Un aprilie parfumat

Dragi condeieri, bine vă regăsesc la întâlnirea noastră! Să ne citim cu drag și bucurie, așa cum timpul ne-a învățat!……………………. Plecă de lângă fereastra deschisă, prin care înșelătoarea primăvară trimitea cu nonșalanță un proaspăt parfum de liliac și o adiere ceva mai răcoroasă decât la amiază. Pisicile și-au lăsat burticile apoape de sol și au […]

Lady Vengeance, al Casei Juliette Has a Gun

Când iubitorii de parfum descoperă o capodoperă a genului, sunt cu adevărat fericiți. Ca în fața oricărei opere de artă, care te încântă și te captivează. Descoperind Lady Vengeance, creație a artistului parfumier Francis Kurkdjian (acum deținător al Casei de parfum care-i poartă numele), revelația și bucuria au fost la superlativ, așa că ne-am făcut provizii. […]

Orele parfumate ale verii

Fiind în vacanță, am programat câteva postări de sezon pentru cei care doresc o delectare parfumată, și nu numai, poate nu doar estivală, ci și și utilă.

Vara nu mai e demult doar un anotimp. Vara e o derulare leneșă a orelor zilei și a puținelor, dar intenselor, ore ale nopții. Dimineți de vară, cu rouă pe trandafiri, cu cireșe de la gheață și mic dejun luat pe terasă, sub umbrele zorilor, care te adăpostesc de soarele zâmbăreț…Mic dejunuri ale vacanței…veniți către mine! Iarba mătăsoasă te îmbie să pășești, nisipul fin al plajei așijderea, iar valurile înspumate sau terasele cu trandafiri urcători – emblematice însemne exclusiv estivale, pentru că niciun alt anotimp nu le este prielnic și parcă nu le merită – sunt făcute pentru copiii veșnici ai verii, care rămân copii pentru vara cea vară. Care e atât de înmiresmată, atât de doldora de propriul parfum, încât este greu să îi găsești ceva pe măsură între licorile aromate, destinate să ne fie accesoriu de nelipsit, chiar și la plajă. De aceea, vara, atenția noastră – atunci când ne alegem parfumul – trebuie dublată, înzecită. Parfumul verii nu concurează tuberoza, trandafirul, crinul, bujorul, regina-nopții, orhideea, dar nici vanilia, coriandrul, santalul sau moscul alb, acestea din urmă fiind bazele care susțin deseori aromele florale. Doar le completează fericit. Parfumuri ușoare, pe bază de iarbă și ceai verde, hesperide și verdeață după ploaie, citrice sau flori de citrice, fructe tropicale pentru cei curajoși, cum e cocosul sau pepenele, sunt cele mai nimerite. În doze măsurate cu grijă, dar suficient de persistente și completate de deodorante active, fresh, de pudre parfumate de talc, de parfumuri pentru păr, pe care toate casele producătoare de cosmetice vi le pun la dispoziție, în ton cu parfumul folosit. Atât și ești deja o persoană bine parfumată în toiul verii.

Splendidul zeu trandafir și atrăgătoarea mon amie la rose

Trandafirul e floarea care poartă noroc, așa se spune, fie că îl crești în grădină, ghiveci sau îl îngrijești în vază. Pur și simplu dacă îți plac trandafirii și îi privești des, ai noroc. Pune-ți un trandafir în păr sau poartă parfum în care există și mireasmă de roze și vei avea mai mult noroc. Eu ador trandafirii, sper să-mi poarte noroc, sunt cele mai frumoase flori, florile iubirii. În numele trandafirului au creat mari pictori, mari muzicieni, poeţi, scriitori, mari maeştri parfumieri.

Un nas expert sau Sophia și parfumul

Parfumieră extraordinară, Sophia Grojsman combină confortul aromei cu luxul rafinat, într-un stil foarte personal, mereu dedicat feminității, extrem de senzual, atrăgător și magic. Despre Sophia Grojsman se spune că este un Picasso al parfumeriei. Parfumurile sale sunt aidoma artei cubiste, fragmentând formele tridimensionale în multiple fațete și prezentând diversele fețe ale aceluiași obiect, din unghuiri de vedere diferite. Obiect care, în cazul celebrei parfumiere, pare a fi trandafirul. Queen Of The Roses, cum este supranumită doamna Grojsman, e capabilă să ne prezinte, prin aromă și originalitate, toate fațetele unui trandafir, parfumul reușind să fie mereu surprinzător de nou! Sophia Grojsman reușește o performanță rar întâlnită la majoritatea parfumierilor, aceea de a face ca o notă de bază dintr-un parfum să se regăsească, în mod surprinzător, ca notă de top….și asta fără prea mult efort!

Serafina și cutiuța cu minuni

Cine nu a avut, nu are sau nu-și dorește o asemenea cutiuță? Eu n-aș putea trăi fără o cutiuță cu minuni și mi-ar plăcea să nu știu exact de conține sau să-i schimbe o zînă bună mereu surprizele oferite. Am o asemenea cutiuță. Înainte de a deveni obiect decorativ prețios, a fost o fascinație olfactivă adusă din Orientul apropiat, de o prietenă bună.

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus