1 aprilie, 2019


Jocul cu Citate favorite este găzduit, în fiecare luni, de  Zinnaida.

………………………..

MIRCEA CĂRTĂRESCU

MIRCEA CĂRTĂRESCU s-a născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în 1980. În prezent este profesor dr. în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Este poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist. A publicat următoarele volume: Faruri, vitrine, fotografii, poeme, Poeme de amor, Totul, Visul (în ediţiile următoare Nostalgia), Humanitas, Bucureşti, 1993; Levantul, poem epic, Humanitas, Bucureşti, 1998; Visul chimeric, studiu critic, Litera, Bucureşti, 1991; Humanitas, Bucureşti, 2011; Travesti, roman, Humanitas, Bucureşti, 1994; a devenit roman grafic în limba franceză; Dragostea, poeme, Humanitas, Bucureşti, 1994; Orbitor. Aripa stângă, roman, Humanitas, Bucureşti, 1996; Dublu CD, poeme, Humanitas, Bucureşti, 1998; Postmodernismul românesc, studiu critic, Humanitas, Bucureşti, 1999; Jurnal I, Humanitas, Bucureşti, 2001; Orbitor. Corpul, roman, Humanitas, Bucureşti, 2002; Enciclopedia zmeilor, carte pentru copii, Humanitas, Bucureşti, 2002; Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli, publicistică, Humanitas, Bucureşti, 2003; Parfumul aspru al ficţiunii, audiobook, Humanitas, Bucureşti, 2003; Plurivers vol. I şi II, poeme, Humanitas, Bucureşti, 2003; Cincizeci de sonete, poeme, Brumar, Timişoara, 2003; De ce iubim femeile, povestiri şi audiobook, Humanitas, Bucureşti, 2004; Baroane!, Humanitas, Bucureşti, 2005; Jurnal II, Humanitas, Bucureşti, 2005; Orbitor. Aripa dreaptă, roman, Humanitas, Bucureşti, 2007; Dublu album, Humanitas, Bucureşti, 2009; Nimic, Humanitas, Bucureşti, 2010; Frumoasele străine, povestiri, Humanitas, Bucureşti, 2010; Zen. Jurnal 2004–2010, Humanitas, Bucureşti, 2011; Ochiul căprui al dragostei noastre, publicistică şi proză, Humanitas, Bucureşti, 2012; Fata de la marginea vieţii, povestiri alese, Humanitas, Bucureşti, 2014; Poezia, Humanitas, Bucureşti, 2015; Solenoid, roman, Humanitas, Bucureşti, 2015; Peisaj după isterie, Humanitas, 2017; Știutorii. Trei povestiri din Orbitor, Humanitas, Bucureşti, 2017; Un om care scrie. Junal 2011–2017, Humanitas, Bucureşti, 2018. Romanul Nostalgia a primit în 2005 Premiul literar „Giuseppe Acerbi“, Castel Goffredo, Italia. De asemenea, autorul a primit Premiul Internaţional pentru Literatură de la Vileniča (2011), Premiul Internaţional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt“, Berlin (2012), Premiul internaţional pentru literatură, Berlin (2012), Premiul Spycher – Literaturpreis Leuk, Elveţia (2013), Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Novi Sad (2013), Premiul Tormenta en un vaso, Spania (2014), Premiul Euskadi de Plata, San Sebastian (2014), Premiul cărţii pentru înţelegere europeană al oraşului Leipzig (2015); Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană, 2015, Premiul Leteo, Spania (2017), Premio Formentor de las Letras (2018).

„Primul meu gand, odata-ncheiata lectura, a fost sa-mi scriu pe cartea de vizita «Eu am citit Solenoid». E un eveniment care-ti taie oarecum viata in doua: cine va citi cartea va inceta sa mai fie un cititor de rand.“ (Gabriel LIICEANU)

……………………………

………………………..

Citate

Există un preţ pentru fiecare lucru bun pe care îl primim în viaţă. Dincolo de toate bunurile, spirituale sau materiale, pe care ni le aduce viaţa (şi pentru care trebuie să fim infinit recunoscători), un om adevărat nu poate să nu simtă o fundamentală nefericire de fond. În miezul vieţii noastre, chiar şi al uneia luminoase şi de succes, există un sâmbure fundamental de nefericire metafizică. El ţine de soarta noastră, de condiţia noastră umană.

Mircea Cărtărescu în interviu (23 iunie 2012)

Minciuna e aerul pe care-l respirăm în România.

Mircea Cărtărescu în Peisaj după isterie (2017)

Admiraţia, ca şi dragostea, nu sunt drepturi, nici obligaţii. Nici educaţia, nici cultura, nici poziţia socială nu-ţi pot da automat această renunţare la meschinărie, această abdicare de la narcisismul tău infantil. E greu să accepţi că oameni din preajma ta pot fi mai buni şi mai adevăraţi decât tine. Şi totuşi trebuie s-o faci, pentru că altfel nu te poţi defini pe tine însuţi. Eşti ceea ce admiri, nu ceea ce negi.

Mircea Cărtărescu în articol (10 februarie 2012)

De obicei, nu „ne” gândim, ci „ne” trăim, pentru că stilul de viaţă actual descurajează viaţa interioară.

Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile

Şi totuşi, orele de singurătate, clipele de nefericire, crizele din viaţă, visele şi reveriile, depresia, situaţiile limită, obsesiile, muzica, îndrăgostirea – toate ne spun altceva. Tot ce te scoate din rutina vieţii tale „reale” îţi arată că, trăind fără reflecţie despre tine însuţi, te duci de fapt în jos pe un tobogan de senzaţii, satisfacţii, imagini, bârfe, obiecte, minciună şi strălucire, tot mai departe de nucleul viu al fiinţei tale. Eşti un simplu consumator care se consumă în primul rând pe el însuşi. Şi vei rămâne mereu aşa dacă viaţa nu se hotărăşte o dată să te dea cu capul de pragul de sus.

Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile

Care e deosebirea dintre înţelepciunea care nu scrie şi inteligenţa care umple biblioteci pentru sau contra înţelepciunii? Chiar dacă n-a lăsat cărţi, Isus, să nu uităm, a trăit pe o carte enormă, cuprinzând epopeea unui popor, psalmii lui, cântarea dragostei lui şi, prin Iov, a disperării lui. Omul din Nazaret a vrut să fie indexul acelei cărţi şi încununarea ei.

Mircea Cărtărescu în Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli

Când nu scriu, nici nu ştiu pentru ce trăiesc.

Mircea Cărtărescu în Zen (jurnal 2004-2010) (2011)

Nu-i nevoie să găseşti nici fericirea perfectă, nici armonia perfectă, nici creativitatea perfectă. Lucrul cel mai preţios este căutarea lor. Câtă vreme cauţi, eşti viu. Când ai găsit, eşti deja bătrân şi clasicizat.

Mircea Cărtărescu în interviu (23 iunie 2012)

Orice vis e un mesaj, o chemare, un portal. Orice vis îţi pune cu stăruinţă o întrebare. Nu-l înţelegi dacă i-ai dat o interpretare, ci numai dacă i-ai răspuns. Întotdeauna când te-ai auzit chemat pe nume, nu ezită să răspunzi: Aici sunt, Doamne!

Mircea Cărtărescu în Solenoid (2015)

În lumile virtuale îţi poţi organiza viaţa cum îţi place, eşti la adăpost. Facebook şi Twitter sunt lumi compensatorii, aş spune. Sunt vise cu ochii deschişi. Sunt lumi în care ai sute de prieteni, ceea ce nu se întâmplă în viaţă, ai impresia că eşti cetăţean al universului fiindcă poţi coresponda cu inşi din toată lumea, dar de fapt sunt lumi înşelătoare, sunt nişte frumoase autoamăgiri.

Mircea Cărtărescu în revista „The ONE”

Categories: Citate favorite

10 Responses so far.

  1. avatar Ella spune:

    Oh my gosh…. „minciuna este aerul pe care îl respiram în Romania” … Nu vreau sa cred asta! Poate acesta este aerul care se respira cand te afli în zona politicienilor, dar „Romania mea de dor” a ramas frumoasa si nepatata în inima mea!
    Cred ca este un scriitor deosebit Mircea Cartarascu, eu una nu am citit nimic din ceea ce a scris, dar nu e tarziu! 😆
    Iti doresc o saptamana frumoasa si colorata plina de inspiratie si mai putin aglomerata!
    Pupici, fete frumoase!

    • avatar Mirela spune:

      Din păcate are dreptate, Ella dragă! Acea Românie frumoasă există încă, dar nu pe stradă ci acolo, la cascade, munți, râuri repezi și unde îți place ție! Minciună era și pe vremea comuniștilor, și încă ce minciună gogonată, dar eram copii și nu înțelegeam, sau tineri și nu ne păsa.
      Să fie, am nevoie de o săptămână plină de reușite pe toate planurile, mulțumesc frumos, draga mea! 🙂

  2. avatar Diana spune:

    Daaa, multi se amagesc cu sute de prieteni online! Aproape ca ma mir cand ii vad pe unii oameni cum cauta sa obtina recunoasterea unor necunoscuti, cum isi consuma online timpul trairii. Cei mai tristi mi se par cei care „se indragostesc” online desi nu s-au vazut altfel decat in poze si unii se complac intr-o astfel de situatie ani si ani!
    Succes in cele ce le ai de facut, Mirela! Pupici! <3

    • avatar Mirela spune:

      Dragă Diana, exact acum, dacă mergi pe blog, vei vedea că eu citeam și comentam la tine, ceea ce e frumos, prietenos și mă bucură! 🙂
      Așa este, avem câțiva prieteni, dar eu nu cred în cei 5000 pe care-i afișează unii (excepție fac vedetele care au fani, de fapt), nu cred nici în sutele de like-uri cumpărate, nici în informațiile neverificate.
      Cât despre cei care se îndrăgostesc de-adevăratelea, cred că ar trebui să consulte un psiholog, cum să te amorezezi de o imqagine virtuală, care poate nici nu există în realitate?! Eu chiar știu un ”cuplu” care de 12 ani se știu, mai întâi de pe mail, de pe messenger, apoi blog, apoi twitter, apoi facebook, dar tot amână întâlnirea reală, fiind clar …de ce!
      Mulțumesc pentru urări, acum am emoții, nevoie de noroc, dar o să-ți spun în legătură cu ce. Te îmbrățișez! 🙂

  3. avatar Suzana spune:

    Multumesc mult pentru recomandari, draga Mirela.
    Iar citatele sunt aparte. Eu nu i-am citit cartile.
    Poate pentru ca anumite idei pe care le-am vazut, m-au facut sa ma intristez. Dar poate ca merita sa-mi reiau ideile principale!
    Si intr-adevar ‘cata vreme cauti, esti viu’! Adica este perfect!
    O saptamana minunata si inspirata! Sa te bucuri mereu de primavara! <3

    • avatar Mirela spune:

      Suzana, noi suntem un popor care-și proslăvește mai degrabă fufele de la televiziune, în loc să-și admire valorile. Cu Brâncuși cum am făcut?? Cu Blaga cum am făcut?? Câtă umilință să mai îndure un scriitor care e tradus în atâtea limbi străine, citit în toată lumea, admirat și premiat, care e citit de cei mai mari intelectuali români, dar care, asemeni doamnei Doinea Cornea, ajunge să fie considerat, din invidie și frică, altfel decât este. Am citit și eu la un popă bețiv , la niște agramați care nu-l înțeleg, la o gloată gen haită, lucruri urâte despre el, dar niciodată la intelectualii de marcă.
      E ușor să punem citate din Coșbuc și Eminescu, dar e greu să-i punem în lumină pe cei care, deși extrem de talentați, nu reușesc să treacă de bariera unor prejudecăți sau a unor pagini pline de venin.
      Mă bucur că ai hotărât să îți reieie ideile principiale, ești superioară, ai o cultură și o înțelegere aparte, e imposibil să nu-i vezi ORBITORUL talent.
      O săptămână minunată îți doresc! 🙂

  4. avatar Zina spune:

    Sunt oarecum de acord cu Cărtărescu. E nevoie de multă prudență și atenție să nu confundăm lumea Facebook s.c.l. cu lumea reală.

    Săptămână minunată, dragă Mirela!

    • avatar Mirela spune:

      Și ”oarecum” e bine să fim atenți, eu sunt cu ochii în patru, vorbă veche!
      Mulțumesc Zina, să fie o săpătmână ușoară și frumoasă! 🙂

  5. avatar Dana spune:

    Tare mi-au plăcut citatele alese de tine! Cât despre autor este unul dintre cei iubiți și controversați în același timp. 😊
    Seară frumoasă să ai, Mirela dragă și zile senine cu spor în tot ceea ce faci! ❤

    • avatar Mirela spune:

      Dana, ma bucur ca ti-au placut citatele! Sa stii ca exact asa este, daca nu esti controversat, inseamna ca placi tuturor, ceea ce nu e bine, e plat si lipsit de valoare reala.
      La fel iti doresc, o zi superba! 🙂

Leave a Reply