Turnul Alb (venețian) din Salonic

Salonicul trebuie străbătut la pas, agale, fiind o adevărată fericire că toate siturile arheologice și monumentele importante, precum și cele mai frumoase clădiri din oraș, sunt situate aproape de centru. Am avut noroc, deoarece hotelul nostru era în centru, la vreo 10 minute de promenada care desparte Thessaloniki de mare, de frumosul albastru al Golfului Thermaikos, golf la Marea Egee. Am sosit dimineața, când faleza era încă goală, fără abundența de turiști care nu te mai lasă să vezi nimic…După ce ne-am cazat am și pornit în aventura ”thessalonică”, așa cum am numit-o noi, deoarece de data aceasta am venit pregătiți să-i savurăm orașului și înfățișarea, dar și gustul, adică acea ars culinaria prezentă în zecile sau sutele de restaurante și taverne. Plimbarea pe faleză, promenada, cum i se spune, este o bucurie în sine, căldura fiind suportabilă cu ajutorul brizei, a pălăriilor de soare și a fresh-ului de citrice cu multă gheață, prezent la tot pasul, în elegante localuri aflate pe terasele hotelurilor pe lângă care treceam cu nonșalanță. Un vis de vară și de vacanță, o bucurie a mișcării, a culorilor alb-albastru-auriu-azuriu, al miresmelor.

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus