Noi

Să știți  că   Silavaracald (Melami), căreia îi mulțumesc pentru promovarea făcută cărților ilustrate de noi, a insistat să postez aceste poze. Și de ce nu? Doar noi suntem, așa cum eram acum 19 ani și așa cum suntem acum! Doar că acum suntem mai fericiți pentru că o avem pe Enya, cea mai neprețuită comoară! 😛  Cu cine seamănă Enya noastră mai mult și mai mult? Cu mami sau cu tati? Cu ocazia asta am găsit multe poze…  lipsă, adică pierdute, probabil atunci când ne-am mutat în casa nouă. Pe vremea aceea aveam un aparat clasic, cu teleobiectiv și developam singuri pozele, așa că n-avem prea multe poze color. Puțină distracție și câteva amintiri care ne bucură!

LE: pozele alb-negru sunt de acum 19 ani! 😛

Pentru amintire și amuzament, Album de familie!  Îi invit să-și facă un album de familie pe toți pritenii mei de aici:


 

Articole create 906

68 de comentarii la „Noi

  1. Cu amândoi, fiindcă și voi semănați puțin. Aceleași trăsături clasice, aceeași ochi mari, ușor melancolici, același nas drept.
    Dar, totuși… mai mult cu tati, fără supărare! 🙂
    În ce privește albumul de familie… Pe noi și pe soră-mea ne-am arătat acum în mai multe postări, așa că nu are rost. Iar ceilalți membrii ai famiei nu vor să apară, așa că le voi respecta decizia. Oricum, mulțumesc frumos pentru invitație.
    Sunteți trei frumoși! 🙂

    1. Melami, MULȚUMESC! 🙂
      Cu siguranță n-am pus pozele cele mai potrivite, Enya tocmai îmi spune că tati avea părul mult mai lung și că în poza aceea nici măcar ea nu seamănă cu ea , adică în cea cu Serafina (care e de acum doi ani!), dar așa le las! Că acum e mai frumoasă, normal, crește, se lungește, devine altfel, scumpa mea! 😛
      A, sora ta, foarte frumoasă! Și tu, dar pe tine te știu. Și pe Ziurel, pe Peștișor. Ei, vă știu pe toți! Nu e chiar album de familie, e un poster mic acesta, așa, de amintire, că trebuie din când în când!
      Mulțumesc mult, Melami! 😉

    2. Vai, o uitasem pe Serafina!
      Dar cu ea semăn eu, nu voi. 😀
      Cred că e o pisi foarte fericită. Să vă trăiască și ea, mulți ani de-acum încolo!

  2. Bonjour! Știam, dar m-am temut că o să ai altceva de făcut, că stiu că esti ocupata. Mai, are dreptate Enya, Xaba avea par mult mai lung! Sunteți frumosi toti patru, ca si Serafina e super pisica. 😛
    Asta da familie faina! 😉 In realitate semana cu tine Enya, dar aici parca are ochii patrunzatori ai sotului tau si barbia, dar si gatul, frumos, de sculptura antica. E frumoasa, ca tati si dulce ca mami! Fain poster. Iti dau un sfat: pune-l in casa, o sa va amuze, mai ales peste 10-20 de ani!
    O zi superba intregii familii!

    1. Bon soir! amico, eram precisă! :))) Auzi, da dar nu a încăput în poză.. Zi merci că am postat și așa! Nu am timp, intru de luni în atelier și asta este, mai puțin net. Dar e bine, că voi reveni în forță, cu două expoziții de pictură: a Enyei și a mea personală! Mulțumesc, să fie! 🙂

  3. Enya voastra e cea mai frumoasa, clar! Eu as solicita o poza mai mare cu domnul sot, asa, ca sa vedem detaliile mai bine. Stiu ca are ochii verzi metalici, dar duri. Chiar ma mir ca aici e asa surazator. oops, adica nu ma mir! Foarte faina esti, toti trei, pardon, patru, ca si pisi, aveti privire plina de personalitate si foarte patrunzatoare, asta e clar. Bravo, o familie frumoasa. Interesanta ideea asta cu poze din studentie, ma duc sa caut si eu. Va pup! 🙂

    1. Normal că Enya e cea mai frumoasă! Îți dau telefon imediat, am ceva interesant să-ți arăt, pupic! 😉

  4. Sunteti o familie tare tare tare frumoasa! Sa fiti sanatosi, sa va puteti bucura de fiecare clipa. Vremea trece, dar ce fain este când nu trece în zadar!
    Enya e domnisorica, înca 10 ani si-si ia zborul din cuibul parintilor. Deci, savurati momentele în trei 🙂
    PS: parerea mea este ca Enya seamana mai mult cu Xaba; cel putin în poza de sus, crezi ca sunt una si aceeasi persoana 🙂

    1. Carmen , mulțumim în trei! Da, Enya seamănă și cu mine, dar mai mult cu iubitul meu (așa îi spun eu lui Xaba, că așa este!). 😛
      Da, e o domnișoară, e înaltă, dar are suflet de copil, e o mândrie pentru noi, părinții ei. Aș vrea să văd câteva poze cu frumoasele tale fete! 😉

  5. e un album de familie pe care imi face placere sa il admir. Mirela, Xaba si Enya, varianta feminina a tatalui ei. Doar ochii sunt ai mamei si o jumatate de suflet. Cealalta e a lui tati. Era sa o uit pe Serafina,felina cu ochii aurii. Sunteti o familie frumoasa iar din poza se intrevede o nota de distinctie si de rafinament in felul vostru de a fi. Va doresc sa fiti fericiti impreuna, toata viata! Va pup si va imbratisez cu drag.

    1. Gabriela, m-ai dat gata! 😛
      Ce să mai zic?! N-am cuvinte…Așa să fie, să fim feroiciți , cum se spune, până la adânci bătrâneți! Și ție la fel și chiar mai multă fericire! Uite, ce lucruri frumoase se întâmplă când scoți niște poze de la ….naftalină (n-am avut niciodată naftalină, dar așa spun!). Mulțumim, Serafina miau-mulțumește că n-ai uitat-o! O seară minunată! 😉

  6. Acum, ce sa zic, este normal ca odraslele sa fie mai reusite decat parintii…Altfel n-ar fi evolutie, cum se tot zice.
    Poate la Pasti, cand imi vine acasa o fiica, sa postam si noi o demonstratie a zicalei: ‘fain prunc, parte din parinti asa si asa….”

    1. Daurel așa este! Eu sunt alegoria curiozității vizavi de felul în care arată cei cu care povestesc pe blog, așa că, abia aștept să văd frumoasa ta familie, mai ales fetele și nepoții, evident! 🙂

  7. Mirela, voi doi semanati, iar Enya va seamana amandurora (mai mult cu Xaba 🙂 ).
    Sunteti frumosi toti trei, iar Serafina e si ea frumoasa foc!
    O seara placuta!

    1. Ești a treia persoană, Gabi dragă, care spune că eu semăn cu Xaba. Înseamnă că e adevărat! Iar Enya seamană în unele poze cu mine, iar în altele cu Xabi, dar cu el mai mult un pic! La statură seamănă cu el, că e înaltă și are degete lungi și fine, ei, e frumoasă! Și Serafina! Mulțumesc, Gabi, o seară excelentă! 🙂

  8. Multumesc Mireluşo de gânduri bune, eşti o drăguţă ca de obicei!
    Ş-acuma hai să răspund la întrebareeee….. deci Enya seamănă cuuuuuuuu…… deci semănă cuuuu………… tati! Na, c-am zis-o!! Leit, măi, nu aşa puţin 😛 Totuşi, intr-o anumită regiune ştiu sigur că seamănă cu tine 😀 hi hi hi Hai nu te supăra, am vrut să te tachinez olecuţă 😛 Acum pe bune, are alura ta! semănă cu amândoi, ce mai tura vura! (Xaba, crezi c-am dres-o cumva? 🙂
    Vă pup pe toţi 3 că sunteţi frumoşi măi! actori de cinema!

    1. Ei, cum să mă supăr!? Știu că-i seamănă, are și din mine ceva, când o să vă cunoașteți o să vezi că are aerul și gesturile mele, cum spui, alura mea, o să pun odată și alte poze, dar cu el seamănă mai mult! Ai zis! 😉
      Da, actori trebuia să ne facem. Eu am vrut, odată îți povestesc despre asta! 🙂

  9. Cioc-cioc! 🙂 Mai e cineva treaz la ora aceasta? 😉
    Te rog, mai spune-mi o data care e tema povestii parfumate de sâmbata? mi-a scapat, sau am uitat 🙂 ‘Roza…
    Pupici. O seara faina!

    1. Carmen, tema Poveștii parfumate va fi ”Flori de Paști. Parfum de sărbătoare”.
      Sâmbătă sau duminică, se poate publica! Acum…noapte bună și vise plăcute! 🙂

  10. Hei, ati vazut ce zapada e afara??? 😛
    Ooops, aprilis-bolundis, mamaliga-cu-macris!
    Am venit, de fapt, sa va mai vad odata pozele, FRUMOSILOR! Muah!
    O zi fericita si o luna foarte buna si o primavara extraordinar de frumoasa! 😛

    Pentru voi trei plus Serafina:
    APRILIE FERICIT!

    P.S. Ce misto traducator ai pus, mi-am tradus comentariul in toate limbile, dar imi place cel mai mult in romaneste! 🙂

    1. he he he!
      M-ai băut cu aprilișul! Nu ține, îs 20 de gr C și SOARELE strălucește deja pe cerul senin. Unde mai pui că păsărelele cântă și iarba verde crește…Și nici nu e păcăleală!
      OBRIGADA pentru April in Portugal, e una din cele mai faine și mă bucur că-mi lași originalul cu James Last, e aiuritor de frumoasă! 🙂
      O dedic celor care vin aici cu gânduri bune! Exclusiv! 😉

    1. oops, ai zis, gata, ai zis:”colț de blogoSFERĂ! 🙂
      Ai zis-o taman de 1 Aprilie, adică aprilișul-bolundișul. Pe mine deja m-au păcălit câțiva, trebuie să mă înarmez cu contra-păcăleli. 😉

    1. Da, ”bolond” în limba maghiară înseamnă ”nebun”. Iar ”bolundiș” e un bolund (nebun mai …normal) cu șanse, că-i păcăleală! O știam de mică, dar soacră-mea mi-a ”tradus–o” mai pe înțeles. 😉

    2. a, cuvintul „bolond” il mai folosim si noi dar habar nu aveam ca vine din maghiara. De fapt eu il stiu sub forma „bolund” si mai putin cu sensul de nebun, ci mai degraba – fara vlaga … asa ceva …

    3. M-am luat după voi și am pus traducător. Bolondul rămâne nebun! :)))))
      M-am distrat cu Xaba de felul cum e perceput în alte zone din țară! În Germania vorbiți doar între voi românește? 😉

  11. Sunteti frumosi , „enervant” de frumosi. Si acum, si acum 20 de ani.
    Mi-ati stricat ziua!!!! Ziua de 1 Aprilie. 🙂 🙂 🙂
    Acum foarte foarte serios, sunteti nemaipomeniti! Iar Enya, seamana cu tati. Izbitor!
    P. S. Mirela, ca si mine, nici tu nu prea ai fost pe acasa in momentul 0. Si al meu e leit taica’su 🙂
    Da’, sanatosi sa fie si bine ca au cu cine semana frumosi 🙂 🙂 🙂
    Zi vesela de 1 Aprilie!

    1. Cati, numai o frumoasă ca tine vorbește așa! E bine că seamănă cu tati, mă mândresc pentru că știi, eu l-am ales, așa a fost la noi și durează și va dura! Știu că puiul tău e minunat, iar dacă zici că seamănă cu tati, înseamnă că suntem niște bune alegătoare și păstrătoare! Copiii noțtri să trăiască și să fie extrem de fericiți, asta le doresc! Ei și părinții lor! 😉

    1. wow, știi ce emoție frumoasă mă cuprinde de câte ori îl văd și ascult!? Cele două Enya, ambele artiste și cu nume atât de predestinate artei și bunului gust. Dar cât a crescut și s-a schimbat Enya, aici avea obrajii rotunzi! 😛
      Gabi merită mai mult decât simplele noastre aplauze! Mulțumesc. Adi, a noastră ești! 🙂

    1. Păi da, că ROD-ul e răsărit de aproape 13 ani, 100 de ani fericiți să trăiască scumpa nostră Enya! Să-i dea Dzeu numai fericire! 😛
      Mulțumesc, eu mi-s mândră. 🙂
      Și de tine, draga noastră! 😉

  12. Pe mine, stirea ca s-a asternut zapada, m-a prins, am cazut in capcana. Nu ca m-ar interesa neaparat starea vremii in Romania, dar am gandit ca ”uite, dom’le, ninge in aprilie!”. 🙂 Cat despre fotografiile acestea, stranse sub titlul ”Noi”, eu as dori sa reclam ca niste actori, foarte frumosi, ce-i drept, se dau drept familia Pete. Ba, la un moment dat, am avut senzatia c-o vad si pe Olivia Newton John implicata in furtul asta de identitate, tanara blonda, cu bandana, parca!

    1. Gabriela, e atât de reconfortant să citesc comentariile tale, scrisul tău, articolele tale…Știu că ești publicată pe mai multe reviste online (Adevărul, Hotnews) și nu mă miră. Chiar dacă momentan nu lucrezi ca jurnalist, stofa și telentul răzbat din fiecare articol, frază, propoziție cuvânt! Umorul fin și acea senzație că am citit ceva bun nu mă părăsesc multă vreme după ce te citesc!
      Mulțumim, Gabriela Cimpoca! Ești deosebită!
      Oh….cât îmi doream să semăn cu Olivia, și nu mi-a spus-o nimeni până acum!

    1. Anca, ești un suflet frumos1 (cu manichiură perfectă, că mai mult nu prea am văzut din tine, pe mess e prea mica poza, dar se presupune o tipă faină!). Mulțumim! Ție și scumpei tale multă fericire!

  13. Mirela, ma trezesc si eu sa ma bag in discutia asta cu o intrebare care n-are nicio legatura cu subiectul, dar ma intereseaza parerea ta, ca maesta a parfumurilor: cum ti se pare Flower by Kenzo? Cu ce tip de femeie si ocazie l-ai asocia? 🙂

    1. Raluca, e un parfum destul de dificil de asortat, chiar dacă e notat cu cinci stele 5*****, notă pe care i-o dau și eu. E bun, printre cele reușite, ușor câmpenesc, dar totuși urban. Ești puțin cam tânără pentru el, dar dacă se potrivește firii și personalității tale, îl poți folosi, lasă o impresie puternică!

  14. Frumos album de familie. 20 de ani? Nu-mi vine să cred. Frumoşi aţi fost, frumoşi sunteţi încă. Mi-ar fi plăcut să o văd pe Enya bebeluş, dar poate altădată când ne vei povesti câteva năzbâtii de-ale ei. 🙂 Cât despre provocarea ta… cum îmi voi întemeia o familie, cum voi veni cu fotografiile. 😀 Un weekend frumos să aveţi cu toţii!

    1. Carmen, chiar voi face un album cu Enya bebeluș, ca să vezi cum stăteam mereu aplecați, ba deasupra coșului sau pătuțului, sau chiar a ei, când învăța să umble, că n-a acceptat țarcul, și nici eu, ca să fiu sinceră!
      Îți doresc să ne areți cât mai grabnic poze frumoase cu voi…dar sunt convinsă că va fi mai curând decât lași să se înțeleagă. O seară de basm! 🙂

    1. Mulțumesc Gina! Multă fericire ție și celor dragi! Băieții tăi îți seamănă și poți sa fii foarte mândră de ei! 🙂

    1. Scorpiuțo, mulțumesc! Da seamănă cu amândoi, am observat azi, în timp ce alergam împreună, că ne mișcăm la fel, chiar dacă deja e mai înaltă decât mine.
      Și băiatul tău are multe trăsături asemănătoare cu ale tale, după câte îmi amintesc! 🙂

  15. Pingback: Rouge « Andi Bob

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus