Image Adieux reine 2Tema ceaiului și al său parfum a mai fost. Dar pe o asemenea generoasă temă se pot țese atâtea povești câte arome au ceaiurile lumii. Silving a propus povestea aromată a unui ceai povestit și savurat alături de prieteni. O poveste despre Aroma ceaiului tău, parfumul ceaiului meu am mai scris aici.

………………………….

Draperiile  înguste și foarte lungi, alunecând din plafonul pictat fantastic și ajungând, după călătoria albă și răcoroasă pe luciul mieriu al intarsiilor parchetului, oglindeau cerul însorit, iar țesătura de borangic alb-nud amintea de serile frumoase. De câte ori se deschidea ușa cu glasvand, se ridicau până la jumătatea camerei sub imperiul curentului binefăcător, ca să revină, blând și cuminte, la locul lor. Dansul lor, ce altă dată o făcea să surâdă, îi provoca acum o temere angoasantă, în așteptarea interminabilă… Gemene cu cele din dreptul coloanelor clasice de la intrarea principală, draperiile lungi întregeau frumusețea fără cusur a acelui loc în care, ciudat, dar niciodată nu simțise că-i acasă. Un nou curent cu pânze albe avântate și…De data aceasta a intrat, înmiresmând atmosfera cu verdele auriu al celei mai frumoase rochii purtată de cineva la un ceai. Da, se vedeau la ceai pentru prima oară în situația aceea… Era ceva atât de straniu, de nelămurit și imprevizibil.
-Veniți să-mi alinați ziua cu tinerețea voastră, aici, luați loc lângă mine. Îi indică cel mai regesc loc, exact lângă augusta rochie beige, din mătase naturală, emanând feminitate și frumusețe, ca și cum ar fi împrumutat ceva din viața acelei făpturi surghiunite într-un loc ce n-a fost nicicând al ei. Ajunse în fața tăvii generoase, pe care cești de porțelan fin abureau de aromatul lichid caramel cu irizări aurii, lângă farfurioarele cu căpșuni și prăjituri luate de la zei.
Cu toate că pronumele de adresare a rămas veșnic ”voi” și ”voastră”, formula ”ce-ai” sporea fermecul conversației.
-Ce fel de ceai? Ceai verde, cu frișcă sau de iasomie ? Poate de verbină?
-Sau poate ce-ai să-mi spui? zâmbi confidenta, cu aerul său nonșalant, prețios, incomparabil.
-Cu siguranță ce-ai mai făcut, ce-ai mai văzut? Ce ceai ai băut!…
-Sau  ce-ai mai auzit, ce-ai mai cucerit?!
-Ce-ai crede dacă ți-aș spune că nimic, poate doar rochia nouă…?!
-Tinerețea și ascuțimea spiritului vostru mă fac să uit clipa încordată în care mă aflu  și care m-a determinat să insist să veniți acum. Rochia aceasta e potrivită unei singure femei, are farmecul vostru.Verdele va fi mereu pentru voi.
-Verdele acesta?
-Verde măslină, poate?! Sau verde-mușchi?!
-Verde de invidie?! Sau verde otravă! Sau poate verde-n față?!…
-Verde ca ceaiul verde,  sau verde ca primăvara trecută…
-Când purtam o rochie roșie ca fericirea.
-Fericirea mea e prietenia ce-mi purtați.
Lacrima brăzdă un obraz porțelaniu. O privea, știind că nimic n-ar putea face aerul să se miște asemeni ei, nimeni n-ar putea face să prindă entuziasm până și un fir de iarbă sau o filă de scrisoare, asemeni ei. Da, verde iarbă, verde viață, ca prietena ei. N-au decât să creadă ce-or vrea, să-i aducă acuzații fabricate, să inventeze, să scornească. Naivitatea și extravaganța se plătesc. Vor scorni ei acuzații și mai grave ca s-o ucidă, dar prietenia va sfida timpul, e ceva neasemuit și ea o are. Ele o au.
marie antoinette-Toți vă invidiază frumusețea, eleganța, charisma, inteligența, farmecul, umorul, entuziasmul…
-Generozitatea rămâne de partea Voastră, în schimb, Doamnă!
-Sunteți fermecătoare și amuzantă! De aceea invidia-i atât de mare.
-Doamnă, invidia e cea mai uriașă creatură.
-Toți vor să fie mai cât mai sus…
-Iar apoi dau cu capul de plafon, se lovesc rău și cad foarte jos!
-Sunteți un dar, o avere, neprețuită prietenă!
-Doamnă, sunt doar norocoasă că-mi sunteți prietenă și că mă număr printre aleșii care au reușit să vă măsoare imensul suflet, dar și nevindecata nostalgie.
-Acolo veți pleca, de unde am fost trimisă aici într-un nemeritat exil.
Ceaiul răspândea o binefăcătoare pace, acea pace pe care nimeni n-o mai simțise de câteva săptămâni, zile și nopți. O pace fragilă, care anunța un zbucium antitetic. Dar acum, ceaiul aducător de acalmie parfuma atât de divin aerul, încât rochia verde va putea mărturisi mai târziu, de nenumărate ori, că a simțit în nări acel parfum mult timp după plecarea sa definitivă din palat, la insistențele Doamnei sale, rămasă acolo să înfruntând destinul vitreg. În corabia care s-a scufundat și pe care nu a părăsit-o. Rochia ultimului ceai își frângea mâinile fine…Îi vor găsi Doamnei o vină fabricată pe gustul lor, neverosimilă. Sau toți au fost mai vinovați, ea plătind pentru fiecare, rămânând veșnic nostalgica exilată, neconsolata surghiunită.
-Nu mă lăsați să plec!
Rochia verde păstra parfumul ceaiului acelei după amieze de vară. Cealaltă nu se gândise la ea, îi aranjase prietenei sale o plecare reușită, care o salvase fizic, sfâșiindu-i însă inima pe vecie. O inimă uitată undeva în miezul unei încăperi parfumate, în care rochia beige și rochia verde își atinseră aripile pentru ultima oară. Ochii priviseră dincolo de tot, sorbind tăcut un ultim și parfumat ceai. În camera aurită, umbrită de draperiile care, la ieșirea rochiei de ceai, se ridicaseră din nou, lăsând vederii fața înlăcrimată și superbă a Doamnei sale.

LesAdieuxALaReine_1

Les Adieux à la Reine (movie)

 

green tea

Green Tea Perfume by Elizabeth Arden

Notă: Doresc să specific că e doar o încercare literară pe o temă de ”ceai povestit”. Adevărul istoric este cel în care crede fiecare, pentru că istoria este scrisă mereu de învingători și denaturată, în consecință.

MayaElly, GabiVienela, Vania, Mirela.
Adriana s-a mutat aici  https://insiratemargaritarebyadrianatirnoveanu.wordpress.com/2014/11/25/30-de-zile-cu-parfum-de-vant/


1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.


( Collection closed )
Link tool by Inlinkz

 

28 Responses so far.

  1. avatar Maya says:

    Doamnă, sunt norocoasă că-mi sunteți prietenă și mă încântați cu atâta frumos.

  2. avatar Gabi says:

    Povestea ta cu ceaiul si rochia verde mi-a adus aminte de un pictor care m-a surprins prin portrete de doamne frumoase imbracate in rochii verzi, John White Alexander.Bineinteles ca trebuie sa-l amintesc si pe pictorul culorii verde, Thomas Dewing, un pictor american.Vad ca ceva am retinut de cand ma ocup de blogareala. 🙂
    Povestea ta m-a purtat intro epoca cand politetea, bunele maniere erau parte din comportamentul oricarui om, indiferent de mediul din care proveneau.
    Povestea mea de astazi e despre si cu samovarul in arta. 🙂
    O duminica minunata, Mirela!

    • avatar Mirela says:

      Îmi aduc și eu aminte de postare ta, Thomas Dewing e pictorul verdelui!
      Așa este, și nu vreau eu să fac istorie aici, nici gând, dar francezii au ceea ce au datorită lor: arta, manierele elegante, conversația ca artă, moda, stilul, baletul, palatele, arta culinară, purtarea galantă, tot ce ține artă și maniere elegante. Am admirat chiar acum frumoasele tale tablouri, ai făcut o excelentă alegere!
      O zi plăcută și o săptămână excelentă să ai, dragă Gabi! 🙂
      Din postarea ta despre Thomas Dewing am ales această pictură:
      http://g1b2i3.files.wordpress.com/2011/05/thomas-dewing-the-lute.jpg

  3. avatar Diana says:

    O poveste despre prietenia care trece pragul dintre viata si moarte, pragul dintre vieti.
    O poveste cu parfum medieval; o poveste frumoasa, de suflet.
    Zile fericite iti doresc, cu drag! 🙂

    • avatar Mirela says:

      Așa este, ceea ce nu le-au putut lua este sentimentul, noblețea, prietenia, respectul dintre ei, manierele, cultura, căci oricât s-au străduit, elitele există și oamenii de cultură își fac bine treaba în continuare! 😉
      Mulțumesc Diana dragă, să fie! 😛
      Zile la fel și chiar mai frumoase, ție! 🙂

  4. avatar Daurel says:

    Am putea zice “Ultimul ceai”
    Ma duce mintea la romanul si, mai ales, filmul “Marile sperante”
    Sa ai bucurii !

  5. avatar Silving says:

    O rochie verde si una galbena,un ceai verde si unul de galbenele 😀
    Ce ceaiuri pretioase!

    • avatar Mirela says:

      Aștept și povestea ta cu interes, mai ales dacă o vei ilustra cu două rochii, dar asta e doar o sugestie, Silving dragă! O zi super! 🙂

  6. avatar Mélanie says:

    OMG, Mireille… stranie coincidenta: beau ceai verde zilnic, de ani si-am cumparat acel parfum în decembrie-trecut în aeroport(Las Palmas de Gran Canaria) cu numa’ 20 euros…

    • avatar Mirela says:

      Mereu spui ce-ai mai făcut și ce ți-ai cumpărat (ieftin), ce-ai băut sau mâncat! Teribil de interesant, he he! 😀

  7. avatar -X- says:

    Am descoperit foarte tarziu rafinamentul parfumurilor inspirate de aroma ceaiului verde.
    Nu numai rafinamentul dar si prospetimea lor, starea de bine pe care ti-o induce o minuscula picatura sau cativa stropi atomizati pe tample.

    • avatar Mirela says:

      Bulgari are câteva interesante parfumuri inspirate din aroma ceaiurilor. Dar eu rămân la Green Tea, parcă mă inspiră, atunci când îl inspir! 😉

  8. avatar Tina says:

    “Doamna, sunt doar norocoasa ca ma numar printre alesii care au reusit sa va masoare imensul suflet.” Sunt o norocoasa.

  9. avatar Irealia says:

    Ce te-ai mai jucat, Mirela, ce ofertantă e limba și cum ai știut să iei spuma vorbelor din ea. Esență de ceai! 🙂

    Te pupific, uite că de data asta n-am ratat întâlnirea de poveste!

    • avatar Mirela says:

      Ce-ai mai știut să faci esență de ceai din vorbele mele, Irealia! Ceai de făcut esență cu ce-ai mai scris, ce-ai mai citit! 😉
      Am citit, minunat! 🙂

  10. avatar Gianina says:

    Ce povestire faina!Si ai pus si imagini aferente!Imi place atmosfera dintr-o trecuta epoca.
    Spor!

    • avatar Mirela says:

      Te invit să scrii dacă dorești, Gianina, tabelul rămâne aici mai multe zile, așa că ești invitata Clubului, cu drag! 🙂

  11. avatar Mala says:

    Trecute vieti de Doamne si de Domnite…fascinanta atmosfera, fascinant ritualul! Si-n mintea mea se mixeaza acum orientul cu occidentul rezultatul fiind o imbucurare a sufletului…

    • avatar Mirela says:

      O carte pe gustul meu, Lăcrămioara dragă, așa cum și viețile lor, cu urcușuri și coborâșuri, cu bune și rele, dar glorioasă, este și azi sursă de inspirație pentru literatură și artă! Mă bucur mult, asta înseamnă că mă voi bucura citind! 🙂

  12. avatar Adriana says:

    Ceaiul vorbelor tale are gust dulce de poveşti nobile şi uşor decadente, fix ce ador eu. Dar tu ştii deja asta!

    • avatar Mirela says:

      Da, știu că adori vechiul nobil și poleit cu prețioasa patină a unor vremuri trecute, dar interesante, atrăgătoare pentru iubitorii de istorie. Știu deoarece și mie îmi plac! 😉

  13. Mirela, povestea ta îmi aduce aminte de niște cărți (sau poate o carte) pe care am citit-o acum ceva ani. Era atât de frumoasă încât nu am lăsat-o pînă n-am terminat-o. Cred că daca povestea ta ar fi continuat la nesfârșit, aș fi continuat și eu să citesc. Pentru că are acea atmosferă care îmi place mie: haine de epocă, obiceiuri puțin schimbate față de ale noastre, în prezent, o altă societate. Ceaiul verde îl beau cel mai rar (din păcate), dar ți-am admirat rochia verde. O zi frumoasă!

    • avatar Mirela says:

      E o atmosferă atemporală, chiar dacă se poate situa exact în timp, dar așa e părerea care o lasă și asta îi sporește farmecul. La fel, o zi cât mai frumoasă!

Leave a Reply