-Cum așa, parfumul străzilor?! a întrebat cineva. -Străzile au parfum? s-a mirat altcineva. -A ce-ar putea mirosi o …stradă?! a încercat un altul să afle. Simțind mireasmă de liliac înflorit, am dat fuga către colțul străzii, unde începea lunga și șerpuită stradă cu grădini falnice. -Ei, cum o să aibă străzile parfum! a mai râs un al treilea. I-am îndrumat atunci către strada cu castani, pe care, indiferent de anotimp, mirosea a toamnă, a frunze uscate, a fumuri, ceai și seri înfrigurate, cu viori cântând în veștede amurguri. -Cum să cauți parfumul unei străzi?! a exclamat cineva, privind detașat câțiva crini care-i zâmbeau dintr-o grădină. Și mi-am amintit de strada-cu-crini, pe care se afla casa-cu-pian. Acolo aveam lecția săptămânală de pian, lecție de care m-am despărțit odată cu revenirea în orașul natal, Clujul meu drag. Atunci când am părăsit castelul, copilăria, poate fericirea. Și parfumul unei vârste pe care o regăsesc doar când simt miros de căpșuni coapte pe strat și trandafiri înfloriți în prag de vară.
Miresme de departe…ca să ne fim mai aproape. Parfumul fructelor exotice. Poveste parfumată
Fructele exotice nu mai constituie o raritate, ca pe vremea copilăriei unora dintre noi, care am trăit vremuri cu portocale de ocazie sau banane verzi, luate după o oră-două de stat la coadă, un lux care se găsea doar iarna. Azi avem în magazine: papaya, kiwi, mango, rodii, grape-fruits, portocale, lime, lămâi, smochine, curmale, nuci de cocos, ananas, sweety, maracuja, litchi, avocado, prune de Damasc, mandarine, clementine, guave şi alte fructe exotice, aduse din insule cu ţărmuri albe şi mări turcoaz, sau livezi scăldate în soarele tropical, stropite de ploi calde şi repezi, fructe colorate viu, cu obraji rumeni şi miresme ce ne poartă în mare grabă către tărâmuri de vacanţă şi reverii însorite…către verile nesfârşite, lângă muzica mărilor sudului şi aroma incomparabilă a grădinilor veşnic verzi.