Dansând în iarbă, cu jazz şi popcorn. Cum a arătat seara 1 din Jazz in the Park(sursa)

Da, am fost toți  și mergem și deseară, dar și mâine seară! Și ne-a plăcut atât muzica de jazz, cât și atmosfera, deoarece Clujul știe să organizeze evenimente artistice frumoase!

”Iar dansează Clujul în parc.  “Theese are a few of my favorite things”. Se aude între copaci. Lumina mov-purpurie tremură, reflectată pe suprafaţa lucioasă a microfonului de scenă. Tremură, se stinge, se reaprinde, dansează. Pe suprafaţa lucioasă a microfonului de scenă. Reflectoarele aruncă lumină în fascicule dinspre mica scenă care pâlpâie în culori-flash înspre copaci şi alei. Un sfert de lună e pus pe cer probabil doar pentru ca pozele să iasă şi mai bine, muzica îţi traversează toate straturile (presupunând că am fi construiţi în straturi), fiindcă se aude Live cum nu o să se audă niciodată la boxele tale de acasă. Miroase a tei. Şi e lume, lume, lume, lume, în Parcul Central, în prima seară 2014 la Jazz in The Park. „These are a few of my favorite things”, cântă Teodora Enache de pe scena dintre copaci, în faţa sutelor de oameni, aşezaţi pe scăunelele din faţă. Şi peste tot prin parc.”

10511338_772323409456976_3255736022874055338_n

646x404

Mie mi-a plăcut foarte mult atât Luz Azul, cât și  Teodora Enache, în concert cu Lars Danielsson, un muzician suedez „care face furori la contrabas, ca dirijor și compozitor deopotrivă”.

Programul detaliat al Festivalului: Jazz in the Park!

”Duminică, 6 iulie, ultima zi a festivalului Jazz in the Park, cel care aduce muzica bună în Parcul Central din Cluj-Napoca, vine cu o serie de evenimente gândite pentru a petrece o duminică frumoasă. Jazz in the Park, eveniment organizat de agenţia Fapte, continuă duminică, 6 iulie, cu numeroase activităţi, de la târgul din Parcul Central de unde vă puteţi cumpăra produse de artizanat, lucruri handmade sau obiecte de anticariat până la concerte. Les Elephants Bizarres – proiect acustic După încercările reuşite de la ediţia trecută, organizatorii Jazz in the Park au provocat o nouă trupă rock să vină cu un proiect acustic la festival – Les Elephants Bizarres. Trupa bucureşteană a fost înfiinţată în 2007, definindu-se ca o trupă electro-pop-rock cu influenţe diverse. O prezenţă constantă la festivalurile importante din ţară, Les Elephantes Bizzares au împărţit scena cu trupe precum Moby, Motorhead şi Kasabian. Pentru Jazz in the Park, au pregătit un proiect acustic ce n-a mai fost auzit până acum la Cluj-Napoca. Concert extraordinar Mélanie Pain (vocea Nouvelle Vague) – Opera Maghiară, ora 20.00 Născută la Caen, Franţa, Mélanie Pain a studiat ştiinţe politice şi a lucrat în publicitate înainte de a-şi începe cariera muzicală. În 2012, artista a lansat albumul Bye Bye Manchester, pe care l-a promovat în Europa, dar şi Australia şi Hong Kong.  Mélanie a mai concertat în România la Bucureşti, Timişoara şi Alba-Iulia şi ajunge acum pentru prima dată la Cluj”. (Citeste mai mult: adev.ro/n88jwk)

În aseara aceasta va fi….Moonlight Breakfast !

MERITĂ!!!

10462916_652569298153286_4320100702387622807_n

Categories: Diverse

6 Responses so far.

  1. avatar Gabi says:

    Distractie placuta, Mirela!In orasele mari sunt astfel de evenimente, acum vreo luna am fost la Timisoara si am participat si eu la un eveniment muzical deosebit in Parcul Rozelor.Si la mine in oras sunt evenimente, am auzit de unele, dar prefer sa stau acasa.
    Weekend minunat!

  2. avatar Zina says:

    E plăcut să participi la asemenea evenimente clujene chiar și numai prin intermediul blogului tău. Mulțumesc, Mirela ! 🙂

    • avatar Mirela says:

      Mă bucur dragă Zina, mi-am făcut timp special, deoarece Clujul a avut foarte, dar foarte multe evnimente culturale și distractive. Eu nici n-am scris despre concertul lui Billy Idol, despre We are Rocking the City, Gala UAD, multe, foarte multe alte evenimente superbe la care a fost Enya mea cu colegii, dar și noi. 😛
      Să ai o vară minunată alături de cei dragi! 🙂

  3. Ferice de voi, pare ca vara concertelor de tot felul s-a dezlantuit la Cluj! Vacanta placuta, dragilor, de pe unde o sa mai ”transmiteti” anul asta? 🙂

  4. avatar elly weiss says:

    Frumos eveniment 🙂 Numele e inspirat, cred, de numele unui festival rock numit Rock in Park 🙂

Leave a Reply