TIFF 2021, ediție aniversară, cu starul baletului internațional Sergei Polunin – invitat special

Festivalul Internaţional de Film Transilvania TIFF 2021, pe lângă cele câteva sute de filme prezentate, a trăit cel mai aşteptat moment al ediţiei din acest an: spectacolul de balet de la Castelul Banffy din Bonţida. Celebrul balerin Sergei Polunin, a făcut un show fascinant în faţa celor peste 2.000 de spectatori din țară și străinătate, veniţi special să îl vadă.
Aflat pentru prima oară în România, Sergei Polunin, considerat cel mai talentat dansator/balerin al generației sale, a fost aşteptat de peste 2000 de oameni la Castelul Banffy.
Tânără: Sper să fie o experienţă de neuitat! Are o carismă şi o energie aparte şi chiar el, ca simplă persoană, reuşeşte să te farmece.

Publicul a tresărit la fiecare mişcare a balerinului, iar emoţia a fost amplificată şi de decorul spectaculos oferit de impresionantul castel.
Spectatoare: Este un balerin recunoscut mondial, chiar dacă am bătut drumul şi ne-am grăbit să ajungem până la acest castel, eu zic că o să merite din plin.
Reporter: De unde veniţi?
Spectatoare: De la Bucureşti.
Tudor Giurgiu, director TIFF: Acest show pentru România e probabil cel mai important, Polunin e unul dintre marii dansatori de balet contemporani, cel mai mare al generației sale
.

Balerinul Sergei Polunin a oferit un spectacol deosebit la TIFF, pe scena de la Castelul Banffy din Bonțida. Punctul culminant a fost dansul lui Polunin pe celebra piesă „Take Me to Church”, un moment faimos în lumea întreagă. Cei 2.000 de spectatori s-au ridicat în picioare și au aplaudat minute în șir. La finalul spectacolului, Sergei Polunin a spus că își dorește să aducă la un moment dat „Romeo și Julieta” în fața publicului din România, spectacol realizat de Johan Kobborg, cu Alina Cojocaru în rolul Julietei, potrivit unui comunicat de presă. Show-ul „Sergei Polunin ”Up, Close and Personal” a debutat cu proiecția Bolero, un performance coregrafic semnat Ross Freddie Ray, în care capodopera lui Ravel capătă o nouă dimensiune datorită  dansului amplificat de efectele vizuale realizate de artistul Teun van der Zalm. Apoi a urmat Sacré, un spectacol bazat pe Ritualul primăverii, al lui Igor Stravinski, și inspirat din stilul dansatorului Vaslav Nijinski, în viziunea coregrafică a artistei japoneze Yuka Oishi.

La final, publicul TIFF a avut parte de o surpriză de proporții: Sergei Polunin a dansat live, „cu proprii demoni”, pe piesa lui Hozier, „Take Me to Church” – interpretarea care l-a făcut celebru în toate lumea. Producția lui David LaChapelle a adunat aproape 30 de milioane de vizualizări pe YouTube și a inspirat numeroși artiști din toată lumea.

În programul TIFF 2021 a fost și proiecţia filmului Dancer, la o zi după extraordinarul spectacol de la Banffy, un documentar despre viaţa lui Sergei Polunin. Starul internațional a discutat, după proiecție, cu spectatorii, a răspuns la întrebările presei și ale admiratorilor săi cu amabilitate și modestie. Cel mai mare balerin al generației sale, Sergei Polunin, a lăsat o impresie uluitoare spectatorilor, de neuitat și dorința de a-l revedea pe scena de balet. De asemenea, la Teatrul Național Cluj le-a arătat câteva mișcări de balet și a dat, la cerere, câteva indicații coregrafice unor tineri balerini, veniți pe scenă pentru uluitoarea sa prezență.
Ne-am bucurat să fim prezenți și noi la Bonțida, la Castelul Banffy și să îl vedem live pe unul din cei mai mari, talentați, rebeli, frumoși și inspirați balerini din toate timpurile. Bravo, Sergei Polunin!

Fotografii de Nicu Cherciu, fotograf oficial al TIFF

Videoclipul de la Banffy TIFF 2021 se poate urmări aici:
https://www.youtube.com/watch?v=UqIg-wswVPQ&t=67s

Videoclipul dansului lui Polunin pe muzica lui Hozier se poate urmări aici:
https://www.youtube.com/watch?v=c-tW0CkvdDI

Trailler film Dancer:
https://www.youtube.com/watch?v=YXsP-AAL-7M

Linkurile sunt în Comentarii

Articole create 906

2 comentarii la „TIFF 2021, ediție aniversară, cu starul baletului internațional Sergei Polunin – invitat special

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus