Atelier. Enya Pete, desen nou

Am hotărât să public și câte o lucrarea de-a fiicei mele, Enya, aleasă dintre studiile realizate la orele de atelier (desen, pictură, modelaj) de la liceu (cel de Arte Plastice, unde studiază fiica mea).Având în pregătire o expoziție de grafică sau desene, încă nefiind pe deplin hotărât subiectul, lucrările încep să se adune și să arate tot mai bine. Am ales un studiu spre publicare, deoarece desenele care vor face obiectul expoziției vor fi prezentate doar la vernisaj. Eu sunt mândră de Enya mea și mă bucur că are și la liceu profesori foarte buni.

Atelier: Enya și Mirela Pete

Enya și cu mine am avut plăcuta surpriză de-a primi în dar, de la Gabi (Gabriela Drăgoi, My Heart to your Heart) câte un videoclip cu o selecție din creația noastră artistică , respectiv lucrări de artă realizate în ultima vreme, mai precis de azi vară până acum și poate s-au mai strecurat și câteva mai vechi, asta nevând importanță, dimpotrivă, certifică stilul ales în exprimarea plastică a fiecăreia. Voi posta aici câteva reproduceri a unor lucrări semnnate de noi și cele două videoclipuri , mulțumindu-i frumos prietenei noastre Gabi și invitându-vă, dacă doriți, să le vizionați. O zi cu artă și frumusețe vă doresc!

Ora de copilărie la Librarium Book Corner Cluj

O foarte caldă întâlnire a doamnei Lucia Muntean cu cititorii clujeni, copii însoțiți de mămici, tătici, bunici, educatori, profesori, iubitori de carte, a fost găzduită de una din cele mai frumoase, mari și fermecătoare librării din Cluj, Librarium Book Corner , sâmbătă, 28 septembrie, la ora 11,00. Cărți peste tot: pe scaune, pe podea, pe mese sau în brațele micuților cititori. Cărți instructive și frumoase (din care cinci sunt ilustrate de noi, logo-ul colecției fiind, de asemenea, realizat de Dexign), au făcut obiectul unei calde și plăcute întâlniri a scriitoarei pentru copii, doamna Lucia Muntean, cu publicul din Cluj. Ne-am bucurat și îi mulțumim mult pentru căldura și amabilitatea cu care ne-a invitat, ne-a primit și a amintit, în delicios de concisul, clarul și inimosul său speech, de valoroasa contribuție clujeană la ilustrarea cărților, și nu numai, Clujul având mai multe poziții cheie în acest brand dedicat copilăriei.

La liceu

Clujul meu era însorit astăzi de muzica și pașii elevilor de toate vârstele, de la prichindei cu ghiozdane și flori care-i acopereau complet, până la liceeni frumoși, haioși sau eleganți și grăbiți să se vadă, cunoască, recunoască și revadă. Clujul meu fredona la unison cu frumoșii aceștia în ritmul neobosiților lor pași săltați și râdea de bucuria zâmbetelor proaspeților intrați în hora celor patru ani de studii până la Bacalaureat. Clujul meu a trăit azi, 16 septembrie, o zi de vară cu soare și cer senin, clădiri strălucind sub soarele generos, adăpostind săli de clasă dornice să-și primească glasurile, gândurile și tinerețea pentru încă un an de școală. În curtea Liceului de Arte Plastice ”Romulus Ladea” a fost o deschidere de an școlar extraordinar de civilizată, inspirată, animată de o prezență vie și colorată de frumusețea și tinerețea viitorilor artiști plastici. Privind-o pe Enya, pe Alexandra, prietena și colega ei, pe ceilalți colegi au pe tânăra doamnă dirigintă, care le va fi și profesoară de modelaj, m-am văzut pe mine adolescentă, într-o curte umbrită de castani, doritoare să învăț, să știu, să ajung cineva. Îi doresc Enyei, și tuturor celor care au început azi un nou an școlar, multă sănătate, spor la învățătură, succese și un an de școală ușor și frumos, ani de liceu frumoși, ușori, plini de reușite și performanțe! Să vă fie bine, să vă placă la școală, să învățați lucruri utile și să fiți cuminți! Mult succes!

E 10 și e curat

Dacă aș putea să scriu mai mult, aș face-o, poate și pentru că azi m-am hotărât să am timp, să nu fac altceva decât să stau cu scumpa mea fiică și să ne delectăm în fața unei porții generoase de înghețată, amintindu-ne râzând de orele care treceau obositor dar superb, pe care le petreceam analizând compoziții, studiind cum se desenează extrem de corect un cub…artistic, o oală, un măr sau un gogoșar, o amintire din Veneția sau un portret compozițional. Sau învățând noaptea târziu la matematică, după venirea de la atelierul de pictură. Dacă aș avea mai multe cuvinte, le-aș așterne, poate și pentru că, frântă de oboseală, am găsit azi clipa de meritată odihnă, asta numai până la următoarele examene, care sunt la sfârșitul acestei luni (și care contează mai puțin). Dar ambiția de a fi trecute cu rezultate excelente e mare, așa că emoții vor mai fi. Dacă aș avea la îndemână cuvinte meșteșugite, așa cum am deseori, aș scrie aici o poveste cu coli albe de hârtie, creioane, cărbune, culori grămadă, pensule și mult talent, dublat de muncă și inspirație.

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus