De ce bem ceai? Nu e vorba aici de infuziile din plante medicinale şi sper că , exceptând beneficiile incontestabile ale acestor panacee (aproape) universale, sunteţi de acord cu mine că un ceai, în accepţiunea estetică şi socială a cuvântului, înseamnă mai mult decât o plantă câmpenească infuzată şi băută ca să alunge răcelile de sezon sau alte beteşuguri. Pe când desenam azi noapte o ilustraţie la o cărticică dragă mie, am simţit o aromă de ceai. Casa era tăcută, ai mei dormeau, dar parfumul ceaiului stăpânea aproape fiecare colţişor. Aşa că, fără să-mi mai pun întrebări aiurea, am meșterit un ceai fantastic, puternic răspânditor de ireale arome, prietenos şi plin de bune intenţii. Acum, în zori, aroma lui se simte încă , dulce şi condimentată. Mă inhib brusc: e o mare responsabilitate când aroma unui ceai are o asemenea savoare. Cred că n-ai cum să scrii atât de frumos despre ceva atât de perfect ca ceaiul bun. Încerc, hai să încerc.
Parfumul florii de noiembrie (poveste parfumată)
Am ieșit de pe o străduță, intrând sub lumina ceva mai puternică a unui bec cu neon. Și atunci, în albastrul violet al înserării de noiembrie, am văzut primii fulgi de zăpadă din acel an: minunați, zglobii, jucăuși! Albi-argintii, luminând zarea, cădeau de peste tot! Nu-mi dădeam seama când s-a transformat burnița în ninsoare, dar mă bucuram și gustam cu nesaț din fulgii vanilați și fazi. Am lăsat plasa pe bordură și am făcut o piruetă sau 50, nu mai știu câte, veselă și nestăpânită! Atunci am zărit niște flori pline de zăpada care cădea deja abundent. Erau crizanteme mici, bătute, crescute lângă un bloc îngrijit, cu spații verzi. Pline de zăpadă pufoasă și apoasă, cernută de cerul violet și luminos al iernii care pusese, în avans, stăpânire peste mine și strada mea. Am luat plasa și-am fugit catre casă, dar nu înainte de-a ”fura” o floare din stratul surprins de fulgii care se topeau pe petale. Mirosea atât de proaspăt, a ploaie și a pământ reavăn. A verde, ușor înțepător, crud și tare.
Aroma ceaiului tău, parfumul ceaiului meu
Pe când desenam azi noapte o ilustraţie pentru o cărticică dragă mie, am simţit o aromă de ceai. Casa era tăcută, ai mei dormeau, dar parfumul ceaiului stăpânea fiecare colţişor. Fără să-mi mai pun alte întrebări, am meșterit un ceai fantastic, puternic răspânditor de ireale arome, prietenos şi plin de bune intenţii. Acum, în zori, aroma lui se simte încă , dulce şi condimentată. Mă inhib brusc: e o mare responsabilitate când aroma unui ceai are o asemenea savoare. Cred că n-ai cum să scrii atât de frumos despre ceva atât de perfect precum ceaiul bun. Dar hai să încerc.