Postarea de faţă participă la concursul organizat de October Cat, detalii aici.
Desemnarea câștigătorilor se va face cu ajutorul unui juriu din care vor face parte Octo Cat și Maria Popescu de la Nova Pet Shop. Aici. Pisicuţele pot cere bipezilor să le înscrie la concurs, postând un text şi câteva poze dulci! 😉
Serafina, o iubire cu blăniţă, gheruţe şi tors
A spune că o pisică are stăpâni e ilar, nu doar fals. Pisica pune stăpânire pe inima ta, odată ce te-a găsit. Poţi fi prietenul ei 
pe viaţă, nu te va trăda, dar nici tu n-o vei face. Pentru că ea te găseşte. Dacă se întâmplă, totuşi, s-o cauţi tu, te va recunoaşte şi va veni, sau nu, după tine. Accept-o, dar nu o sili să te urmeze, pentru că ea ştie mai bine dacă şi când e cazul să vă împrieteniţi şi să facă parte din viaţa ta. Te simte şi ştie. N-o respinge dacă te urmează, n-o sili, dacă nu te recunoaşte! Are aerul că te întreabă:”unde-ai fost şi de ce m-ai lăsat să te aşteptat atât, sunt la capătul puterilor!”…Sau:”Du-te, nu eşti din neamul meu!”… După care te urmează, intrând adesea pe uşa din spate, ca imediat să-şi ocupe locul ei firesc, pe canapeaua sau fotoliul cel mai bun din casă. Şi în inima ta.
Serafina este, oficial, pisica fiicei noastre, scumpa de Enya, fiind a tuturor celor 
din casă şi a nimănui. Enya mea şi-a dorit foarte mult o pisicuţă. Serafina e de aproape 5 ani în casa noastră, devenită casa ei, evident, pentru că ea ştie şi ne învaţă, la rându-i, care sunt cele mai confortabile locuri din apartament. Vara, Serafina găseşte locul cel mai aerat, umbrit şi răcoros, iar în timpul iernii, pe cel mai cald şi ferit de curent. Nu e o glumă, pisica descoperă, iar noi învăţăm.
Zilnic are loc câte o întâmplare nostimă, ca intratul în orice cutie, orice pungă sau orice dulap deschis! Dar nu putem uita comportamentul ei foarte pisicesc, exprimat în toată splendoarea lui odată cu primul nostru voiaj mai lung, prin Europa. Am lăsat-o acasă cu mama, bunica Enyei dar şi a Serafinei, altfel pisica nu acceptă tovărăşie. Mare iubitoare de pisici, mama şi-a intrat uşor în rol. Dar Serafina nu prea…Nu pentru că n-ar fi fost iubită şi răsfăţată, ci pentru că noi, familia ei, am plecat departe de casă, lăsând-o aşa, singură-fără-noi şi fără să cerem 
aviz de plecare de la Domnia-Sa pisicească! Cu o săptămână înaintea plecării, Serafina ştia deja. A intrat în toate valizele, s-a culcat acolo, ne-a împiedicat să le umplem şi a fost agitată, enervantă şi sâcâitoare. Pui scump! Enya voia să o luăm cu noi, i se părea firesc, dar nu se potrivea cu Riviera veneţiană o pisică ce fuge de soarele fierbinte! Ca să nu amintesc de celelalte inconveniente. A doua oară când am plecat în vacanţă, s-a îmbolnăvit cu o zi înainte plecării, trebuind dusă la veterinar. A urmat un tratament cu injecţii şi s-a făcut perfect sănătoasă, dar numai noi ştim prin ce-am trecut cteva zile, ştiind că trebuie dusă cu taxiul, iar mama neavând permis de conducere. A avut noroc cu taximetriştii iubitori de pisici.
La revenirea acasă ne-a întâmpinat cu un aer absent, rece, superior. Am pupat-o, ne-am repezit cu drag la ea, dar a preferat să-şi facă toaleta şi să adulmece doar bagajele, care miroseau a Adriatică…Ne-a aplicat şi câteva mici zgârieturi şi muşcături, ca s-o lăsăm în pace. Eram frânţi, aşa că ne-am culcat 
imediat după duş…Serafina a venit la mine mai întâi, era târziu… Nu dormeam, eram prea obosită şi mă durea capul de la aerul condiţionat din maşină. S-a apropiat de mine, s-a lipit cu drag de tămpla mea şi a început să toarcă. Durerea a dispărut ca prin farmec. Apoi am adormit amândouă. A doua zi am găsit-o dormind în patul Enyei, lipită, topită în ea, întinse amândouă în dimineaţa caldă de iulie, cu soarele insinuându-se printre jaluzele, dar nepăsătoare şi abandonate somnului, aşa cum numai fiinţele tinere pot să fie. Odată trezite, şi-au luat micul dejun fericite: se regăsiseră.
Ce lecţie ne-a dat Serafina! Am lăsat-o singură, chiar dacă în grija unei bunici la fel de iubitoare ca noi. Dar fără noi. Ne-a pedepsit: odată îmbolnăvindu-se, apoi arătându-ne că şi ea ar putea să se înstrăineze, să nu ne mai vrea, fie şi pentru o zi. Iar când a avut ea probleme de sănătate (trecătoare, dar totuşi…), mi-am apropiat şi eu obrazul de frumosul ei chip. Şi m-am simţit atât de primitivă că nu ştiam să torc…Ea ştie, iar torsul ei ne face bine.
Prietena şi modelul meu, PISICA! O iubire necondiţionată, un exemplu pozitiv, o minune pe care ne bucurăm s-o avem zilnic între noi.
Da, da, daaaa! Votez Serafina! este o dulce, o cunosc si eu! Cea mai dulce! Tin pumnii sa câstigi! Pupici
Miau multumim! Toate pisicutele ar merita! Te pupam si noi! 😛
Frumos! :)Are niște ochi, mamă-mamă 😀 Succes mult!
Serafinuţa adoră complimentele, doar e pisică! 😛
E splendidă!
Veți câștiga cu minunăția asta de pisicuță!
Îmbrățișări!
Conteaza ca e o minunatie! Multumesc! 🙂
Bafta! Si poate ne spuneti si cum sau unde se voteaza… 🙂
Pentru inscrieri: http://octocat.org/2011/10/concurs-destinat-iubitorilor-de-animale/
E un juriu. Dar important e să fie ceva de suflet pentru pisi scumpă! 😉
E o frumusete, dar cat de sensibil e textul!
Imi place ca are nasul mic si frumos. Si ochii, are dreptate Octo cat, o minune. Succes daca e concurs. O zi frumoasa maine!
Da , Serafinuţa e „cârnuţă”, ceea ce îi dă o drăgălăşenie în plus! Mulţumesc, deja e mâine. Să fie pentru noi toţi! 🙂
Miao, m-am topit… Îmi tremură mustăţile de încântare! Frumoasa Serafina va avea întotdeauna un loc în inima mea de motan! 🙂
Si noi ne topim de dragul tau, esti motanul celebru al blogosferei! Poate o sa va cunoasteti odata, cine stie! Miau-pupici! 😛
Imi plac ochii ei
Are asa o eleganta si emana multa sensibilitate
Aliceee, dar chiar asa este, ai spirit de observatie si cred ca iubesti animalutele! O zi frumoasa! 🙂
wow, dar ce coloratie interesanta are pe cap! Nu numai culoarea, dar mai ales forma pe un fond predominant alb! Serafina voastra nu face pui?? 🙂
Da, Enya mea spune ca Serafina e o pisica blonda cu breton saten suvitat! Iti dai seama, ce diva! 😉
Pui, nu cred! Respinge motanii, noi am incercat. E cam misandrina, i-a batut mar pe vreo doi. Mai incercam! 😛
O pisicuţă atât de frumoasă nu mai are decât Vania ! Prima fotografie e de divă hollywoodiană ! 😀
Da, seamana ca doua surori, niste frumuseti! Uite aici, de ziua Natasei:
https://mirelapete.dexign.ro/2010/04/nata%c8%99a/
Ai impresia ca sunt impreuna!
Chiar ca e o diva, cel putin asa se cpmporta! 😉
Mirela, imi esti si mai aproape sufletului meu pisicesc(si nu numai) dupa ce am citit povestea ta despre Serafina.Poate ca unora le vine sa rada, dar de cand avem si noi pisici, uneori simt ca ele se cred oameni, iar eu, pisica.
De-ar stii oamenii cate ar invata de la un animalut!De-ar stii ce mult i-ar ajuta un animalut!
Sunt atatea animale fara stapan si mai multi oameni singuri, bolnavi…Ce i-ar costa daca ar adopta un suflet iubitor?
Azi e Ziua Mondiala a Animalelr!
La multi ani , dragi animale!
La multi ani, dragi oameni buni!
P.S.Am facut un videoclip dedicat animalelor de ziua lor.
Multumesc, Gabi!
LA MULTI ANI ANIMALUTELOR DE ZIUA MONDIALA A ANIMALELOR! 😛
Daca unii oameni vor sa ramana reci, singuri, egoisti, noi nu mai putem sa-i sensibilizam. Macar de nu le-ar face rau animalelor… Sunt si cei care nu pot din cauza alergiilor. Dar majoritatea ar putea sa ia un animalut, cum spui tu, Gabi, care ai luat-o pe micuta Lizuca fara sa ai palate, viloaie sau sa fii singura, ba chiar aveai doua pisicute, iar cu Lizuca , trei! Sa traiasaca si sa te ajute si pe tine, inveselindu-ti fiecare clipa a vietii!
Vin sa vad videoclipul, o sa il pun in comentariu daca nu te superi!
Numai bine, Gabi! 🙂
Am ajuns la concluzia că numai fraierii nu au pisică!…
Aş vrea să citească asta cât mai mulţi fraieri! Aşa, ca o temă de…rezolvat! 😉
Snejinka-i extaziat
mulţumim mult pentru invitaţie, vă ţinem lăbuţele şi pumnii şi inimioarele să aveţi CE MERITAŢI adică succes maxim
SERAFINA-i cea mai lady dintre miiiiiiiii de lady
CELLA, Snejinka ar fi bine sa participe, e un frumos si-un scump! Va pupam, miau! 🙂
Ha, ha, ha….
Dupa noul cod civil pisica sotiei mele nu-i si a mea…
Sotia ta e mai bogata decat tine, hahaha! 😉 Numai bine!
de acord cu Vania…sunt o fraiera 🙂
Dar te poti trata! Pupici! 😉
Aoleu, ma uitam la comentariul lui Vania :)) Mai, eu am o matza din vecini, nu stiu ce face, s-a aciuat, sa fie sanatosa, eu mi-s cu cainii, mare fan… dar tot nu pot sa nu remarc ca Serafina tare-i faina 😉
Serafina maiu-multumeste! 😛
Pisica din vecini te-a simtit de om bun, clar! 🙂
E bine si cu cateii, sunt sufletele bune , iar daca iti plac, asta este. Si mie imi plac, dar pisica e pe locul I. Cand voi avea casa cu curte, iau si caine. 😉
Mirela,
Să-mi spui unde o votez pe Serafina- este o doamnă elegantă și alintată!!( sper că n-am comis vreo indiscreție).
Succes!!
Nu, asa este! Doar ca-i domnisoara, asta fiind voia ei! Gina, sa stii ca si ea ne alinta pe noi cand simte ca avem nevoie. 😛
Juriul e format din specialisti, dar „votul” tau de aici e extrem de valoros si s-a notat. Miau-multumim! 🙂
Încântător! Mai-mai că-mi vine să nu mai fiu nici eu fraier… 😀
Multumim, Max Peter! 🙂
Ce-ar fi sa postezi odata carti postale sau marci postale cu pisici? Cred ca sunt multe si interesante, dar sa fie ceva mai vintage, stii tu, cu care ne incanti la tine!
Dupa care, pisica va veni firesc! O zi frumoasa! 🙂
Cred ca acel concurs are un castigator, deja… Serafina e aproape la fel de frumoasa ca Betty a mea (sunt si eu mama de pisica, Mirela, asa ca-mi iubesc odorul, ce sa-i faci? ) si va felicit pentru iubirea pe care i-o oferiti! La multi ani impreuna, pisicosilor! 🙂
O cunosc pe Betty a ta, e o scumpa de pisicuta, am citit la tine o poveste foarte frumoasa despre sufletul bun si dragalasenia frumoasei Betty! 🙂
Multumim, Gabriela!
La multi ani si lui Betty de Ziua Mondiala a Animalelor, care sunt mai umane adesea decat multi oameni. Va pup, miau! 😛
Daca eu m-am indragostit de Serafina..gandeste-te la Jami,cum este 🙂
A, pai Jami e un bandit frumos, ca sa ma exprim in termeni „motanicesti”, stii tu! Tare dragut este. Miau pupici! 🙂
Rar am avut o pisică doar a mea. De obicei, au fost de împrumut. De la vecini, de la fiica mea sau de la oricine și-a luat o pisică și n-a mai avut chef de ea. Și acum, motanul care ne stăpânește curtea e dat de cineva care n-a mai avut chef să-l îngrijească. Dintr-o pisică de apartament, s-a transformat în una de curte, căreia îi place și în casă, în serile răcoroase, dar și afară, la vânătoare sau la joacă cu bracul și teckelița. Acum vechii stăpâni l-ar vrea înapoi. Dar nu definitiv, ci doar pentru o lună-două. Am refuzat să-l returnez în condițiile astea. Le-am zis că numai l-ar chinui, acum, că s-a învățat cu libertatea.
Ai dreptate! Odata invatata cu curtea si zbenguiala, se reobosnuieste greu cu apartamentul. Dar exista si reciprocam. Daca ai fi vazut in ce conditii statea Serafina la curte cand am luat-o de pui , n-ai crede ca e aceeasi pisicuta! Te porti frumos cu motanul, bine faci ca nu-l dai inapoi celor care l-au parasit atunci cand l-ai adoptat! Ai un suflet bun, miau! 🙂
poza „gânditoare” este mai mult decât grăitoare, iar atitudinea o cunosc foarte bine de la una dintre răsfăţatele mele 🙂
O, daca ai mai multe rasfatate esti cu atat mai fericit! Sper sa te inscrii la conscurs! 🙂
E absolut superba, atat de expresiva! Nu ma mai satur s-o privesc!
Azi am reafirmat pe blogul meu ca animalele au emotii… mai ales pisicutele!
http://zbateri.blogspot.com/2011/10/iubire-pisiceasca.html
E o scumpa! Da, sigur ca au emotii, sunt sensibile si trebuie protejate tocmai pentru ca sunt sensibile, pentru sufletelul lor mare si simtitor! Vin sa citesc, o seara frumoasa si o zi buna maine! 🙂