă a avut o perioadă în care a inventat, practic, cubismul, ca stil în pictură, dar și ca punct de plecare în pictura celorlalți pictori cubiști (și nu numai). Un creator de curent, de stil, de modă (în artă!)! Un model pentru alți artiști, un titan al artei moderne și al universalității.