(28.04.2018)
Bine vă regăsesc, dagi prieteni din Clubul Condeielor Parfumate, la o nouă poveste  cu o temă frumoasă și incitantă.

Am oscilat între  La dolce vita de Fellini și La grande belleza de Sorrentino. L-am ales pe-al doilea, fiind, oarecum, fiul primului, fără de care poate că nu ar fi existat. Așa cum regizorul celui ales pentru tema de azi este elevul lui Fellini.

 

 

 

 

La grande bellezza – Marea frumuseţe, sau „o sclipitoare lovitură de cinema care îţi face inima să explodeze”.

Am ales pentru povestea de azi un film de o rară frumusețe. O succesiune de cadre mai mult decât de idei, de muzici divine, decât de dialoguri. Festinului vizual îi succede, așadar, unul muzical și un altul literar, rotunjite cu artă în fiecare scenă. Desigur, parfumul fiecărei imagini transpare scenă de scenă, cu voluptate, aproape fizic, aşa încât e imposibil să nu-l simţi sau imaginezi. Să fie adevărat că arta se cufundă într-un prezent superficial, rapid, efemer și iluzoriu?! Perspectiva lui Sorrentino asupra frumuseţii și artei face, practic, subiectul filmului.
„Viziunea lui Sorrentino asupra haosului şi dezordinii morale, asupra spiritului şi golului emoţional este, în acest moment, chiar mai întunecată decât a lui Fellini“, a notat Deborah Young, de la „The Hollywood Reporter“. Iar don Pedro Almodóvar a încadrat filmul în topul celor mai bune din 2013, clasându-l pe locul întâi.

După un debut plin de zgomot, discuții aparent sterile, suprapuse, o viață de noapte lipsită de sens dar și de bucurie, într-o Romă gălăgioasă și deloc ”eternă”, așadar după o primă parte (extrem de importantă) ceva mai dificil de urmărit, filmul se desfășoară magic, frumos, atrăgător, emoționant, captivant, minunat, voluptuos colorat, incitant, parfumat. Iată ce ne destăinuie Jep Gambardella, eroul filmului (jucat magistral de Toni Servillo):  “Cel mai important lucru ce l-am descoperit la câteva zile după ce-am împlinit 65 de ani e că nu mai pot risipi nicio clipă făcând lucruri pe care nu vreau să le fac. Când am sosit la Roma, la vârsta de 26 de ani, eram grăbit să ajung imediat, aproape fără să-mi dau seama, în ceea ce se poate defini ca vârtejul vieţii societăţii mondene. Însă nu doream doar să trăiesc viaţa societăţii mondene. Voiam să fiu regele societăţii mondene. Şi am reuşit. Nu voiam doar să particip la petreceri. Voiam să am puterea de a le face nereuşite.”
E firesc, după ce ai urmărit creația felliniană de zeci de ori, să te întrebi cum ar  fi arătat viaţa jurnalistului Marcello Rubini din “La dolce vita”,  capodopera unicului Fellini, la vârsta senectuţii?! Eliminând varianta sinuciderii ca formă de protest faţă de decadența unei vieţi artificiale, lipsite de sens, afișată de burghezia risipitoare a Romei (așa cum a procedat Steiner din filmul lui Fellini), poate că Jep Gambardella este o imagine a lui Marcello la anii bătrâneţii, un căutător asiduu al “marii frumuseţi”. Felul în care, asemeni lui Marcello, Jep colindă petrecerile nocturne ale Romei, plictisindu-se ironic și maliţios (ceea ce face deliciul meu) în preajma bogătaşilor şi pseudo-artiştilor care fac orice, numai artă nu, între conversații stridente, lipsite de substanță și femei cu adevărat frumoase (vezi întâlnirea nocturnă, în treacăt, cu superba Fany Ardant, sau întâlnirea din amintirea sa, nostalgică, cu iubita frumoasă din tinerețe),  te-ar putea face să crezi că jurnalistul sexagenar de azi ar fi un Marcello Rubini de ieri…Ceea ce apare obsedant în film, ca un leit-motiv, inclusiv muzical, este felul în care această societate lipsită de griji (în aparență) pare a fi cutremurată doar de ideea morţii care se apropie inevitabil pentru fiecare și pe care încearcă, zadarnic, să o uite, petrecând sau risipindu-se în fleacuri.
Așa cum am mai spus, filmul e construit dintr-o superbă înșiruire de cadre plastice, lipsite de continuitate, care creează o față tangibilă a personajului principal, devenit simpatic, prietenos cu noi, nu cu ei, chiar dacă  disperarea existenţială este înecată în băuturi fine, dansuri deşănţate, partide nebune de sex şi, din când în când, contemplări ale operelor de artă care au supravieţuit timpului.
Alăturarea vestigiilor unei Rome celebre cândva, vesnică posesoare a unor nepieritoare opere de artă antice, renascentiste, baroce, cu pseudo-arta supra-evaluată si intens promovată a unor vedete locale, întristează. Ne intristează țipetele unei fetițe chinuite,  obligată să arunce găleți cu vopsea pe un panou uriaș, în fața milionarilor care chiar susțin această terifiantă batjocură nu doar la adresa artei, ci a minorei și a drepturilor copilului. Bogații lipsiți de bucurie se adună eleganți, în nocturnă spre a părea mai tineri, alungând – a cât-a oară…moartea (bieții de ei) – prin chirurgia plastică ce i-a întinerit un strop. Privesc nepăsători cum răcnește fetița aceea chinuită, cum țipă isteric, cumpărându-i, pe bani grei (la propriu) aceste pânze murdărite. Scena este de o emoție care te cuprinde și nu-ți mai dă drumul ușor, dar nu o emoție frumoasă, ci tristă și umilitoare. Și poate neputință. Iubita lui Jep încearcă să ia atitudine, dar el o tempereză destul de cinic: sunt milioane în joc, nu le lua profitul. Și pentru că Marina Abramovic și-a avut părticica sa de glorie demult apusă, ni se oferă un moment în peisajul matinal, într-o lumină crudă de data asta, unde bogații plictisiți se adună pe scaune așezate ca la teatru, pentru a vedea spectacolul în care ”cea care așa se exprima artistic” se lovește, din plină alergare, cu capul de un zid. De mai multe ori. Se izbește.  Voit, căutat, regizat și dur, sângerând, pentru că așa consideră ea că se  poate exprima artistic. Și decrepiții aceia plătesc, apaludă, scriu, comentează, încurajează. Răutatea și plictiseala fac casă bună cu gălețile de bani și glorie câștigate mult prea ușor. Orice pentru glorie, orgoliu satisfăcut, celebritate și bani. Gloria aia efemeră, aplaudată de aceeasi gloată, glorie care niciodată n-a durat si nici n-o va face. Valoarea, talentul, opera de artă înnobilată de regulile clasice și universal valabile ale armoniei constituie  singura mare frumusețe, La grande bellezza, dovadă cadrele cu reveniri constante asupra imaginii Colosseumului învăluit în lumina  diverselor ore ale zilei, operele lui Michelangelo, care-ți taie răsuflarea prin marea lor frumusețe, picturile, sculpturile, monumentele de arhitectură care impresionează prin perfecțiunea și durabilitatea lor.

M-au cotropit imaginile sobre, elegante, baroce, care reușesc să redea ceva din strălucirea “cetăţii eterne”, contemplată aici ca un oraş al depravării şi al formei fără fond. Pentru că e dorit  grotesc,  spectacolul sorrentinian este tipic fellinian. Cum încercam să exprim mai sus, e o perpetuă glisare între imaginile care prezintă arta perenă, Colosseum-ul, Castelul Sant-Angelo, sculpturile vechi  și o pseudo-artă superficială, mediocră : lovitul cu capul de pereţi, mâzgălelile fetiţei nefericite, aruncatul cu cuţite într-o cântăreaţă, o grămadă de fotografii reprezentând același personaj într-un colaj absurd, care nu aduce spectatorului niciun mesaj estetic sau dispariţia regizată a unei girafe, demodată și lipsită de sens.

Castelul Sant’Angelo din Roma

 

Scenă din filmul premiat cu Oscar, “La grande belleza”

Scenă din filmul premiat cu Oscar, “La grande belleza”

Scenă din filmul premiat cu Oscar, “La grande belleza”

Scenă din filmul premiat cu Oscar, “La grande belleza”

Scenă din filmul premiat cu Oscar, “La grande belleza”

Vederea superbă a Colosseumului de pe terasa lui Jeb

Scenă din filmul premiat cu Oscar, “La grande belleza”

Scenă din filmul premiat cu Oscar, “La grande belleza”

Scenă din filmul premiat cu Oscar, “La grande belleza”

Scenă din filmul premiat cu Oscar, “La grande belleza”

Scenă din filmul premiat cu Oscar, “La grande belleza”

Scenă din filmul premiat cu Oscar, “La grande belleza”

Scenă din filmul premiat cu Oscar, “La grande belleza”

Scenă din filmul premiat cu Oscar, “La grande belleza”

Scenă din filmul premiat cu Oscar, “La grande belleza”

Chiar cu orice preț?! …

Toni Servillo in La grande bellezza (Paolo Sorrentino 2013)

Și dacă Jep a venit la Roma dorind să ajungă sus, să petreacă, să scrie, să iubească, să găsească mulțumirea și împlinirea, lucruri firești și posibile, după unicul său roman de succes constată că timpul nu mai poate fi pierdut acolo unde nu vrei să te afli. V-ați întrebat, oare, câți dintre noi suntem acolo unde nu vrem să fim și câți dintre noi petrecem timp de calitate?!
Pe lângă viața de noapte a Romei, regizorul ne trece prin fața ochilor clădirile cu puternic miros de istorie, puritatea din ochii copiilor, femeile dezgolite, artiștii care vor să strălucească, alături de nebuni și sfinți. Aceste cadre studiate și atent alăturate într-o superbă succesiune, dau filmului, alături de coloana sonoră absolut fascinantă, dinamism îmbrăcat în multă nostalgie. Îți vine să cauți, asemeni lui Jep, marea frumusețe. Pe care chiar o găsește de mai multe ori, odată în secvența iubitei din tinerețe, cea mai frumoasă fată din lume, pe care n-o va uita niciodată și despre care află că încă se gândește la el, dar pe care a părăsit-o pentru că voia să fie…liber. Liber, singur și nefericit. Dar știm oare de ce părăsim ceea ce iubim, de ce trecem pe lângă ”la grande belezza”?! Sau de ce Jep, care a scris un singur roman, în tinerețe, acum nu mai poate să scrie?!

 La grande bellezza”, acest film bun, premiat cu Oscar,  aduce în prim plan artistul pierdut în mulțimea mediatică a Romei decadente. Toată viața lui, Jep a fost în căutarea ,,marii frumuseți”. De ce o regăsește doar în lumea amintirilor?! Pe lângă destinul scriitorului incapabil de a mai scrie, frumusețea arhitecturală, accentuată de coloana sonoră emoționantă, se împletește cu  o sumă de caricaturi ale personajelor superficiale, din care parcă numai Jep este un om frumos, cu toate defectele sale, bolnav fiind de ironie și de prea multă sinceritate. Regizorul Paolo Sorrentino aduce, prin acest film, o ofensă snobismului, dar transmite sentimente profunde, cu replici savuroase venite din partea personajului principal care nu-și confecționează o altă identitate decât ceea ce este, de fapt. Moartea apare ca o eternă frică a omului superficial, iar scena în care Jep, pe acordurile mai mult decât emoționante ale muzicii  Dies Irae al lui Zbigniew Preisner este remarcabilă și face istorie cinematografică: el plânge pentru toată frumusețea pierdută, pentru toate momentele irosite, oamenii și fricile, neîmplinirile și, de ce nu, acel tânăr dispărut prea de timpuriu.
Protagonistul redescoperă  rădăcinile care dau sens vieții.  Rădăcinile despre care vorbește Sora Maria, sfânta de 104 ani care urcă în genunchi Scala Sancta. ”Știi de ce mănânc numai  rădăcini? Pentru că sunt importante”, zice sfânta, în vreme ce cardinalul, viitor papă, se delectează, sporovăind despre rețete culinare, cu tot felul de bunătăți.
………………………………..
  1. “The Beatitudes” composta da Vladimir Martynov (esecuzione Kronos Quartet). Tratta dalla colonna sonora de “La Grande Bellezza” di Paolo Sorrentino (2013).

……………………………………..

……………………………………..
Dies Irae – Zbigniew Preisner


…………………………………….

2. Tratta dalla colonna sonora de: “La Grande Bellezza”. Testo sotto/Lirics below Based on a 1789 poem by Scottish poet Robert Burns. Title: My Heart’s in the Highlands Artist: Arvo Pärt. Singer: Else Torp (soprano). Musician: Christopher Bowers-Broadbent (organ).

………………………………………………

Filmul abundă de parfum. E parfumul Romei eterne, al operelor de artă reale, care au dovedit timpului că sunt valoroase și valabile, al femeilor frumoase, îmbrăcate fie strident, posibil de niște designeri la modă cu prețuri pipărate, fie cu gust, precum Fany Ardant în scena întâlnirii întâmplătoare. Sau parfumul elegantului Jep. Cu precădere cel al apusurilor de soare de peste Colosseum, al răsăriturilor care învăluie castelul Sant-Angelo, al grădinilor îngrijite, cu pomi și bănci comode, al trandafirilor mereu înfloriți, al plimbărilor de pe lângă fluviu sau pe podurile învăluite în lumina zorilor, a înserării sau a lunii. Un parfum care se numește Roma.

Parfumul Roma de Laura Biagiotti e însăși dragostea eternă pentru orașul antic.  Coloană veche de templu, sticla adăpostește o licoare caldă, elegantă, potrivită oricărei vârste, senzuală, învăluitoare.
Lotus, iasomie și crin,  lemn de santal, cedru, patchouli și  mir, o adevărată Roma antică și actuală într-un superb flacon.

 


1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.


( Collection closed )
Link tool by Inlinkz

22 Responses so far.

  1. avatar IB says:

    Mirela, am scris. Cred cå e cam confuz, cred ca eu sunt cam confuza, sunt cu nasul in proiectul de final toata ziua, si altceva nu mai pot gandi :D.

    N-am vazut filmul, dar cand citesc, poezia mea parca e de la țară, comparativ :)) Dar probabil că așa ceva ar vrea să vadă Tanța, că pare ca din reviste.

    • avatar Mirela says:

      Dragă Irina, iar voi scrie printre hohote de râs!!! :)))
      Da, așa ceva vrea să vadă Tanța, că-i din reviste! M-ai dat gata cu Tanța, Oscarul și … bărbatul respectuos! 😉

  2. avatar Dana says:

    Ca de obicei, am găsit la tine o adevărată lecţie de istorie- a filmului, a parfumului, a Romei şi societăţii ei dintr-o perioadă anume. Imaginile sunt deosebite, coloana sonoră la fel, iar tu ai reuşit să mă convingi să vizionez filmul, chiar în seara aceasta. Când mă gândesc la câte capodopere cinematografice ne-au îndulcit zilele, câte capodopere olfactive continuă să ne înmiresmeze zilele, cât de greu este, într-adevăr să alegi între ele şi alegerea făcută de mine, parcă îmi vine să zâmbesc ironic, cumva. Mulţumesc pentru temă, pentru povestea ta foarte bine documentată, pentru tot, Mirela dragă! 🙂 Să ai o seară senină şi înmiresmată!

    • avatar Mirela says:

      Cât de frumos și cald ai scris, dragă Dana, cât de mult mă bucur că vei vedea azi filmul, pentru că e imposibil, la sensibilitatea ta, să nu rezonezi cu câteva cadre cel puțin, dacă nu cu întregul film, cu muzica absolut divină, cu jocul actoricesc de zile mari și punerea în scenă demnă de aplauze la scenă deschisă! 🙂

    • avatar Dana says:

      Și eu voiam să întreb care va fi următoarea temă și când?!?
      Înțeleg când un program este foarte încărcat și nu mai lasă loc pentru altceva.
      Să ai spor în tot ceea ce faci și mult succes în ducerea la bun sfârșit a tuturor celor propuse!
      Să culegi roadele eforturilor depuse cu mult drag! 🙂

  3. Mă bucur că ați ales acest film. Eu mai am jumătate din el. Încă rumeg. Încă sunt mișcată de ,,Nymphomaniac”. Ca întotdeauna, grija dumneavoastră pentru detaliu, pentru esență, subînțeles este năucitor de frumoasă. Zâmbesc!

    • avatar Mirela says:

      Nu toți pot înțelege acest film, te numeri printre ei.
      Pomenind aici un alt film, despre care NU ai scris în textul de azi, spui totul.
      Grijă pentru detaliu? Așa numești tu o bună alcătuire a unui text (dacă nu e al tău)? LOL!

  4. avatar Mala says:

    Grandoare, maretie, frumusete la superlativ, amintiri pe care Jep le are la indemina si amintiri dupa care trebuie sa alerge, un film de vazut, un film de adaugat la lista celor care stiu si pot sa marcheze o cinematografie care a dat lumii valori.

    • avatar Mirela says:

      Și tot ce e opus grandorii, măreției, pentru că acest film le are pe toate. Ai dreptate, cinematografia care a dat lumii valori. Ei au creat școlile de cinema!

  5. avatar Pandhoraa says:

    Cum spuneam si pe FB, nu am vazut filmul dar tu ai reusit aici sa faci nu doar o cronica a acestui film cat si radiografia unei epoci, a unor caractere transformate in personaje, ai reusit sa pui in cuvinte imagini care contureaza parfumul distinct al unei metropole sinonima cu istoria.
    “La grande bellezza”mi se pare a fi o moneda cu doua fete, ea reprezentand realitatea unei prezent care a trecut versus un trecut care este mereu prezent.
    Toate acestea invaluite in parfumul Laurei Biagiotti, Roma! 🙂

    • avatar Mirela says:

      Ai intuit perfect, ceea ce mă bucură în dublu examplar, ca cele două fațete ale monedei:”realitatea unei prezent care a trecut versus un trecut care este mereu prezent.”! Și asta fără să fi văzut, încă, filmul! 🙂
      Parfumul Laurei Biagiotti ne învăluie în amintiri despre Roma de câte ori ne învăluim și noi în miresmele lui!
      Mulțumesc, Pandhora! 🙂

  6. avatar Ella says:

    Buna dimineata, Mirela!
    Nu sunt la “locul meu” sunt la baiatul cel mare pentru ca saptamana asta este vacanta, a început de vineri, cand a fost ziua regelui si se va încheia weekendul urmator, asa ca sunt 100% bunica! 😀 Probabil ca voi fi mai lenta în comentarii dar am sa trec pe la toata lumea!
    Noroc ca ploua afara si stam cat de cat în casa azi! :d
    Despre film acum … Dupa doua tentative esuate de al vedea, cap-coada, ce sa spun? Cu exceptia imaginilor frumoase, nu am “trait” prea mult din acest film neobisnuit. A început foarte promitator, dar …. si atat! Cred ca nu este genul meu de film si ca si la “The English Patient”, zic: de ce a luat un Oscar? Dar desigur ca “de gustibus non est disputandum”!!! Probabil ca eu sunt “criticul ranchiunos” acum! 😀 Cred ca tu esti un “critic” mult mai bun ca mine! 😀
    Parfumul ales de tine este perfect! Laura Biagiotti imi place, dar nici acest parfum nu l-am avut decat o singura data. De ce? Habar nu am! M-am bucurat de mirosul cald, senzual și misterios al Laura Biagiotti Roma Donna Eau de Toilette. Parfumul combina aromele clasice cu arome florale. Cred ca e timpul sa-l mai cumpar o data … mai ales ca vine vara! 🙂
    Iti doresc o saptamana perfecta si sa va distrati bine de 1 Mai! Aici nu se serbeaza, noi avem 4 si 5 mai ca sarbatoare … dar asta e alta poveste!
    Imbratisari calde draga mea!

    • avatar Mirela says:

      Ce dor mi-a fost de tine, Ella dragă!
      Ei, nu e un capăt de lume, ai alte genuri preferate și e firesc să nu fim identici, altfel am fi roboței! :)))
      Gusturile nu se discută, sincer, eu n-am putut să urmăresc Parfumul după ce am citit cartea lui Suskind, mi s-a părut atât de slab filmul față de carte, dar de ce ar avea asta vreo importanță?! Toleranța și înțelegerea celuilalt sunt totul într-o prietenie și e mai presus de niște banale gusturi comune. 😛
      Mie începutul filmului nu mi-a plăcut, culmea, doar partea II, III și IV, adică restul! 😉 🙂
      Și mie îmi place Laura Biagiotti Roma Donna, pe care l-ai descris perfect!
      O, ce de zile libere, mă bucur mult pentru voi, bravo!
      Te îmbrățișez cu mare drag! 🙂

  7. avatar Suzana says:

    https://suzanamiu.blogspot.ro/2018/04/parfumul-unui-film-preferat-clubul.html
    Trec linkul aici. Nu este functional in tabel. Am incercat de doua ori, asa ca le-am sters.
    Nu am vazut filmul, asa ca nu pot sa-l comentez, dar parfumul
    “Roma” de Laura Biagiotti il stiu si imi place mult.
    O prezentare complexa si parfumata foarte frumoasa!
    Multumesc, Mirela draga! O saptamana excelenta sa ai!

    • avatar Mirela says:

      Suzana dragă, trebuie doar să scoți ”s” -ul din https, să fie http!
      Mulțumesc pentru participare Suzana, deocamdată voi suspenda povestea, fiind extrem de ocupată, dar după ce vedem cum e cu antologia, mă gândesc când aș putea s-o reiau.
      O zi minunată îți doresc!

  8. avatar Suzana says:

    Am mai incercat fara ‘s’ la http si vad ca asa merge. O sa tin minte!

  9. avatar Ionut Iancu says:

    Timpul nu îmi este la îndemână în ultima vreme, dar citind cronica dumneavoastră, atât de detaliată și plină de cunoaștere cinematografică și a parfumului, recunosc că este un film pe care îmi doresc neapărat să îl văd. Și, mai presus de orice, mi-ați reamintit de un vis mai vechi al meu, pe care vreau să îl împlinesc: să văd Roma la pas cu Poclid a mea. O zi inspirată așa cum vă este de obicei.

  10. avatar Matilda says:

    N-am văzut filmul ăsta, dar o să-l caut negreşit. M-ai făcut foaaate curioasă. 🙂

  11. avatar Diana says:

    Buna, Mirela draga!
    M-ai facut tare curioasa cu acest film! 🙂 In multe “faze” descrise ma regasesc, cumva, intr-o anumita masura – mai ales in ceea ce priveste “timpul petrecut unde nu vrem sa fim”. 🙂 Poate il gasesc online. Ups! 🙂
    Sper sa reusesc sa inscriu si eu o poveste parfumata… pana se “inchide” tabelul.
    Mult succes iti doresc, in tot ceea ce ai de facut! Pupici! <3

Leave a Reply