O nouă carte ilustrată de mine: Ghicitori, apărută la Editura Cărțile Lucia Muntean

După cum vă spuneam, noua carte apărută la editura Genesis, colecția Cărțile Lucia Muntean e o carte educativă, bună, interesantă, cu ghicitori scrise și răspunsuri ilustrate, pentru a veni în întâmpinarea copiilor și nu doar a lor. E concepută ca un joc de puzzle, pentru a fi mai atrăgătoare. Cartea e scrisă de doamna Lucia Muntean și e ilustrată de mine. A fost o provocare, deoarece, pe lângă ilustrațiile în sine, 240 la număr, a trebuit să imaginăm și jocul de puzzle pe care să fie așezate desenele, ghicitorile, semnul întrebării, totul în așa fel încât răspunsul ilustrat să se combine corect și armonios cu ghicitoarea. Sper să le fie utilă copiilor, nepoților și vouă, de ce nu?! Și să vă placă! Pentru că este ceva cu totul nou, un stil de desen pe care nu l-am mai abordat până acum. Amintesc că pentru doamna Lucia Muntean și Editura Cărțile Lucia Muntean, firma noastră, DeXign , a făcut logo-ul, iar Xaba și cu mine am ilustrat alte 5 cărți scrise de doamna Lucia Muntean. O colaborare sub auspicii bune, care sperăm să continue tot așa. 🙂
Vă prezint coperta și primele două pagini. Restul pe parcurs și numai după ce apare cartea în toate librăriile Cărturești.

Șapte flori, niște pisici, doi copii și zâne mici, o carte scrisă și ilustrată de mine

Lansarea va avea loc în martie, doar primăvara e subiectul. Zânele sunt mai mici decât corola unei zambile, copii pot fi mai mari sau mai mici decât o lalea, pisicile se pot adăposti sub o frunză de liliac sau o floare de narcisă. Nu e un atlas botanic, e o carte feerică, în care proporțiile de la ora de educație plastică sunt lăsate pentru dascăli (și eu am fost 10 ani profesoară titulară de desen), iar bucuria și zâmbetul sunt la ele acasă în cartea mea. Nu imit și nici nu sfătuiesc pe nimeni să mă copieze, că am drept de autor pe ilustrații și pe text.

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus