Parfumul nopții de sânziene

”Este noaptea focurilor de vară, fiindca este vară în cer și vară pe pământ, este vară in suflete și trupuri, este anotimpul dragostei și al vieții plenare.”
Sânzienele, fete foarte frumoase care trăiesc păduri, dar și pe câmpii, au obiceiul să se se prindă în Hora Sanzienelor când noaptea e cea mai scurtă și mai intensă, la solstițiul de vară. Așa spune legenda. Frumoasele fete dau puteri deosebite florilor și buruienilor de leac. Se mai spune că ele zboară pe umerii unui cald vânticel de vară, un zefir înmiresmat, sau dansează prin iarbă.

Vara, culoare și parfum

Vara! Plină de promisiunile vacanțelor așteptate, de zile solar-diamantine, de nopţi catifelat-violet-albastre, dimineţi trandafiriu-aurii și seri oranj, scăldate-n ametist, toate încărcate de miresme doldora de nuanţe, de tonuri muzicale şi tonuri cromatice. Iunie, zori de zi iviți de după coama dealului sau din largul mării mătăsoase, aduce aerul pur şi rozul trandafirilor înrouraţi, boboci care răsar glorioşi, pentru a înflori nestingheriţi, atât timp cât vara îşi păstrează tinereţea, dar chiar şi la maturitatea falnicului anotimp.

Ademenitoarea floare de tei. Poveste parfumată

Vine spre noi, asemeni unui animal frumos şi tânăr, parfumul teilor. Aspiră-l, e al nopţilor de început de iunie! Pare copilăros, dar e un vrăjitor. Un experimentat hoţ de inimi. Insinuanta şi ademenitoarea floare de tei amețește, vrăjește, bosconește, farmecă, face magie albă, verde, aurie! Credeţi în farmece? Atunci ştiţi că iunie e luna lor. Teii! Îi simt însoţind vrăjitoriţele, nimfele, sânzienele, ielele-nebunele-relele-zănatecele-păgânele-vândutele, în singura lună din an despre care se spune că e prielnică vrăjitoriei. Ah, preafrumoasa lună iunie! Au înflorit într-o noapte caldă, îmbătând firea, fără dureri de cap, doar cu o dulce ameţeală şi amintiri plăcut-confuze. Fără mahmureală. Să te îmbeți cu parfum de tei! Şi vin către noi teii din iunie, ne ademenesc teii din parcuri seara, teii din păduri ori de la ţară, care-şi împletesc mireasma cu a fânului proaspăt… Adăugaţi şi ceva salcâm în caldul zefir. Curată nebunie, al teilor parfum!

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus