Drumul până în San Marino, pornind din Rimini, e spectaculos și frumos pe tot parcursul său. Dintr-o dată se ivește Monte Titano și minunățiie de clădiri și turnuri, cetăți și castele, ce par desprinse din basme. Șoseaua șerpuitoare urcă muntele și lasă privirilor ziduri vechi și vile luxoase, turnuri și parcuri, dar și o panoramă incredibilă asupra orașului Rimini și către Marea Adriatică. E prea frumos să poată fi povestit, așa că vă ofer din fotografiile făcute la fața locului.
San Marino din nou
Chiar dacă am mai postat fotografii din vacanța de azi vară, cu locurile vizitate, printre care și San Marino, (și aici :Vacanța de vară 2012: Italia, San Marino și Austria, via Slovenia și Ungaria), mi-e prea dor de vacanță ca să nu mai adaug câteva, din sutele pe care le-am făcut azi vară. Luate la întâmplare și realizate în acest loc de vis, de neuitat, pe care sper că îl vom mai vizita. (Click pentru mărirea fotografiilor.Ultimele două sunt primite.)
Contre Jour – Life in Pictures
Costin Comba a inițiat acest joc cu imagini și nu numai. La el găsiți tabelul în care vă puteți înscrie. O duminică frumoasă!
Am ales tema Contre Jour pe care am ilustrat-o cu trei fotografii făcute de mine azi vară, în San Marino și Florența, cu Enya și Xaba .
San Marino și noi
Am avut bucuria să stăm o zi întreagă în acest ținut de basm, unde muntele Titan, cu străzi în serpentină, domină orășelele de la poalele sale. Cam 3,2 milioane de turiști ajung anual în San Marino, atraşi aici de străduţele pitorești ca un labirint, de buticurile multe, cu mărfuri de calitate și fără taxe, de atmosfera de cetate medievală aşezată deasupra lumii, de pe care se vede chiar și Marea Adriatică în zare. Dealurile din regiunea Montefeltro sunt magnifice, iar la poalele Titanului, muntele pe care este cetatea și capitala, se află câteva orăşele liliputane.
Vacanța de vară 2012: Italia, San Marino și Austria, via Slovenia și Ungaria
Bine v-am regăsit, dragi prieteni! După trei săptămâni de vacanță așteptată, dorită și reușită, în care sufletul, ca de obicei, ne rămâne undeva prin frumoasele locuri care ne-au alungat oboseala și ne-au bucurat ochii și inimile, presupunem că ne-am întors – și mă refer aici la mine, la Enya mea și Xaba al nostru, evident – și spun ”presupunem” deoarece există o doză de îndoială atunci când sufletul se acomodează cu preafrumosul și începe să iubească, atașându-se, un loc drag sau mai multe. Moment în care îl luăm pe sus și-l aducem înapoi acasă, unde are nevoie de timp să se acomodeze cu ceva ce iubește deja, dar îi este cam banal. Ei, asta-i vacanța, frumoasă pentru că noi o proiectăm, suficient de lungă din exterior, dar foarte scurtă dinspre inima noastră și-a ei, a vacanței.