Parfum de cozonac

Later Edit: Povestea de azi e scrisă pe o temă propusă de Vienela. Este ediția cu numărul 71 a Poveștii noastre parfumate. Câte teme, câte povești, câtă frumusețe! Vă mulțumesc tuturor și vă aștept cu drag, duminica viitoare în 9 decembrie, la povestea cu o temă aleasă de Karmapolice, numită Parfumul îngerilor. După care, Ochii Verzi a ales pentru 16 decembrie tema numită Parfumul magic al dimineții de Crăciun! O temă în avans, dar foarte binevenită acum, în preajma sărbătorilor.
Un adevărat ritual se petrecea, odată cu forfota dezlănțuită de venirea nepoților….Bunica, cu părul strâns într-o basma bleumarin cu puncte mici , albe, își punea un sort mai mare ca de obicei, dar la fel de alb, aducea făina cernută bine, maiaua de drojdie, laptele, ouăle, zahărul, vanilia, uleiul…Separat, ne dădea nouă de lucru, spre bucuria și marea mândrie că suntem utili și că vom avea ”puiuț de cozonac” fiecare. Fredonam colinde, convinși fiind că așa vor crește mai bine cozonacii și chiar creșteau. Și bunica fredona cu noi. Într-un castron, amestecam nucile măcinate cu zahăr și lapte. În altul, curățam stafidele, iar în al treilea, opărea bunica macul, că noi nu ne pricepeam. Pe un lemn, tăiam bucăți mici de rahat turcesc și le tăvăleam prin făină. Erau buni de dus la un concurs de frumusețe, cozonacii bunicii. Rumeni, pufoși și cu multă umplutură aromată. Puiuții de cozonac erau cam ca niște chifle, de obicei cu rahat și bucățele de nucă rămase. Erau cei mai buni, deoarece erau primii savurați înaintea Crăciunului.

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus