Klimt

Gustav Klimt: Mama și copilul

Poate pentru că nu avem amintiri mai vechi decât cele datând de pe la vârsta de trei-patru ani, și acelea estompate de trecerea timpului, dorim, odată în plus, să fim noi înșine părinți, mame, să avem proprii copii! Aceasta pe lângă celelalte o mie de motive și dragi dorințe! Îmi amintesc parfumul, de o puritate fără seamăn, al fetiței mele din vremea când era bebeluș și mă apropiam, cu ochii închiși de creștetul  ei drag,  pentru a-i da din energia mea și a-i sorbi o adiere de mireasmă incredibilă, de miere, de boboci înrourați de trandafiri răsăriți dimineața, de lapte cald și adieri vrăjite, de pișcoturi fine și cer senin de iunie.  Multă vreme a dormit doar legănată în brațe, așa că brațele mele, pe atunci foarte subțiri, deveniseră de o rară forță, pentru a-i proteja somnul care venea dificil altfel… Mult mai energice, brațele lui Xaba îi ocroteau somnul nu doar devenindu-i leagăn, ci și plimbând-o prin toată casa, ca ea să doarmă liniștită. Sănătoasă tun, niciodată n-am putut afla de ce a dorit ca leagănul primelor luni să-i fie brațele părinților, deveniți pe-atunci niște somnambuli topiți de drag și de dorința ca puiul lor să aibă somn bun, fie și purtată de pe brațe materne, pe brațe paterne, zi și noapte. Plimbări în care îi sorbeam parfumul de bebeluș frumos, curat,  de o rară dulceață și pe care mi-l pot aminti, uneori, doar apropiindu-mă de părul ei mătăsos, care păstrează și azi ceva din mireasma acelor zile pure, unice, de nesomn, de oboseală, dar de o tandrețe și iubire fără seamăn. Acele divine zile în care chemam îngerii să ocrotească somnul scumpei noastre, în care ne întindeam aripile să o apărăm de orice ar putea strica armonia, în care urmăream și foșnetul perdelei în adierea zefirului, pentru a nu deranja. Acele zile cu parfum inconfundabil de dragoste eternă.
Parfumul unic al puiului nostru drag poate că era și al nostru, pe când eram noi înșine puii dragi și mici ai cuiva, …Pui care va rămâne puiul nostru veșnic, așa cum și noi rămânem veșnic puii cuiva, ai celor care ne-au dat viață și ne-au crescut și încă se gândesc și-și fac griji pentru noi. Mama…Ocupată, studentă în ultimul an de Medicină, cu examenul de Stat în cârcă și cu mine pe cale de-a veni pe lume, poate prea tânără și prea prinsă cu studiul, fără o casă, un cămin, cu tata făcând naveta în orașul în care, la un după venirea mea pe lume, au acceptat să se mute temporar. Păcat că nu-mi pot aminti coșulețul-leagăn  peste care mama se apleca să mă hrănească, iar eu refuzam, deoarece nu-mi plăcea laptele de vacă din biberon, iar altul nu era, căci mama slăbise din cauza învățatului noaptea și nu prea se găsea nimic altceva pe-atunci. Toate astea  făcându-i  mamei griji în plus…Leagănul meu cred că avea parfum de ceai îndulcit și suc de mere și morcovi, dar și de multă, foarte multă  dragoste! Bănuiesc că toți bebelușii au mirosul acela cald și plăcut, cei iubiți, doriți, ocrotiți și îngrijiți, așa cum ar trebui să fie toți copiii acestei lumi. Cum ar fi obligatoriu prin lege să fie!  Leagănul e prima noastră casă, odată desprinși de mamă. Acolo, dacă te știi în siguranță, niciodată nu vei mai fi pe drumuri. Amintirea leagănului există undeva în ființa noastră și o mamă se apleacă mereu, cu dragoste și ușoară îngrijorare, peste fețișoara adormită, veghiind, urmărind, așteptând să adoarmă puiul, apoi așteptând să se trezească. Parfumul acestei griji materne este parfumul leagănului. Miresmele prețioase de căldură ivită din prea mult drag, de flori proaspete, miere și lapte cald există, vă asigur. Dar leagănul copilului iubit, neprețuit, degajă mireasma inconfundabilă a dragostei fără sfârșit, pentru că dragostea pentru copiii noștri e imensă, mai puternică decât orice pe lumea asta și dincolo de ea! Leagănul puiului meu are parfumul unic al izbânzii, al iubirii, al unității, al încrederii, al forței, al nemuririi, pentru că  mamele nu mor nicicând de tot, doar pleacă puțin, târziu sau poate prea devreme, așteptând cu lacrimi în ochi, lacrimi nicicând secate, să le reînviem, amintindu-ne cu mare drag de Ele. MAMA universală, eu, tu, ea, poartă, ca o aura edenică, Parfumul legănului, veșnicul parfum al indestructibilității dragostei pentru viața cu care, iată, mama continuă de fapt viața însăși pe acest pământ. Care va fi mai bună, dacă fiecare mamă își va iubi, crește și educa așa cum trebuie copilul. Să iubească, să ocrotească la rându-i, să respecte ce-i bun și drept. Încă din leagănul parfumat cu Iubire, Grijă și Responsabilitate. Cu cel mai frumos parfum.
La mulți ani frumoși mamei mele! La mulți ani frumoși scumpei mele fetițe, 100 de ani fericiți îi doresc cu drag! La mulți ani mamelor din întreaga lume! La mulți ani și taților care, cu cei mici în brațe, se plimbă îngrijorați să le aducă somnul, care îi învață să fie curajoși, să facă sport, să fie drepți, da, la mulți ani și taților care înțeleg că și ei sunt la fel de mame ca și iubitele lor soții!

CÂNTEC SFÂNT

           de Șt. O. Iosif

 Cântecul ce-ades ti-l cânt

Când te-adorm în fapt de sarǎ,

Puiule, e-un cântec sfânt,

Vechi si simplu, de la tarǎ.

 

Mama mi-l cânta si ea,

si la viersul lui cel dulce,

Puiul ei se potolea

si-o lǎsa frumos sǎ-l culce.

 

Azi te-adorm cu dânsul eu,

Ieri – el m-adormea pe mine,

si – adormea pe tatǎl meu

Când era copil ca tine …

………………………

Dragoste de mamă

de Vavila Popovici

Bucură-te că mă ai,
Că-ţi sunt încă mamă!
Bucură-te de încrederea şi sfatul pe care ţi-l pot da
Şi nu uita: o mamă ştie întotdeauna să asculte,
Să dojenească şi să ierte.
Ochii mamei privesc numai cu dragoste. 
Copilul meu, ascultă poveşti adevărate:
…cum înveleam cu grijă, în timpul somnului,
Trupul mic, descoperit,
Cum vegheam, uneori, nopţi întregi asupră-ţi,
Cum trezeam îngerii din somn
Şi-i rugam să-ntindă aripile lor ocrotitoare…
Copilul meu, bucură-te că mă ai, 
Că-ţi sunt încă mamă!
Şi lasă-mă să-ţi mângâi obrajii, să-ţi sărut fruntea,
Să te binecuvântez.

 

Și pentru că eu niciodată nu v-am lăsat fără parfum la povestea parfumată, am adus azi un minunat Bvlgari Petits et Mamans, creat pentru bucuria copiilor și a mămicilor. Este un parfum exclusivist care conține bergamotă siciliană și lemn de trandafir brazilian. În timp ce apa de toaletă L’Occitane’s Body & Hair Mom and Baby este destinată pentru a fi folosită atât de mamă cât și de copilaș, împreună. Două ape înmiresmate, ușoare, plăcute, proaspete, care fac bine copilașilor și mămicilor.

 

 

 

 

 

44 Responses so far.

  1. […] găzduiește Povestea parfumată, iar parfumul de leagăn îl mai găsiți […]

  2. avatar pandhora says:

    cata emotie in cuvintele scrise de tine Mirela,se vede,se simte ca esti mama…
    “pui” suntem cu totii,mame nu…
    eu nu am reusit sa fiu mama dar sunt fericita pentru toti puii care au mame care sa-i iubeasca si sa-i ingrijeasca cu adevarat…
    faptul ca i-ai amintit pe tati este cu adevarat deosebit,un barbat devenit parinte este din acel moment un altfel de barbat,nu stiu asta dar o simt…

    o sa incerc sa scriu o postare pe aceasta tema dar daca nu voi reusi sa o fac sper sa fiu scuzata de Melly in primul rand pentru ca este prima tema propusa de ea si eu ii admir mult delicatetea si in al doilea rand de catre tine si de restul membrilor clubului…

    parfum de emotii are postarea ta…
    o noapte buna iti doresc Mirela!

    • avatar Mirela says:

      Dragă Pandhora, așa este, pui suntem cu toții!
      Ești un om de aur, un suflet mare și bun, apreciez că din partea vin mereu complimente către cei puternici de lângă noi, care ne oferă dragostea lor și cer, adesea, atât de puțin. Da, bărbații noștri trebuie prețuiți mai mult, ne sunt alături mereu, unii sunt tați în agală măsură pe cât suntem noi mame. Mulțumesc draga mea, să ai o zi superbă! 🙂

  3. avatar Melly says:

    Foarte frumoase amintiri ai impartasit cu noi draga Mirela! Multumesc!
    Iti multumesc!

    • avatar Mirela says:

      Nu ai pentru ce, mi-e făcut mare plăcere să-mi amintesc ceva nicicând uitat, mereu iubit și adorat. Te îmbrățișez cu drag! 🙂

  4. avatar Zina says:

    Sa fiti sanatosi si fericiti si tu, si sotul tau, si cea care a fost bebelusul pe al carui parfum nu-l vei uita niciodata !
    Din nou, un articol inspirat, felicitari, Mirela !

    • avatar Mirela says:

      Mulțumim Zina, așa să fie, mai ales odorului nostru îi doresc tot binele din lume că merită, copil neprețuit! Ca toți copiii de părinți, ca puiul tău pentru tine , mamă, de când e lumea lume!
      O zi superbă!

  5. […] Tema de astăzi, Parfum de leagăn, a fost aleasă de Melly. Povestea este scrisă pentru Clubul poveştii parfumate, găzduit de Mirela. […]

  6. avatar vienela says:

    Am fost si sunt o mama norocoasa, cu un copil cuminte, atat de cuminte, incat nu a fost niciodata nevoie sa il legan, desi am facut-o de nenumarate ori. Dar intotdeauna l-am leganat doar din dorinta de a-l simti aproape, de a-i transmite toata dragostea si grija mea.
    Articolul tau denota atat de multa sensibilitate, iubire si mandrie… Simt ca nu ar mai fi fost nimic de completat.
    Sa ai o duminica minunata, Mirela!

    • avatar Mirela says:

      Da, ai fost foarte norocoasă, ca și noi, imediat ce scumpetea împlinit 4 luni și a început, odată cu trecerea la laptele praf, să doarmă buștean. Primele luni ne-au obosit, cum am scris, dar apoi adormea ușor și profund și să știi că nici artificiile din noaptea Anului Noui n-au trezit-o, atunci avea 6 luni deja. Ei, nu a durat prima fază prea mult, dar cât a fost, a fost cu cântec de….leagăn! Mulțumesc draga mea, o duminică cu veselie și zâmbete calde îți doresc! 🙂

  7. […] Mirela Pete este initiatoarea Poveștii Parfumate, tema de azi e Parfum de leagăn, o temă aleasă de Nico Melly. […]

  8. […] Pentru Povestea Parfumată a Mirelei Pete. […]

  9. avatar Gabi says:

    Nimic nu se compara cu dragostea mamei pentru puiul ei, citind povestea ta am retrait momentele caand imi leganam copilul cel mare, primul nascut care nu adormea decat cu mine, cel mic il prefera pe tatal lui…
    Cum au trecut anii, nu-mi vine sa cred!
    La multi ani tuturor mamelor, bunicilor, matusilor, surorilor!

    • avatar Mirela says:

      Așa este Gabi, nimic nu se compară! Așa cum ne iubim puiul nimic nu mai putem iubi. E acea iubire care te face să poți muta munții din loc și tu știi că așa este.
      Da, au trecut anii, puii noștri cresc și bine fac, terbuie să-și dezvolte aripi puternice și să învețe bine zborul pentru a putea , la rându-le , să-și învețe proprii pui să fie fericiți!
      O zi minunată dragă Gabi! 🙂

  10. Am citit…cu lacrimile acelea involuntare așezându-se în colțul ochilor, o ceață dulceagă așezându-se în fața lor, deschinzându-mi sufletul…m-am simțit Copil, de fapt de dimineață am început să fac asta pentru că e o temă specială pentru mine. Știți? Eu nu prea am fost Copil și mă bucur pentru Enya, Scumpa de ea și îi doresc tot binele din lume. E cel mai bogat Copil din Univers pentru că vă are pe dumneavoastră…un suflet de o frumusețe, sensibiliate ucigătoare. Și pentru că nu vreau să mișc nici măcar o literă vă îmbrățișez cu mare drag și vă doresc zile edenice, iar Enya să se cuibărească mereu în brațele dumneavoastră și să vă asculte bătăile inimii chinuită de Iubire. Numai bine, multă sănătate și fericire! P.S. Dacă nu reușesc să scriu astăzi îmi cer scuze…sper să reușesc până diseară. Vă mulțumesc!

    • avatar Mirela says:

      Dragă Simona Roxana, am citit, la rându-mi ,cu aceeași lacrimă ancestrală aninantă veșnic de-o geană, spusele tale, cuvintele unui Copil care nu prea a fost Copil și ar fi meritat din plin să fie și chiar dacă n-a fost, a rămas Copil… Un suflet cutremurat de talent și simțire, de care nici nu știu, dragă Simona, dacă tu ești pe deplin conștientă, dar sper că vei fi exact la momentul DAT, dat de Dumnezeu, de tine și de cei din jur, care vor fi gata să te primească.
      Te îmbrățișez cu același drag, iar dacă nu reușești să scrii azi voi înțelege și voi reciti ceva din ce-ai scris ieri sau alaltăieri, deoarece fiecare poveste scrisă de tine, sau de tine alături de Iulian, sau de Iulian, este demnă de a fi recitită de mai multe ori.
      Da, iubirea chinuie inimile, dar e un chin fără de care viața ar fi imposibilă și tu știi mai bine decât aproape toți muritorii acest lucru.
      Numai zile fericite să ai de azi înainte! 🙂

  11. avatar Minnie says:

    Povestea ta este foarte emotionanta! Cu atat mai mult cu cat atunci cand mama nu mai este îti dai seama ce rol important a jucat în viata ta. Imi este dor de ea în fiecare zi!
    Te pup Mirela o duminica frumoasa!

    • avatar Mirela says:

      La fel și povestea ta Minnie dragă! Așa-s poveștile despre ceea ce iubim mai mult pe lume. Te pup, săptămână frumoasă să ai! 🙂

  12. avatar CARMEN says:

    o poveste plina de emotii, amintiri dulci si imagini care nu mai se stie din ce directii vin… din trecut, din viitor?… Da, instinctul matern este divin. Dar si taticii au instincte pe care le descopera cu surprindere, pe masura ce mândria de a fi tata, creste.
    Este esential ca fiecare copil sa creasca ocrotit de dragostea parinteasca. Criminali sunt aceia care isi maltrateaza (proprii) copii si sun nebuni aceia care isi abandoeaza copiii!
    Nimic in viata nu te caleste mai mult ca experienta de parinte. A da viata unui copil, a-l creste si educa – presupune multe sacrificii, dar ofera satisfactii enorme, despre care e greu de povestit in cuvinte.
    sa ai o duminica parfumata, draga Mirela!

    • avatar Mirela says:

      Așa am și gândit-o, cu imagini din mai multe direcții, dinspre mine către mamă și către fiică, dar și spre mine în trecut, dar și spre fericirea ce-o doresc în viitor, cum bine ai sesizat!
      Ai dreptate, dragostea și grija părintească îl fac pe micuț om mare și demn. Și chiar dacă sacrificiile sunt mari, răsplata e imensă și iubirea pentru copiii noștri nu poate fi egalată de nimic pe lume.
      O duminică parfumată ți ție, dragă Carmen! 🙂

  13. […] pentru ca orice poveste scrisa pentru Clubul Mirelei vine si cu infuzia de placere olfactiva, musai sa “transcriu” aici o nota pe care […]

  14. avatar Mala says:

    Nu putem decit sa lasam tacerea sa vorbeasca in locul nostru si sa dam unda verde sufletului sa-si spuna povestea de multumire scrisa pentru acele mame care si-au daruit fiinta dind viata vietii. O poveste cu gust amar citeodata insa …o mare implinire spirituala. E atit de naucitoare toata starea de dupa ‘Geneza’ incit as indrazni sa impart lumea, viata chiar, in doua: inainte si dupa. Acelasi om insa atit de diferit! Aceeasi viata insa atit de altfel!
    La multi ani, mamelor, oriunde v-ati afla ! La multi ani, tatilor, voi cei care ati inteles ca viata este creata in/de doi!

    • avatar Mirela says:

      Mulțumind mamelor, mulțumim vieții, aducând și dând viață învingem și mergem mai departe ca oameni.
      Interesant modul în care ai împărți, dar nu mă mir, cred că așa aș împărți și eu, doar că până acum nu m-am gândit la asta.
      Repet și eu urarea, niciodată spusă prea mult, La mulți ani mamelor și taților care au înțeles că-s mame pe jumătate! O zi frumoasă, Mala dragă!

  15. avatar SARA says:

    Emoționantă postarea dumneavoastră…
    Au fost sacrificii făcute din dragoste ce nu au rămas nerăsplătite…
    Miresmele leagănului rămân impregnate veșnic în sufletul mamelor… și al copiilor…
    Vă îmbrățișez cu drag!

    • avatar Mirela says:

      Cea mai frumoasă răsplată sunteți voi, puii noștri, dragă Sara!
      Nimic nu se compară cu mireasma aceea de pui mic și drag. 🙂
      Cred că și ție la fel îți spune draga ta mamă.
      Te îmbrățișez, mii de urări de bine! 🙂

  16. avatar elly weiss says:

    Cu totii am fost puii cuiva…cat de frumos ai spus-o. Mirela draga! Nu se putea mai tandru si mai delicat. Ca un poem este povestea ta splendida, adevarat balsam pentru suflet.
    Nici nu stiu ce sa mai spun. Ai spus totul la modul perfect incat imi pare ca as strica frumusetea acestui poem.
    M-ai emotionat puternic si iti multumesc din toata inima!
    O seara de duminica minunata iti doresc, draga mea! 🙂

    • avatar Mirela says:

      Era târziu și-mi cer scuze că am cedat slăbiciunii de-a citi o carte minunată, lăsând restul poveștilor pentru azi, dar era trecut de 21,00 și chiar eram obosită, fiind și duminică. Dar azi îți răspunsd cu drag. Da, suntem, din fericire, puii cuiva și să ne bucurăm de asta. Și să ne iubim puii cu drag și fără rezerve, e cel mai important lucru! Numai bine și fericire să ai, dragă Elly! 🙂

  17. avatar Silving says:

    Frumos,Mirela, sa ti se faca dor de cei mici ,si mai mici 🙂 Ce m-au mai chinuit si pe mine 😀 Si pe urma uiti, si ei cresc ca din apa.
    Sa fiti fericiti cu totii!
    Cu drag 🙂

    • avatar Mirela says:

      Cresc prea repede…ieri în pampers, azi în blugi cu ținte și rărituri la buzunare, cu talia josă și of, ce mare e, cum a trecut timpul, unde e, dragă Silving!? E greu, dar și mai ușor cu trei, să știi, mamă frumoasă de trei minunați, da, și-un wiking pe-acolo! 😉

  18. […] scris alături de Iulian, pentru Clubul Poveștilor Parfumate, club creat de Mirela Pete. ,,Povestea” are la bază un caz real și e închinat unui Îngeraș  ce acum e lângă […]

  19. avatar De primavara says:

    […] Duminică, adică ieri, tema poveștii parfumate a fost parfum de leagăn, o temă propusă de Melly și găzduită cu multă eleganță, ca de obicei, de Mirela. […]

  20. avatar Irealia says:

    Ai luat sensibilitatea și-ai pus-o să vorbească despre mama universală. Ai împachetat tot în iubire și-ai mai dat c-un strop de parfum. Așa povești aș tot citi. 🙂 E cald și bine la tine în căsuță.
    Enya a crescut splendid, vă răsplătește fiecare clipă de dragoste. Citindu-te, mi-am amintit de nopțile mele nedormite cu prințesa, mi-am amintit cum mi-am jurat că nu mai trec prin așa ceva, că vreau și eu un model de copil care papă și doarme, că așa o să-l comand, atunci când îmi adun curajul. Iar când a venit puiul miraculos și-a început să țipe în secunda în care atingea salteaua pătuțului, am simțit că voi fugi în pădure. Nu, nu ăsta-i modelul, Doamne, te-am rugat să-mi trimiți unul care face nani în pătuț! Doamne și-a trimis un mesager, o mamă frumoasă care scrie pe un blog, iar eu am citit acolo că-i absolut normal ca un bebeștin să prefere brațele sau țâța mamei în detrimentul pătuțului. Ah, da?! Bine, atunci. Și nu m-am mai încrâncenat. Am dormit lângă el, în cot, așa cum făcusem cu Miracolina, câțiva ani înainte. Dar când a fost de plimbat, brațele tăticului s-au dovedit leagăn mai puternic, iar eu am insistat să-mi țin ochii strâns-închiși! 🙂

    • avatar Mirela says:

      O frumusețe de scriitură ai tu, Irealia, să tot citesc aceste rânduri! Da, Enya mea a crescut splendid, mulțumesc, să-i dea Dumnezeu fericire, ca și minunaților tăi, Miracolina și bebeștinul, care preferă, ca și surioara mai mare, brațele sigure ale celor doi ”uriași” dragi, pătuțului ăluia inutil! N-am fost destul de agilă atunci să mă prefac că dorm, ei, dacă știam!! 😛
      Și eu m-am liniștit aflând că-i absolut normal să prefere siguranța mamei și-a tatălui și nu le-am înțeles nici acum pe mamele care-mi spuneau, în parc sau în alte locuri, că dacă-o las să plângă obosește și adoarme…CE???..Oare cu cine vorbeau, totuși?! Așa că scumpii noștri au dormit aproape de inima noastră și de brațul nostru, să-i iubim, să-i ocrotim și să le fim aproape. Te îmbrățișez cu drag! 🙂

    • avatar Irealia says:

      Mulțumesc pentru îmbrățișare! Am momente când așa de bine îmi pică să mă las și-n brațe virtuale, când vin înspre mine cu prietenie. Mulțumesc. 🙂

  21. avatar lili3d says:

    Un leagăn care ne aduce ,,minunea” în viețile noastre, aceea pe care o avem la îndemână și uneori nu știm s-o prețuim. Ce ai descris tu este minunea de a aprecia viața…

  22. avatar Diana says:

    Minunata impletire de aminiri si parfumuri! Multa pasiune picurata in fiecare cuvant! Multa dragoste pentru cei dragi in sufletul tau frumos si sensibil.
    Greutati ce par usoare cand dragostea este liantul care va uneste! Parfum despre copilarie fericita, parfum despre viata implinita, parfum despre dragoste! Fie ca dorintele tale sa se implineasca si calea prin viata sa va fie lina, presarata cu florile care sunt prietenii si oamenii buni!
    Cele bune sa se adune!
    Sanatate si noroc! Succese!
    Saptamana minunata sa ai!

  23. PARFUM DE MAMĂ, PARFUM DE LEAGĂN…
    Revine-n gând adeseori
    Căsuţa noastră dintre flori
    Şi-o văd pe mama – chip de sfântă-
    Cum îmi surâde şi m-alintă.

    M-aşează-n leagăn binişor
    Şi-mi cântă lin de somn uşor:
    “Hu-ţa, hu-ţa, huţa-legănuţa
    Pu-pă ma-ma ochii şi mânuţa…”

    Şi leagănul se mişcă-ncet…
    Şi-i simt sărutul cald pe creştet…
    Şi mâna ce mă dezmierda,
    Şi braţul ce mă ocrotea.

    A mai rămas… parfum de mamă,
    Parfum de leagăn … dar… e toamnă!

    • avatar Mirela says:

      Aurora, înainte să vin până la tine, spune-mi, te rog frumos, că această minunăție e pe blogul tău postată și poate fi înscrisă la Parfumul de leagăn, una din cele mai frumoase teme de până acum!
      Melancolie, o ușoară tristețe, dar eu știu că azi parfumul de toamnă va fi înlocuit cu cel de primăvară, că vin nepoții des la tine cu suflu tânăr și nu scapi tu de zumzete și alergare prin curte!
      Minunat, te îmbrățișez cu toată căldura! 🙂

    • avatar Mirela says:

      Aaaaaaa, am văzut că te-ai înscris! A 16-a postare încununează această temă cu o poezie emoționantă, care încălzește inima oricui o citește. Îți trimit un milion de gânduri bune! 🙂

  24. […] se înscrie în serialul de poveşti parfumate iniţiat de Mirela. PARFUM DE MAMĂ, PARFUM DE LEAGĂN… Revine-n gând adeseori Căsuţa noastră dintre flori Şi-o […]

  25. […] Parfum de leagăn … on Pentru a mai ieşi din rut… […]

  26. avatar Mirela says:

    Irealia :

    Mulțumesc pentru îmbrățișare! Am momente când așa de bine îmi pică să mă las și-n brațe virtuale, când vin înspre mine cu prietenie. Mulțumesc. :)

    Cu drag, să știi, cu mare drag și prietenie! 🙂

Leave a Reply