De ce aprilie?! Poate pentru că suntem în luna în aprilie, chiar dacă nu prea se simte. Și pentru că în aprilie, într-o seară, m-am întâlnit cu primul liliac înflorit. Nu, nu a înflorit dimineața, nici noaptea, ci atunci, seara. La ora magică, atunci când nu știi dacă noaptea parfumată de primăvară tânără se lasă brusc peste fire, sau se preface că-i deja caldă și tărăgănează...până când soarele dispare total, lăsând umbre viorii, pline de promisiuni. Poate și pentru că, în timp ce un băiat mă invitase la plimbare, m-am ”lovit” de el. De ciorchinele de liliac, nu de băiat!

Rupi pâinea caldă și adânc parfumată cu două mâini…dar câte mâini au muncit ca tu s-o ai la masă?! Mulțumește-le! Mulțumește holdelor aurii, presărate cu senin de albăstrele și stropi sângerii de maci, sub soarele de iulie. Acolo, un bob mititel se dă peste cap în vârtejul morii, se umflă sub mâna brutarului, se aurește în cuptorul dogoritor, și toate astea doar pentru noi.

August, luna lui Gustar! O lună plină, bogată, de vară matură, de poftă de fructe mari și parfumate, de salate aromate din roșii uriașe, ardei grași și castraveți proaspeți, care au mireasmă de apă cristalină. E atât de bun august cu noi! La mare, apa miroase mai sărat ca oricând, nisipul e mai luminos și mai auriu, zilele, devenite un pic mai scurte, dau nopților mai multă savoare, briza se încarcă cu aromele aduse din piețe, livezi, parcuri și terase, făcând din vacanțe un deliciu.

Poșetele. Poșete din piele, cu miros frumos de marochin, cu croi clasic sau mai puțin convențional, mici, mari, uriașe, cu capse, fermoare sau curele, cu mânere sau curea pe umăr, în culori naturale sau colorate pastel, ca anotimpurile în toată splendoarea lor, ori dimpotrivă, în nuanțe tari, pentru a marca o pată de culoare voită în ansamblul vestimentar...Cine să nu le iubească?! Și cum să nu admiri un croi elegant al unei poșete florentine, din piele naturală moale, maro, ocru, roșcată sau neagră, sau în două-trei culori, bine asortate între ele?!

Vara nu mai e demult doar un anotimp. Vara e o derulare leneșă a orelor zilei și a puținelor, dar intenselor, ore ale nopții. Dimineți de vară, cu rouă pe trandafiri, cu cireșe de la gheață și mic dejun luat pe terasă, sub umbrele zorilor, care te adăpostesc de soarele zâmbăreț.

Sub tălpile noastre goale, se lăsau strivite, fără suspine, firele de mătase verde, lăsându-și  seva de viață dătătoare… -A ce miroase iarba? -A verde, a câmp, i-am răspuns micuței mele, care la cinci  ani deja începea să simtă, ca și mine, miresmele cele mai subtile. Simț pe care și-l dezvoltă pe zi ce trece, ca văzul, auzul sau tactilul. – A…verde? Așa cum oranjul miroase a portocale și roșul a […]

Vara! Plină de promisiunile vacanțelor așteptate, de zile solar-diamantine, de nopţi catifelat-violet-albastre, dimineţi trandafiriu-aurii și seri oranj, scăldate-n ametist, toate încărcate de miresme doldora de nuanţe, de tonuri muzicale şi tonuri cromatice. Iunie, zori de zi iviți de după coama dealului sau din largul mării mătăsoase, aduce aerul pur şi rozul trandafirilor înrouraţi, boboci care răsar glorioşi, pentru a înflori nestingheriţi, atât timp cât vara îşi păstrează tinereţea, dar chiar şi la maturitatea falnicului anotimp.

Venirea verii aduce cu sine o cromatică mai coaptă, un cer mai puternic, albastru intens sau înnorat intens (!) şi o vreme caldă, poate prea fierbinte uneori, care te ia violent în posesie. Se spune că trupul și sufletul nu au aceeași viteză de deplasare. Dinspre primăvară către vară, călătorim puţin câte puţin şi cred că senzația pe care o încercăm în vară vine dintr-o diferență de inerție: trupul se deplasează fără probleme, adică îl înveșmântezi cu ceva adecvat zilelor aurii sau cald-ploioase și este al verii. În vreme ce sufletul e mai greu de urnit: se leagă de dimineţile tinere şi senine, de iarba verde presărată cu păpădii, de parfumul liliacului, de tinerețea primăverii, de care nu simți că ești legat decât în momentul în care intri în vară.Treptat, când ești complet inundat de parfumurile și fluidele noului anotimp, când ți-a venit și sufletul la loc şi spui:”asta-i vara!”, o iei din loc către toamnă, de care ți-a fost (poate) dor, aspirând deja la o nouă primăvară, de care îţi va fi şi mai dor, ca de frumusețea la care nu ai acces imediat, dar de unde imaginația şi dorul îți trimit semnale.

Distincție, eleganță, generozitate, mărinimie, cavalerism…noţiuni prin care definim nobleţea, cuvinte aparent abstracte, scoase din DEX, dar care redau şi explică taina unui cuvânt preţios: nobleţea. Să vedem: eleganţă. Da, eleganţă în comportament, în limbaj, în atitudine, în gândire, în aspect.

"Visez, deci exist". (August Strindberg) Visăm! Visăm? Visăm...Să fie visul calea către stele, către infinit, către un absolut la care tindem...visând?! Ne urmărim, oare, visele către vârfuri, în seninul înalt al uni cer fără limite? Nimic nu ne limitează mai mult realitatea și cred că nimic nu ne ridică mai mult decât un vis. Sau mai multe vise. Visăm la propriu, visăm cu ochii deschiși și visăm să realizăm ce ne propunem, să ne împlinim dorințele.