Picky, Odin și pisicologia

Vă recomand, pentru acest weekend, un Mic tratat de pisicologie scris de Șerban Foarţă sau ”un manual indispensabil iubitorilor de pisici, recomandat celor care vor să înveţe să privească, să deprindă rafinamentul şi graţia. Cu profesori ca Charles Baudelaire, Guillame Apollinaire, Paul Verlaine, Jorge Luis Borges, Fernando Pessoa, Max Jacob, Raymond Queneau, Virgil Mazilescu, Mircea Ivănescu, Emil Brumaru şi mulţi alţii, aleşi cu atenţie de Şerban Foarţă – doctor în pisicologie –, care la rândul lor au fost cu toţii elevi la şcoala de pisici, aveţi şansa chiar de a învăţa să deveniţi scriitori. Iată, spre exemplu, ce îl sfătuieşte Aldous Huxley pe un tânăr prieten: „Dacă vrei să fii romancier psiholog şi să scrii despre fiinţe, cel mai bun lucru pe care-l poţi face este să ţii o pereche de pisici.“Feline celebre, ca Pisica de Cheshire a lui Lewis Carroll, Motanul-Încălţat al lui Perrault, motanul Murr al lui Hoffmann, Mungojerrie şi Rumpelteazer ai lui T. S. Eliot, pisici aristocrate ca Myōbu no Otodoto, pisica de la curtea imperială a Japoniei, dar şi Japonica lui Gellu Naum, pisicile mozartiene ale lui Eric-Emmanuel Schmitt, pisici frumoase, elegante, orgolioase, motani înţelepţi şi pisoi jucăuşi…Pisicile Colettei, pisicile noastre, Picky și Odin, cu nimic mai prejos decât alte pisici celebre, mult iubite de companionii lor bipezi, niciodată stăpâni, mereu sclavi asumați.

Pikinii, ananasul și curiozitatea felină

Postarea se înscrie la rubrica Happy Weekend, Elly Weiss fiind prietenoasa inițiatoare și gazda acestui joc frumos. La ea găsiți mai multe informații și vă puteți înscrie. Happy Weekend!

Dacă aș scrie zilnic de fac pikinii noștri, adică pisicuța Picky și motănelul Odin, cred că m-aș ocupa numai cu asta. Am hotărât să nu-i stresez zilnic cu fotografii, să nu-i deranjez de la somn, mâncare sau joacă, dar uneori nu mă pot abține să-i pozez, mai ales când descoperă lucruri aparent noi pentru ei, sau au aerul că le descoperă. Se apropie tiptil, investighează, cercetează, miros, mârâie, constată că nu e un dușman și apoi adorm osteniți de-atâta muncă de detectivi! Sunt niște dulci și cine nu are pisică, îi recomand…două, ca să se amuze zilnic de drăgălășenia lor. Hai să-i vedem în acțiune.

Picky și Odin în weekend

Postarea se înscrie la rubrică Happy Weekend, Elly Weiss fiind inițiatoarea și gazda acestui joc frumos . La ea găsiți mai multe informații și vă puteți înscrie. Happy Weekend!

Picky și Odin, după cum știți sunt pikinii, adică pisoii noștri, pe care majoritatea îi cunoașteți. Picky e fetița, cea albă cu pete gri-argintii, iar Odin băiatul, tigrișorul. Deja au împlinit 10 luni, sunt mari și fac o mulțime de ghidușii. De Crăciun au fost curioși, și chiar dacă Enya mea s-a străduit să pună în pom numai podoabe incasabile, dumnealor nu au dorit să se cațere deloc în brad, preferând galeriile de jaluzele, perdelele, rafturile și lustrele cu care s-au obișnuit. Oricum, acum au parte și ei de o binemeritată odihnă, după zarva sărbătorilor. Să nu uit, odată cu focurile de artificii de Anul Nou, care la noi se văd și se aud foarte bine, fiind la doi pași, Picky s-a repezit curioasă la fereastră, iar Odin a stat ușor derutat, după care s-a cerut și el în balcon. Absolut deloc speriați! Pikini urbani, nu-i așa?! Să-i mănânci, nu alta! 🙂

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus