Parfumul vinului nobil

Vinul a fost cântat de mulți poeți, scriitori, pictori, muzicieni, gânditori, în opere de o rară frumusețe și profunzime. Fără să fiu băutoare, excepție făcând un pahar de șampanie bună la sărbătorile importante sau un ”deget” de vin rar, când am ocazia, îi savurez mireasma, îi cercetez culoarea și mă încânt privindu-i apele prin transparența paharului, în lumină, în penumbră, bucurându-mă când e auriu și sprințar, făcându-i complimente când e rubiniu, întunecat și sobru, zâmbindu-i celui zglobiu și roz, ca o dimineață senină de vară. ”Nu cred să fie ceva mai plăcut și mai desfătător la vedere ca rodul viței de vie.” Strugurii, cu soarele verii adunat în ciorchini grei de boabe ca mierea, împrăștiind arome de busuioc tămâios până-n zare, sau doldora de boabe rubinii cu mireasmă amăruie și nobilă, ca un castel vechi și bine durat, sunt giuvaiere ale firii, darnice cu noi, crescând și rodind și din piatră seacă. Strugurii au unul din divinele parfumuri pe care le primim în dar, atât bogații, cât și săracii, fără discriminare. Ce gest nobil, nu-i așa?! ”Nu merită plantat nici un alt arbore înaintea viței de vie.

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus