Parfumul mirodeniilor

Imaginați-vă acele vremuri în care, de la Veneția până-n Englitera, oamenii așteptau corăbiile sosite din Indii, doldora de arome prețioase și scumpe, râvnite mai abitir ca aurul și pietrele prețioase. Cei avuți plăteau pungi de galbeni pentru sferele parfumate care să le protejeze familia și pe ei înșiși de boli și să le confere acel ”ceva” aparte, spre a-i deosebi de gloata expusă molimelor și virușilor fără leac. Sfere perforate, din aur sau argint, lucrate de bijutieri, agățate la gât sau la mână, uneori purtate chiar în palmă, atașate veșmintelor sau cingătorilor, purtate ca obiect decorativ și eficace pentru păstrarea stării de sănătate și a unei aureole care îi detașa pe cei aparținând diferitelor categorii sociale. Mărul sau sfera parfumată conținea prafuri aromate, rășini sau alifii puternic mirositoare, majoritatea având la bază cuișoarele, scorțișoara, coriandrul, piperul alb, negru sau roz, nucșoara, anasonul stelat și ghimbirul

Plimbare parfumată prin pădure

Un ultim retuş, înainte de a ieşi la plimbare. Ultimul accesoriu, dar cel mai important, cel mai preţios, cum spunea Coco Chanel. Une “goutte” de Calèch, un strop din parfumul pe care Robert Dumas-Hermès, designer al Casei Hermès, l-a creat în 1961, “nasul” fiind parfumierul Guy Robert. Şi pentru că Thierry Hermès , un marochiner care făcea şei şi harnaşamente pentru călărie, a fondat Casa Hermès în 1837, forma flaconului evocă un felinar de trăsură, iar logo-ul e inspirit din universul cabalin.

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus