La mulţi ani, Serafina! Miau!

Azi, Serafina a împlinit 5 ani. La mulţi ani cu sănătate! ”Mami, Serafina e adultă și aproape bătrânică, iubita de ea”, îmi strigă Enya, venind de la şcoală cu un şoricel de la Pet shop, pe care „micuţa Miorlau” (o poreclă de-a Serafinei) nici nu-l bagă în seamă! Am pupat cu toţii ”adulta”, convinşi fiind că, în ciuda celor 5 ani pisicești, Serafina arată ca o copiliță, păstrându-și frumusețea nealterată și netrădându-și absolut deloc vârsta.

Culoarea parfumată a verii

Vara…plină de promisiuni, de zile solar-diamantine, nopţi catifelat-violet-albastre, dimineţi trandafiriu-aurii, seri oranj, scăldate-n ametist, toate încărcate de miresme doldora de nuanţe, de tonuri muzicale şi tonuri cromatice. Iunie, zori de zi şi aurora ivită de după coama dealului sau din largul mării mătăsoase, aduce aerul ireal de pur şi rozul trandafirilor înrouraţi, boboci care răsar glorioşi, pentru a înflori nestingheriţi, atât timp cât vara îşi păstrează tinereţea, dar chiar şi la maturitatea falnicului anotimp! Mirosul lor transparent, crem muiat în oranj şi roz, e mireasma de petală a dimineţilor tinere de iunie.

La cererea prietenilor: povestea parfumată dintre bloggeri

Prietena mea, CARMEN, mi-a atras atenţia asupra faptului că, luând amploare, Povestea parfumată dintre bloggeri trebuie un pic explicată, făcut un scurt istoric, dar nu vă speriaţi, e doar o trecere în revistă a temelor, cu linkuri pentru o căutare mai uşoară, cu toate titlurile şi toate poveştile celor care au răspuns provocării, toate temele propuse de prietenii mei, care, cu multă generozitate, nu numai că au scris, ci au propus teme inspirate şi frumoase.

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus