Dexign: concept aniversar, calendar de birou și agendă 2012, pentru Tetarom

Agenția noastră de branding, Dexign, specializată în designul de brand, a realizat pentru Tetarom un concept aniversar, în care a trebuit să sintetizăm 10 ani de excelență, ani în care firma  Tetarom  a reușit din plin să demonstreze că merită acest lucru și să-și convingă clienții de performanțele și credibilitatea sa. Ce este excelența în […]

Parfumul unui tablou, parfumul fiecărui tablou

Ce înseamnă un tablou? Pictura… Ce-ar face oamenii timpului actual, dacă li s-ar spune că lipsa privitului și admiratului tablourilor din expoziții și muzee de artă încarcă trupul cu toxine periculoase? După cum observ eu tot mai clar, oamenii crizei sunt tentați să digere tot ce li se servește ca panaceu universal, îndreptându-se, adesea orbește, către procedee prin care pot obține vindecări miraculoase. Bănuiesc că jumătate dintre noi s-ar apuca de mers în muzee de artă sau la expoziții, de achiziționat albume sau măcar de marcat cele mai bune site-uri de artă de pe net.

Ciocolată și parfum

Când v-am invitat să povestim împreună despre parfumul zeiței Ciocolată,(citește) am făcut-o cât se poate de serios și cu cele mai nobile intenții. Învăluite în arome de ciocolată, în locul suflului verde de liliac sau al lăcămioarei de pădure, îveșmântate în senzuale acorduri dulci-amărui, renunțând la nota citrică a bergamotei sau la cea blândă a bujorilor roz, pentru a face loc gurmandelor arome, cam așa ceva vă propun în serile de iarnă! Asta pe lângă scorțișoară, cuișoare, ghimbir, piper, coriandru, care ne așteaptă la temele viitoare, fiind ale Crăciunului condimentate arome. Drapate în văluri subtile de albă sau întunecată ciocolată, în care migdalele și vanilia și-au făcut de cap, renunțând la trandafir, ambră și santal…doar temporar și tot pare de neconceput.

Zeiţa Ciocolată şi parfumul său. Invitaţie

Vă place ciocolata? Ei, poftim întrebare!
Să ridice mâna sus de tot cel căruia nu-i place ciocolata! Nu, nu cei care ţin dietă, sau care îşi menţin silueta şi pe care îi invidiez pentru ascetism. Mă rog, mai degrabă le plâng de milă, că-i mare păcat să-ţi refuzi o bucăţică sau o bucăţoaie de ciocolată, o minimă şi permisă bucurie! Ciocolată albă, neagră, cu lapte, cu alune, cu mentă sau cocos! Fântână de ciocolată, tabletă, praline, bomboane de ciocolată cu umpluturi diverse şi lichioruri fine, cu fructe confiate, vişine, arahide, vamilie, piper!

Aroma ceaiului tău, parfumul ceaiului meu

Pe când desenam azi noapte o ilustraţie pentru o cărticică dragă mie, am simţit o aromă de ceai. Casa era tăcută, ai mei dormeau, dar parfumul ceaiului stăpânea fiecare colţişor. Fără să-mi mai pun alte întrebări, am meșterit un ceai fantastic, puternic răspânditor de ireale arome, prietenos şi plin de bune intenţii. Acum, în zori, aroma lui se simte încă , dulce şi condimentată. Mă inhib brusc: e o mare responsabilitate când aroma unui ceai are o asemenea savoare. Cred că n-ai cum să scrii atât de frumos despre ceva atât de perfect precum ceaiul bun. Dar hai să încerc.

Am găsit picturile!

Imaginile pot să vorbească de la sine. Totuşi, vă spun doar că cele trei lucrări de artă, semnate de noi: Mirela, Enya şi Xaba Pete, sunt făcute mai demult şi eu le credeam pierdute. Le-am descoperit recent, cu mare bucurie şi le-am fotografiat. Pictura mea în ulei, intitulată “Clopoţei ” este printre primele lucrări făcute la şevalet, în ulei, datând de pe…vremuri! Xaba şi-a regăsit lucrare în pastel, făcută în Praga, cu ocazia unei călătorii de studii, iar scumpa noastra Enya s-a bucurat să-şi regăsească una din primele lucrări în tempera, pictată acasă, după un ghiveci cu San Paulia, acum câţiva ani. Sper să vă placă şi vouă! Happy ww!

Miresme de departe…ca să ne fim mai aproape. Parfumul fructelor exotice. Poveste parfumată

Fructele exotice nu mai constituie o raritate, ca pe vremea copilăriei unora dintre noi, care am trăit vremuri cu portocale de ocazie sau banane verzi, luate după o oră-două de stat la coadă, un lux care se găsea doar iarna. Azi avem în magazine: papaya, kiwi, mango, rodii, grape-fruits, portocale, lime, lămâi, smochine, curmale, nuci de cocos, ananas, sweety, maracuja, litchi, avocado, prune de Damasc, mandarine, clementine, guave şi alte fructe exotice, aduse din insule cu ţărmuri albe şi mări turcoaz, sau livezi scăldate în soarele tropical, stropite de ploi calde şi repezi, fructe colorate viu, cu obraji rumeni şi miresme ce ne poartă în mare grabă către tărâmuri de vacanţă şi reverii însorite…către verile nesfârşite, lângă muzica mărilor sudului şi aroma incomparabilă a grădinilor veşnic verzi.

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus