Recomand

  • Clipe de Cluj
  • Dexign
  • Club Povestea Parfumata

18 decembrie, 2013

Solfegiind între anotimpuri, simt că trupul și sufletul nu au aceeași viteză de deplasare. Dinspre toamnă, am reusit sa plecăm puţin câte puţin şi cred că senzația pe care o încercăm în iarnă, vine dintr-o diferență de inerție: trupul se deplasează fără probleme, adică îl acoperi cu un palton, încalţi ceva adecvat ninsorilor ce vor veni, pui o eşarfă mai călduroasă şi gata, este al iernii. În vreme ce sufletul e mai greu de urnit: se leagă de parcurile ruginii, de dimineţile ceţoase si albe, de fumurile aromate ale lui octombrie si de stropii incisivi ai ploilor lui noiembrie, de parfumul strugurilor stafiditi...De care nu simți că ești dependent decât în momentul în care pleci definitiv către iarnă.