După cum am anunțat, povestea noastră parfumată își reia cursul și se poate publica timp de o săptămână, tabelul fiind deschis pentru înscrieri. Tema de azi a fost aleasă de mine. Urmează, în 2 februarie, tema propusă de Vero, Parfumul Făurarului. Pentru povestea din 16 februarie, va alege Vavaly o temă care va fi anunțată din timp.
Cu urechea lipită de balustrada dantelatului balcon, asculta vrăjită tăcerea imensei mări de iarbă, a copacilor întunecați, a tufelor cu flori. Nicio voce, niciun glas, niciun sunet. Doar trandafirii. Se cățărau, neobosiți, ca pe niște fire invizibile, ajungând, după multe eforturi, să îmbrățișeze grilajul baroc al balconului.
Cascade parfumate
Mai întâi o auzi. Răsună de umple zările, sau șipotește, suspină..Abia apoi se arată, odată cu parfumul pe care-l împrăștie , acel parfum de o rară prospețime. Spectacolul vizual e precedat de cel auditiv, așa cum o imagine e mai atrăgătoare dacă apare pe un fond muzical sublim. Nu trebuie să mergi departe pentru a trăi emoția alături de căderea descătușată de apă. Spectacolul oferit cu generozitate de colțul de rai unde se naște o cascadă, provocarea la care te supune acea atracție nevăzută, acea forță neștiută, dar intuită, care te îndeamnă să te apropii și să intri în spatele căderii de apă…Sau să vrei, că nu prea poți. Atunci când nu are forța unei Niagara, atunci când e o perdea naturală din stropi de răcoare și prospețime, poți să încerci.
Secretul amforelor cu iubire
Drapajul, coloană de pânză albă și moale, alintată de trupul avântat. Părul lucios, strâns la spate, lăsând zvăpăiații cârlionți să înveselească nasul drept, dând ochilor sclipiri vii și sprâncenelor, bine trasate, un aer de cuceritoare. Ca Nike. Momentul cel mai drag: din amfora emailată și pictată poetic, un alt poem se ridica spre nările fremătânde. Mirul parfumat, irul magic ce răspândea mireasma dragostelor netrăite, dar imaginate. Printre cei mai destoinici tineri ai Athenei, în plin soare, curând va păși, va privi, își va purta trupul-coloană, ca de templu alb și svelt, iar acest parfum îi va înnobila coloana drapajului doric. Sub cerul de azur al Athenei, va răspândi miresme de mirra, trandafir, busuioc, migdale, rădăcină de iris și laur, care va înfierbânta inimile celor mai curajoși, frumoși și demni tineri ai cetății. Le va înflăcăra sufletele și le va aminti că sunt gata de iubit și de făcut copii, acei tineri și tinere de care să fie, mâine, mândri.
Muzica parfumată a toamnei
Mi s-a părut că toamna a sosit dimineața, în zori, înainte de răsăritul soarelui sau odată cu el, cu umed și afumat parfum.
Eeee, primăvara venise pe înserat, la sfârșitul unei zile lungi de iarnă, dusă departe.
Primăvara venise parfumând zarea în aprilie, într-o seară, cu reavănă mireasmă de liliac.
Și acum, toamna a colorat într-un asemenea hal frunzele, încât mi-am descoperit primul fir alb…Sau 70…sau mai multe.
Frunze roșii aruncă departe ploaia, lăsând în urmă doar copacii, atât de goi, încât încep să cânte. De frig sau de jenă.
Hm, poate-am ajuns să recunosc prea bine semnele de toamnă…Voi nu?!
Miros de frunze arse pe rugul cu parfum de tămâie, în corul surd al nudității pădurilor, cu copaci orfani de ele…de frunze.
Un vânt a aruncat în înalt ploaia cu miros de mucegaiuri, ducând cerul undeva la apus, în roșul violet al muzicilor aspre și reci.
Noul parfum de Nou
Sonia a propus două teme, dar majoritatea a votat cu Noul și așa a rămas. Va fi și parfum de hârtie veche, fiind o temă dragă unor prieteni dragi, prin urmare și mie. Azi ne înarmăm condeiele cu parfumul lucrurilor noi.
Cel mai nou lucru care mi s-a întâmplat a fost să renunț complet la orgolii și să câștig demnitate. Să renunț definitiv la companiile nepotrivite și să câștig timp pentru prietenii de calitate, care mi-au fost mereu aproape sau care mi s-au alăturat din mers, ei (re)cunoscându-mă mai bine, iar eu văzând-i în noua lumină dată în dar, lipsiți de artificialitatea și egoismul din care gustasem amar. Vechiul scâncetelor teatrale, strecurate pe ușa din dos, a fost abandonat fără a-i acorda mai mult decât o privire, câștigând astfel timp și răbdare pentru lucrurile care contează, alea frumoase, sincere și demne. M-am descotorosit fără niciun regret de căruța cu vechituri împovărătoare și mi-am înlocuit dragul de ”gol” rămas, cu un preaplin de Nou , alcătuit frumos din oameni de calitate și lucruri importante.
La Vie est Belle sau sentimentul de siguranță
Așa cum am hotărât împreună acum trei săptămâni,când am intrat oficial în vacanță, povestea noastră nu se întrerupe deloc în perioada concediului, care va dura până în 25 august. Această postare a intrat programată aici, ca și acum două săptămâni. Tema incitantă de azi este aleasă de Cătălin. Peste alte două săptămâni, povestea va fi exact în 1 septembrie, așa că tema aleasă de mine este Parfumul cețurilor toamnei. Nu importă că va fi încă vară afară, o poveste cu aromă de toamnă misterioasă marchează interesant venirea calendaristică a falnicei metrese a dimineților brumate și-a serilor cețoase. Să ne regăsim cu bine!
Să fie siguranța similară cu braţele protectoare ale părinților, ale tatălui, ale celui iubit?! Să însemne siguranța evadarea în universul propriu, numai al tău, acolo unde ești doar tu cu Binele tău, căci numai tu știi ce-i mai bine pentru tine, nicidecum ceilalți?! Să fie sentimentul de siguranță acasa ta, locul unde simți gustul lutului până și-n apa pe care-o bei, iar parfumul vieții în aerul pe care-l respiri și care nu se compară cu nimic?! Să fie siguranța locul în care te simți intangibil? Dacă n-am avea nevoie de al său parfum ca o dulce abandonare, categoric n-am căuta-o. Și n-am afla că iubirea e capabilă să ne dea siguranță. Tot ce iubim, dar să iubim în fiecare secundă.
Parfum de gospodină
Mama folosea parfum de gospodină încă din frageda și superba mea copilărie, când, imediat ce-și îndepărta la duș mirosul de cabinet stomatologic din haine și păr și o trimitea pe fata în casă cu noi, copiii, la joacă, începea să dreagă pățaniile Lenuței, care era absolut în afară de subiectul numit ”bucătărie”. Lenuța venea de la țară, alungată de sărăcia dintr-o familie cu 9 copii și doar două brațe apte de muncă, iar acolo altceva decât ” ceapă, pită și fasole” nu a prea mâncat. Era harnică, își dădea silința, dar nu se pricepea deloc la gătit. Așa că mama lua hățurile gospodăriei cu dârzenia mâinilor ei fine, dar puternice, pregătind cele mai aromate și gustoase preparate în timp record și cu o îndemânare pe care vreau să cred că i-am moștenit-o. Frumoasă și neobosită, era apreciată atât pentru calitățile sale de medic, cât și pentru cele mai bune sărmăluțe cu varză dulce și carne de mânzat în amestec cu porc, chifteluțe mici cu cimbru și mărar, cele mai bune ișlere cu nucă și inimitabila părjitură Felii londoneze, bunătăți pe care le face și azi.
Parfumul tuturor zorilor
Copilăria e dimineața vieții, zorii noștri de zi , adică ceva sublim.
E felia mea preferată din zi, ora când soarele iese din noapte și naște aurora unei noi dimineți, aceeași și mereu alta. Dimineața e cel mai tânăr timp al zilei și de-aia o iubesc la nebunie, și de-aia nu suport diminețile grăbite. Mama îmi dăruia zorii de zi când eram copil și pentru asta îi sunt recunoscătoare. Mă lăsa să mă trezesc atunci când lumea era adormită încă în acel albastru originar și ziua răsărea cristalină, lăsându-mă în grădina copilăriei. Fugeam fără să țip, știind că toți dorm, și creșteam sub zorii senini. Eram mică, harnică și singura trează. Beam cu nesaț roua de pe trandafirii crem și roz, mâncam zeci de căpșuni cu aromă și dulceață cum azi nu mai găsești și alergam pe iarba care se transforma sub soarele blând ca un miel, în smarald călduț și frăgezit. E timpul cel mai viu din zi, când parfumul cafelei stăpânește simțul universal, când ai forță să faci planuri și ți se pare că ziua, totuși, e infinită.
De la alb, la parfum
„Albul, care este considerat o nonculoare, constituie un simbol al unei lumi în care toate culorile s-au evaporat… Este nimicul dinaintea începutului…”(Kandinsky).
Îmi amintesc de ziua în care am învățat că albul nu este o culoare, ci suma tuturor celorlalte, un rogvaiv de lumini colorate, reașezându-se în albul originar, prin prisma newtoniană. Când spui alb, spui lumină, nu spui culoare, și mai spui strălucire. În ziua aceea m-am mirat, dar am învățat multe despre nuanțe și tonalități. Albul este original, albul este atemporal, nonculoarea alb este opusul nonculorii negru și trebuie să fii european ca să îți pară că semnifică puritate, strălucire, curățenie și chiar viață. Pentru că asiaticii văd în albul pur adesea doliu și chiar moarte. Egiptul antic ridica elegantul negru la rang de culoare a vieții, dar asta numai și numai deoarece Nilul se revărsa lăsând mâl negru peste ogoare, făcându-le mănoase, iar apa și grânele categoric înseamnă viață.