“Impression, soleil levant”, pictură semnată Claude Monet, expusă în 1872. Iată o pictură celebră nu doar pentru frumseţea-i, prospeţimea-i şi cromatica-i rafinat-viguroasă, care transpare prin aburii zorilor, a ceţii marine şi a luminii solare.  Aceasta operă de artă devine , în timp, mai mult decât o pictură admirată, devine simbolul unei arte care a adus prin anii 1870-1880, un suflu nou, proaspăt, detaşat de rigoarea academismului, dar care ÎNCĂ nu avea un nume. Mişcarea artistică pe care o cunoaştem ca impresionism, avea să-şi capete numele în zeflemea…pornind de la tabloul lui Monet,  “Impression, soleil levant”!  O imagine matinală din portul Le Havre, în care marea, bărcile, cerul, aerul, totul este estompat în ceaţa şi lumina difuză a soarelui răsărind, reflectat pe luciul apei. Atât de frumos, spontan şi natural e totul, încât pictorii, deveniţi adepţi ai acestei mişcări artistice, s-au autodeclarat “impresionişti”, arta lor rămânând cunoscută ca “artă impresionistă”.  Marii artişti ai acestei mari arte au folosit termenul de “impresionist” pentru a se descrie. E vorba, alături de Monet, de Renoir, Pissarro, Cezanne, Manet, Degas, Sisley, Morisot, alţii, mulţi alţii, care încântă şi vor încânta veşnic cu picturile lor proaspete, en plein-air.

Monet-Impression, soleil levant

Dar ce legătură are această filă impresionistă cu parfumul? Hm! Adevărul este că orice , dar absolut orice amănunt legat de artă are o legătură directă (sau nu), cu parfumul! Aici este vorba de felul în care numele unui mare curent artistic este dat de numele unui tablou, poreclit astfel în….zeflemea! Impression….impresionism!
Şi ca să fiu mai explicită, mă voi referi la un parfum minunat, lansat îm anul 1917 de François Coty, numit Chypre. Notele de bergamotă, muşchi de stejar, cistus labdanum (o gumă-răşină, extrasă din cistus ladanifer, arbust mediteranean, care oferă această oleorăşină, folosită în parfumerie, aroma fiind exotic-orientală) şi  paciuli (patchouli), au făcut din acest parfum un succes imediat, considerându-l absolut justificat  un “deschizător de drumuri” pentru una din cele mai frumoase familii de parfumuri. Şi pentru ca aceste parfumuri trebuiau să poarte un nume, li s-a spus “parfumurile de tip chypre”! Frumos! O gamă bogată, cu miros de păduri, arbori şi arbuşti, flori, fructe, piele  şi condimente. Subdiviziunile gamei chypre sunt : chypre verzi, chypre fructate, chypre florale, chypre aromatice  şi chypre cu arome de piele.
Chypre cu note fructate
Mitsouko -Guerlain, iată un parfum chypre fructat, lansat în 1919, un acord misterios între muşchiul de stejar şi miezul de piersică, uşor confiat, ca să păstreze misterul unei vagi arome de… liliac, dar şi a petalelor de trandafir preţios şi caisă confiată, Mitsuko este şi azi un mister.  Aşa se şi traduce din japoneză frumosu-i nume: “mister”! Ambra, vetiverul şi frunzele de paciuli îi dau aroma tipică parfumurilor chypre, dar şi senzaţia dulce şi blândă, de floare-fruct şi iz de pădure! Serghei Diaghilev, creatorul baletelor ruseşti, dar şi Nijinski şi chiar Charlie Chaplin au admirat nespus parfumul Mitsouko!  Frumoasa Jean Harlow nu pleca fără Mitsouko de acasă. A fost şi este încă un parfum admirat. După cum vedeţi, un parfum unisex. Se găseşte, se mai fabrică şi azi, fomula e uşor schimbată, dar esenţa chypre e aceeaşi. Splendid!
Cristalle de Chanel, din 1974, devine un chypre fructat clasic, un parfum frumos. Notele de fructe, citrice şi zambilă, fac din el un chypre mai acid, mai proaspăt, agreabil. Caprifoiul îi conferă un plus de originalitate. Jaques Polge, creatorul de azi al Casei Chanel, transformă apa de toaletă în parfum, Cristalle căpătând o consistenţă aparte din 1994 încoace. Un parfum pe care merită să îl ai!
Parure  de Guerlain, creat în 1975, este un chypre semnat  Jean-Paul Guerlain, dedicat mamei sale. Un omagiu adus acestei doamne, mare iubitoare de bijuterii. Un parfum de lux, comparabil cu Mitsouko, savuros, bogat ca un colier de pietre preţioase, confiat şi oriental, din liliac, piersici, caise şi prune confiate, ambră şi paciuli, lemn de santal…o alternativă de seară pentru Mitsouko, care e un parfum frumos de zi. Un parfum bogat şi preţios!
Chypre cu note verzi
Poate ca Miss Dior este cel mai reprezentativ chypre verde, Christian Dior lansând acest parfum în anul 1947, fapt care nu împiedică acest minunat parfum să fie căutat şi să aibă admiratori şi azi,ooo, chiar mulţi admiatori! Notele verzi din parfumurile de tip chypre verzi, sunt date de galban, zambilă, lăcrămioară (mărgăritar), lemn, ierburi, ambră etc.
Miss Dior -Christian Dior, apărea, aşadar în 1947, ca o renaştere a Parisului însuşi, din propria-i cenuşă…Oamenii trăiseră un război, iar colecţia de modă a Casei Dior, lansată în primăvara acelui an, era completată fericit de parfumul care însoţea manechinele şi admiratorii în saloanele de prezentare. Un triumf olfactiv, o noutate chypre, venită anume să atragă, să aducă un suflu de libertate şi calm! Creat de Paul Vacher, pentru Dior, inspirat din Vol de Nuit al lui Guerlain, acest chypre verde este un parfum de zi, sec, teros datorită galbanului (plantă umbeliferă, care creşte în Iran şi produce o răşină aromată vlatilizată cu solvenţi speciali) şi gardeniei, notele de mijloc fiind concretizate prin mărgăritar de pădure, narcisă şi salvie, iar notele de bază, atât de clar chypre, sunt constituite din vetiver, muşchi de stejar, paciuli, santal, ambră şi cistus labdanum. Un parfum al pădurilor , sobru şi elegant, dar cald şi aerisit. Un parfum de mare clasă.
Polo -Ralph Laurent, 1978, un chypre cu note verzi, cu alură elegantă, cu mireasmă de pădure de conifere, afumată. Aromat cu coriandru, condimentat cu cuişoare, nota chypre o primeşte în dar de la cimbrişor, busuioc, muşchi de stejar, vetiver, lemn ars şi tutun. Un parfum aspru, viril, sec. Bun!
Chypre cu note de piele
Jolie Madame -Pierre Balmain, 1953, iată un chypre cu note de piele. Un parfum al florilor gurmande, al mierii, al violetelor şi sevei de copac. Nota chypre e dată de cedru şi piele de marochin, accente care îi conferă maiestuozitate, făcându-l celebru.
Parfum de Peau -Claude Montana, 1986, un alt parfum cu note de piele din gama chypre-lor. Răşinos şi teros, e creat din Cistus labdanum, patchouli, miere, ulei de civetă (sintetic, se ştie că nu se mai expoatează animalele, pentru arome sau alte cosmetice), notele de castoreum şi piele de marochin dându-i acestui parfum  o aromă uşor sălbatică. Un parfum care trebuie încercat, e teribil.
Chypre florale
Aceste parfumuri sunt acele “elixiruri” despre care se spune că se potrivesc trupului şi spiritului. Acestea nu sunt autumnale, sunt parfumuri de gală, potrivite la operă, la ocazii, sau când ne simţim mai aparte, mai frumoase, mai specatculoase!
Aromatics Elixir -Clinique, 1971. Un parfum al brandului Clinique se autodefineşte ca fiind un parfum bun sau foarte bun. Ştiu ce afirm şi vă invit să mă credeţi pe cuvânt! Aşa e şi cu Aromatics Elixir, un chypre cu note  florale, un elixir magic al aromelor nebănuite:  muşeţel, floare de portocal amar, neroli, paciuli, santal, ulei de civetă, iasomie, trandafir…ei bine, brandul Clinique declară: “Această formulă recunoscută pentu efectele ei specifice asupra trupului şi siritului, joacă rolul unui parfum, dar este mult mai mult decât atât”. Mai e ceva de adăugat? Eu aş lăsa vraja să plutească …
Diva -Emmanuel Ungaro, 1983, alt chypre floral. Şi tot teribil! Precum îi e numele, e parfumul divelor, potrivit celebrităţilor scenei şi nouă, atunci când păşim în sălile de spectacol, în ţinute care celebrează telentul artiştilor, nu îl sfidează…da, am bătut un apropo şi e absolut intenţionat! Monden, învăluitor şi oriental, acordul chypre îl pimeşte din plin din aroma de ambră, santal, cardamom, mandarine, paciuli şi ylang-ylang. Lângă iasomie şi trandafir, vă daţi seama că s-a creat un adevărat spectacol! E un parfum spectaculos, deosebit, neobişnuit, dar foate atrăgător.
Mon Parfum -Paloma Picasso sau Paloma Picasso, 1985. Să te numeşti Paloma Picasso, să  ai un tată celebru  şi frumuseţea unei mame superbe, să fii tu însăţi talentată, nu e uşor. Te obligă. Această artistă minunată, un decorator de excepţie, a dorit ca, alături de coelcţiile de modă şi decoraţiuni, să aibă  o semnătură parfumată unică, originală, extrem de aparte şi recognoscibilă de la prima…apariţie olfactivă!  Bijuterii, marochinărie, lenjerie intimă, decoraţiuni de interior, decor  pentru mese,  tot ce a creat Paloma Picasso arată că e o femeie plină de talent şi pasiune. Nepoată a parfumierului Emile Gilot, bunic din partea mamei şi parfumier din Grasse, ea a dat un al doilea nume parfumului său, respectiv “Mon Parfum”, identic cu primul parfum creat de bunicul său….dar acest nume a consacrat, practic, parfumul! Se  numeşte aşa, nu Paloma Picasso, cum a fost iniţial! Elegant, debutând cu ylang-ylang, zambilă, bergamotă şi iasomie, Mon Parfum îşi continuă demonstraţia de floral chypre, cu note de muşchi de stejar, paciuli, coriandru şi lemn preţios.  Paloma spune: “Mon Parfum e flamboaiant, nu este pentru femeile şterse, e greu de purtat pentru că se dezvăluie treptat, cu farmec, dar în forţă”. Trebuie dozat cu ştiinţă.
Knowing -Estee Lauder, 1988, este parfumul de tip chypre floral al femeii mature, cu experienţă, trăind viaţa la maxim! Delicios, cu note de vârf ca: pepene galben aromat şi minoză, luminos prin mireasma de trandafiri, îndulcit cu miere, cu note chypre date de coriandru, mosc, ambră, paciuli şi muşchi de stejar. Ferm şi distinct, asemeni parfumului Mon Parfum,  trebuie bine stăpânit şi folosit cu artă, dozat cu calm şi …. experienţă!
Chypre aromatice, pentru domni
Pafumul Kouros al lui Yves Saint-Laurent, e un chypre aromatic, un parfum excepţional, un ZEU, cum spun specialiştii! Dafin, peliniţă, coriandru, ienupăr, ambră, muşchi de pădure, lemn de santal şi foarte mult paciuli, trebuie dozat cu experienţă, cu rafinament şi artă! Un parfum în forţă, o aromă unică, dar necesitând un mare rafinament al…dozării!

Chypre…oare Coty s-a gândit, demult, când a lansat parfumul, denumit absolut întâmplător “Chypre”, că şi în mileniul III parfumurile mai sus menţionate, şi alte zeci, pentru care nu am spaţiu şi timp, dar ar merita….vor purta numele de “chypre”? Ca şi impresionismul, cu al său…Impression, soleil levant de Monet. Arta!

Gabi Cimpoca, Alicee, Ana UscaCarmen Negoiță,    Bogdan Onin,Danielle WolfCaius, Cella, Clipe de Cluj, Costin Comba, Gabi123, Gabitu, Gabriela Elena, Gabriela SavitskyGiana, Ilarie, Ioan Sorin Usca, Irina Comba, Luna Patrata, MelamiNea CostacheRokssana, Haicasepoate, Stropi de suflet, Supravietuitor, TheodoraVaniaVerovers, Vis si realitate Daurel Cati, Coolnewz, Teo Negura UmografZina.

Categories: Parfum

46 Responses so far.

  1. avatar silavaracald says:

    Impresionismul m-a atras cel mai mult în pictură, în detrimentul chiar al unor curente mai ”serioase”. Iat reproducerea aleasă de tine e extrem de inspirată.
    Despre parfumuri… mă cam știi. ”Îmi place!”, ”Nu-mi place!”, cam asta e tot ce spune despre ele. Se pare că, deși simțul mirosului e atât de important pentru mine, la așa ceva n-am nasul destul de rafinat.

    • avatar mirela says:

      Impresionisml e unul din punctele cheie ale artei de vreo 200 de ani incoace. E de referinta tot ceea ce s-a creat atunci si continua, deoarece mai sunt impresionisti si astazi. 😀
      Nasul, nu, nu e vorba de rafinament, e doar exercitiu si putina scoala, pentru a simti altfel mirosul. 😉

  2. avatar Vera says:

    Din nou ne încânți cu asemenea miresme!Excelent!

    • avatar mirela says:

      Multumesc Vera, chiar ma gandeam la tine. O balerina ar putea prefera un chypre cu trandafir si muschi de stejar, ar fi sublim!

  3. […] Alicee,     Carmen,      Cella,     Cristi,     Nelinistitu‘,     Mirela,     Silavaracald,     Povesti moderne,      Lecturi recenzate,    George […]

  4. avatar Shayna says:

    Am venit adusa de mireasma…stiam eu ca de la tine trebuie sa fie! Iasomie, mosc, santal…o adevarata betie de arome care imi plac la nebunie. 🙂 O seara linistita sa ai, Mirela!

  5. avatar Mariana says:

    Minunat!

  6. avatar Gabi says:

    Pictura lui Monet e o minunatie, parca acum o vad in adevarata ei splendoare.Presupun ca si parfumul pe care ni-l prezinti e o incantare olfactiva.
    Mai multe nu stiu sa spun, asa ca-ti doresc un weekend parfumat, insorit, magic, Mirela!

    • avatar mirela says:

      Gabi, eu imi amintesc ca aveai o Galerie Monet foarte frumoasa! Esti experta in galerii de poze cu picturi! Weekend frumos! 🙂

  7. Folosind o cromatică pură și tuşeuri fine de penel , accentuand miscarea si parca facand vii imaginile, impresionismul este fascinant.Patrunzi intr-o lume minunată aşa cum ar trebui să fie şi în realitate. Artă şi în crearea parfumurilor, dar categoric ARTĂ se numeşte şi modul spectaculos, informat şi motivat, frumos şi învăluitor felul în care prezinţi tu parfumurile. Citind descrierile tale, arome sublime pătrund mental prin toţi porii astfel încât este imposibil să nu recunoşti parfumul în momentul în care în mod fericit l-am întâlni. Felicitări Mirela!!

    • avatar mirela says:

      Aurora, draga mea, Parfumul este recunoscut ca fiind cea de-a VIII-a Artă! Aşa că ai intuit exact acest lucru, acum dovedit, pentru că doar un produs artistic are un asemenea impact estetic. Dacă reuşesc să sugerez prin descriere aroma unui parfum, înseamnă că am reuşit ceea ce mi-am propus şi confirmarea ta e una din cele mai aşteptate, deoarece ştiu care e nivelul de la care…discutăm! Mulţumesc mult, Auraş! 🙂
      P.S. Am rezolvat, aşa că am lăsat doar un comment! 😉

  8. Mirela, purtată de gând am omis două cuvinte : ÎN CARE , în contextul: ” … frumos şi învăluitor IN CARE prezinţi tu parfumurile.” Te rog adaugă-le tu. Multumesc

  9. avatar Rappa_ru' says:

    Nu ma prea pricep eu la tablouri, pictori si artisti, dar pot spune ca e frumos. O zi cat mai placuta !

  10. Intelegand ca parfumul este recunoscut ca fiind cea de-a 7-a arta, realizez ca in ziua de azi lumea este plina de artisti. Altfel, nu-mi explic de ce sute de vedete tin neaparat sa-si puna numele pe un parfum, de la J Lo pana la Katie Price (cine a auzit de cea din urma, stie despre ce-i vorba!). Sau poate e doar o sursa de venit, si nimic de-a face cu arta! Sau poate arta trebuie sa fie mult mai accesibila, si atunci, inteleg gestul parfumului de a se vinde… mai ieftin! 🙂

    • avatar mirela says:

      Gabriela, foarte bine atins subiectul! A 8-a arta (a 7-a fiind cienematografia). E vorba de PARFUM, nu de “fragranţe”. Parfumurile pe care le mentionez in scrierile mele sunt create de artisti parfumieri, concepute de stilisti si create de maestrii parfumieri! Cele semnate Katie Price sau Paris Hilton se numesc FRAGRANŢE , atat. Cel putin Paris Hilton isi pune semnatura pe unele din cele mai proaste parfumuri , care se vand, de altfel, in alimentara. Asadar, nu toate parfumurile sunt arta, asa cum nici toate tablourile nu sunt arta! Exista, din pacate, ceea ce numim KITSCH, valabil si pentru cea de- VIII-a arta! Buna problema ai pus si chiar ma bucur sa raspund la ea, sa stii. Pentru ca multa lume nu stie sa faca diferenta intre un prafum adevarat si o fragranţă kitsch, cum sunt majoritatea celor ietfine, din marketuri (sau chiar de la Avon, fara suparare). Weekend plăcut, Gabriela! 🙂

  11. […] Gmxul, Ilarie, Ionuţ Dumitru, Maria Postu, Marius Aldea, MeetTheSun,Mesterul Manole , Victoria Cus, Mirela Pete, Monoloage, Munteanul, Nelinistitu’ Adrian Voicu, Oana Stoica Mujea, ORRY, Paul G Sandu , Popa […]

  12. […] Mirela Pete.Impression, soleil levant şi parfum Chypre […]

  13. A 8-a, scuze! La care nu ma pricep, dar… la filme ma mai uit, din cand in cand! 🙂 Imi place asta cu ”fragrantze”, e tare! Weekend placut si voua!

    • avatar mirela says:

      Gabi, vad ca ai inceput sa te pricepi! Cat despre filme, stiu foarte bine ca te uiti, inclusiv la cinematograf! Acum, trebuie sa-ti marturisesc ca treaba cu “fragrantze” nu am inventat-o eu, am preluat-o de la cei care scriu carti despre Parfum (australianul Oakes). O sambata si duminica placute! 🙂

  14. […] Alex,     Teo Negura,      Alecu,     Cella,     Cristi,      Marin,     Mirela,     Silavaracald,     Sonia,    Theodora,      Androxa,      Aura,     […]

  15. […] Marinescu, Rokssana, Jocuri cu cuvinte, Nea Costache, Supravieţuitor, Teo Negură, Cristi, Ragnar, Mirela Pete, […]

  16. […] se trezi bulversată, presupunând că are din nou cearcăne terifiante, scriitoarea rânji tenebros: „Ce-ar fi ca următorul roman să-l […]

  17. […] cică erau odată un moş şi-o babă, sau o babă şi-un moş, ca să dăm doamnelor întâietate. Şi-n vreme ce baba avea o găină, care-i făcea doar ouă, […]

  18. […] lumea aceasta cu şase călători care, luându-şi bagajele lor, au suit într-un compartiment de tren. Dar trei dintre ei erau neghiobi şi trei înţelepţi. Cei […]

  19. […] parte din vasele casei lui Dumnezeu… şi a descărcat vasele în vistieria dumnezeului său: „Informaţia […]

  20. avatar -X- says:

    Cred ca am mai afirmat acest lucru : tarziu am descoperit ca parfumurile care-mi atrageau atentia, si-mi placeau, aveau in ‘compozitie’ bergamota.
    Ia termenul compozitie cu sensul de compozitie artistica 🙂

    Pentru mine bergamota reprezinta garanta distinctiei.

    • avatar mirela says:

      Multe dintre parfumurile cu adevatat bune contin bergamota, ai dreptate! Uleiul esential foarte parfumat al bergamotei (e verde-smarald) cu o aroma proaspata, citrica-insotita, face din multe parfumuri adevarate comori! 😉

  21. […] in spate, sunt banditul care indrazneste sa creada ca Romania va fi condusa in cele din urma de un Rege sau de o Regina si sa scape de ramasitele national-comunismului odata pentru totdeauna. Abia astept […]

  22. […] * * * * * * * * * * * […]

  23. […] Ionuţ Dumitru, Maminineta,  Maria Postu, Marius Aldea, MeetTheSun,Mesterul Manole , Victoria Cus, Mirela Pete, Monoloage, Munteanul, Nelinistitu’ Adrian Voicu, Oana Stoica Mujea, ORRY, Paul G Sandu , Popa […]

  24. avatar amica says:

    Ei, ce minunatii ne areti tu aici!Cand mergeti la mare, la Bibione si Venezia? Cum de a-ati amanat iarasi pe grecotei? hahaha! Va pup, o saptamna plina de veslie si VACANTA SUPER FAINA! 🙂

    • avatar mirela says:

      Bongiorno! Pai unde esti, amica mia? Natural, normal si firesc sa alegem din nu Italia!Hai, mai scuteste-ma cu grecii, nu voi merge acolo curand, am fost, am vazut si mi-a ajuns! Voi face un tur al ramasitelor arhitectonice odata, cand o sa-si puna dumnealor turismul la punct, dar pana atunci: VIVA ITALIA, VIVA VENEZIA! Mersi amico, la fel, vacanta frumoasa, cu bucurii! 🙂

  25. […] glumele, îmi aduc bucurie când citesc comentariile. Este bine să ştii că undeva, cineva are un gând bun pentru tine. Chiar şi ping-urile sunt o dovadă de […]

  26. […] Teo Negura,      Alex,     Luna patrata,      Marin,     George Valah,      Mirela,      Jocuri cu cuvinte,    Mirajul […]

  27. […] Ionuţ Dumitru, Maminineta,  Maria Postu, Marius Aldea, MeetTheSun,Mesterul Manole , Victoria Cus, Mirela Pete, Monoloage, Munteanul, Nelinistitu’ Adrian Voicu, Oana Stoica Mujea, ORRY, Paul G Sandu , Popa […]

  28. […] Ionuţ Dumitru, Maminineta,  Maria Postu, Marius Aldea, MeetTheSun,Mesterul Manole , Victoria Cus, Mirela Pete, Monoloage, Munteanul, Nelinistitu’ Adrian Voicu, Oana Stoica Mujea, ORRY, Paul G Sandu , Popa […]

  29. […] Ionuţ Dumitru, Maminineta,  Maria Postu, Marius Aldea, MeetTheSun,Mesterul Manole , Victoria Cus, Mirela Pete, Monoloage, Munteanul, Nelinistitu’ Adrian Voicu, Oana Stoica Mujea, ORRY, Paul G Sandu , Popa […]

  30. […] Ping, Luna, Luna Patrata, Luna2, Luna3, Luna4, Luna5, Luna6, Luna7, Luna8, Mesterul Manole, MP, Mirela Pete, Mirela, M Pete, MP2, Moon, Nea Costache, Costache, NC, […]

  31. Un mare clasic in viata, cu note chypre, foarte rafinat, sobru si distins, pentru un domn care se respecta, mai bine spus un gentleman veritabil, este comoara olfactiva a casei Guerlain – Jicky.

    Jicky, face parte din preferintele mele constante si imi completeaza semnatura olfactiva alaturi de un mare parfum, care a fost dedicat printre altii, lui Igor Stravinski.

  32. avatar ana says:

    Desi sunt novice in ambele domenii, am citit cu mare placere descrierile tale. Iti multumesc din suflet, trebuie sa recunosc ca ma simt pierduta de fiecare data cand pasesc intr-un magazin de parfumuri. Sper ca la urmatoarea vizita nu va mai fi asa, poate voi recunoaste cate ceva din aromele descrise de tine. Iti doresc numai bine!

  33. […] Mirela Pete.Impression, soleil levant şi parfum Chypre […]

Leave a Reply